Analiza Riscului de Exploatare cu Ajutorul Pragului de Rentabilitate

1. INTRODUCERE

În economia globală de astăzi, nu se mai poate vorbi despre riscuri izolate, delimitate de mediul economic local sau naţional, din moment ce ramnificaţiile contractuale se extind peste graniţele culturale şi etnice.

Observăm deasemenea tendinţa mediului de afaceri de a confunda managementul riscului cu managementul asigurărilor, lucru îngrijorător, deoarece în fapt, asigurarea şi managementul poliţelor de asigurare reprezintă numai o componentă a managementului riscului.

Conform primelor abordări, riscul se limitează la situaţiile în care se pot identifica probabilităţi obiective pentru rezultatele unei activităţi economice. Aceleaşi abordări susţin că incertitudinea descrie situaţiile în care identificarea probabilităţilor obiective este imposibilă. Se recunoaşte imposibilitatea asocierii unor probabilităţi obiective la rezultatele posibile ale deciziilor economice. Din această perspectivă, concluzia primelor abordări este că deciziile economice sunt supuse incertitudinii, şi nu riscului.

Abordarea actuală în economie renunţă la distincţia dintre risc şi incertitudine. Conform accepţiunii latine, termenul „risc” se referă nu numai la şansa de pierdere, ci şi de câştig.

Termenul „risc” tinde să fie utilizat în limbajul cotidian cu semnificaţia pericolului unei pierderi. Cuvântul latin „riscum” a reţinut însă unele conotaţii pozitive cel puţin până în evul mediu. Abordările teoretice fac distincţie între riscul pur şi cel speculativ. Riscul pur nu ia în considerare posibilitatea de câştig, limitându-se la desemnarea pericolului unei pierderi. Exemplele de risc pur includ pagubele potenţiale ale incendiilor, inundaţiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea deceselor premature ca urmare a accidentelor sau a îmbolnăvirilor fatale. Semnificaţia riscului speculativ acoperă atât posibilitatea unui câştig, cât şi pericolul unei pierderi. Afacerile sau jocurile de noroc implică risc speculativ. Distincţia dintre riscul pur şi cel speculativ reprezintă o premisă fundamentală a teoriei asigurărilor.

Economia riscului se bazează, cu precădere, pe semnificaţia latină a termenului. Riscul implică dispersia rezultatelor posibile faţă de media acestora în sens atât pozitiv (câştiguri relative), cât şi negativ (pierderi relative). Din această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea rezultatelor posibile este relativă. Rezultatul favorabil depăşeşte media anticipată. Rezultatul nefavorabil este inferior mediei anticipate. Orice decizie economică presupune un anumit grad de risc. Decidentul trebuie să înveţe să-şi asume riscul deciziilor şi să-l administreze în folosul său.

2. DEFINIREA RISCULUI DE EXPLOATARE ŞI CARACTERISTICILE ACESTUIA

Riscul de exploatare reprezintă acea situaţie nefavorabilă ce se crează într-o organizaţie, unde, veniturile care se obţin din vânzarea produselor sau serviciilor, nu reuşesc să acopere cheltuielile efectuate (CT = CF + CVt).

Mai mult, ricul de exploatare exprimă capacitatea unei întreprinderi de a se adapta la timp şi cu cel mai mic cost la variaţia mediului în care activează, respectiv exprimă flexibilitatea rezlutatului economic de exploatare.

În orice afacere, preocuparea principală a organului decident este aceea de a utliza în aşa fel potenţialul productiv încât să fie obţinute suficiente venituri pentru acoperirea cheltuielilor efectuate.

În analiza riscului de exploatare se porneşte de la rentabilitatea unei afaceri (valoarea profitului). Problema esenţială a oricărei afaceri este ca cerinţa ecuaţiei CA – (CV + CF) = 0 să fie îndeplinită. Asfel, este atins un grad minim de utilizare a potenţialului productiv care să producă veniturile minime necesare acoperirii costurilor.

În cadrul economiei de piaţă scopul oricărei afaceri este realizarea de profit (Pf). Astfel, ecuaţia de mai sus ar reflecta mult mai corect procesul economic dacă ar avea următoarea formă: CA = CVt + CF +Pf.

În orice tip de afacere, problema esenţială este determinarea gradului minim de utilizare a capacităţilor de producţie care să asigure veniturile acoperitoare pentru cheltuielile care se efectuează. Se porneşte de la ecuaţia:

CA – (CV+CF) = 0 unde,

CA= cifra de afaceri sau producţia (Q);

CV = cheltuielile variabile

CF = cheltuielile fixe

Modalitatea cea mai eficientă de a cuantifica riscul de exploatare este analiza cost-volum-rezultat definită şi analiza pragului de rentabilitate.

3. PARTICULARITĂŢILE PRAGULUI DE RENTABILITATE

Pragul de rentabilitate, numit şi punct critic sau punct de echilibru, marchează acea dimensiune a producţiei la care costurile totale sunt egale cu încasările din vânzarea producţiei, iar rezultatul este nul. Activitatea devine rentabilă după pragul de rentabilitate. Până la acest nivel al producţiei unitatea înregistrează pierderi.