Conceptul de dezvoltare durabilă

1. Semnificatia conceptului de dezvoltare durabila

Conceptul a aparut in momentul in care discutiile privind mediul inconjurator ocupau locul central in dezbaterile politice. Totusi, o problema in legatura cu conceptul de dezvoltare durabila ar putea aparea din intelegerea gresita a acestuia de catre oamenii politici, acestia trebuind sa conceapa proiectele si reformele economice cu mai multa grija, realizand compatibilitatea acestora cu mediul inconjurator.

Un alt pericol este acela ca dezvoltarea durabila, ca obiectiv politic, poate deveni slaba si ineficace. In mare parte, acest lucru ridica probleme nu din cauza ca conceptul este centrat pe sustenabilitate, ci pentru ca foloseste termenul dezvoltare.

Conceptul dezvoltarii durabile a facut ca societatea sa recunoasca importanta calitatii mediului natural si a serviciilor oferite de acesta. Prin constientizarea beneficiilor mediului inconjurator, dezvoltarea durabila a reflectat o mai buna intelegere a functiilor îndeplinite de natura1, care se pot clasifica astfel:

o functii ce contribuie direct asupra calitatii vietii. Mediul ofera oamenilor satisfactii prin faptul ca ei apreciaza si se bucura de frumusetea unui peisaj, ca un element esential al activitatii de recreare si in mod indirect prin televiziune, film si radio;

o functii ce contribuie indirect la calitatea vietii. Mediile naturale sarace contribuie la cresterea stresului si a imbolnavirilor. Poluarea aerului si a apei afecteaza direct sanatatea ce va duce la scaderea bucuriei de viata si a capacitatii de a munci pentru a realiza progresul economic;

o functii ce contribuie direct asupra produsului national brut (venitul real) prin sectorul mediului inconjurator. Sectorul mediului natural genereaza atat cheltuieli pentru protejarea si prevenirea degradarii acestuia, cat si venituri si locuri de munca. In masura in care cheltuielile de mediu sunt mai putin eficiente pentru PNB decat alte cheltuieli prevazute, cresterea economica este mai inceata decat in alte cazuri;

o functii cu contributie directa asupra activitatii economice .Mediul natural furnizeaza materii prime brute si energie sub forma de petrol, carbune, gaze naturale, combustibil lemnos si minerale. Capacitatea agentilor de mediu de a primi aceste inputuri, de a le absorbi si a transforma pierderile în beneficii reprezinta o resursa suplimentara;

o functii ce contribuie la sustinerea sistemelor suport de viata, in general. Desi unele servicii ecologice sunt definite corespunzator, cum ar fi functiile padurilor tropicale de protectie impotriva apelor si de purificare a aerului, ele sunt adesea, ignorate de analiza economica asupra mediului inconjurator. Alte servicii, care adesea, sunt greu de caracterizat in termeni economici, au o importanta fundamentala, deoarece fara ele, economiile nu pot functiona corect. Spre exemplu, stratul de ozon regleaza nivelul radiatiilor ajunse pe pamant. Oceanele si marile sunt parte din ciclul carbonului si din ciclul hidrologic al vietii.

„Economia însemna, la baza, luarea in stapanire a lucrurilor utile omului care dorea sa traiasca in prosperitate. Ecologia presupune o convietuire armonioasa a omului

1 Bartelmus P., Environment and Development, Mass.: Allen & Unwin, Boston, 1986, pg.43;

cu natura, o creştere economica in conditii de corecta gestionare ecologica, gestionare care trebuie sa devina prioritate si responsabilitate”2.

S-a constatat ca pentru a realiza o dezvoltare durabila, aceasta trebuie sa se combine cu o dezvoltare economica si demografica care sa asigure masuri de protectie a mediului si de economisire a resurselor. Astfel, relatia economie-mediu a cunoscut doua directii ideologice de abordare a sa, si anume tehnocentrismul si ecocentrismul.

Adeptii tehnocentrismului sustin capacitatea omului si a tehnologiei de a se adapta oricarei lipse a vreunei resurse naturale datorita substituibilitatii factorilor de productie si nu stabilesc nici un fel de limite pietei nici pentru producatori, nici pentru cumparatori. De cealaltă parte se afla adeptii ecocentrismului care sustin actiunile de protectie a mediului combinate cu o limitare a nivelului productiei, al consumului si al cresterii demografice.

Un model de dezvoltare durabilă ar trebui să cuprindă:

- obiective economice optime şi nu maxime ale activităţii economice, specificându-se, în cazul reducerii acesteia, nivelul până la care se va ajunge;

- înţelegere a faptului că mediul este guvernat de legi ale fizicii, cum sunt cele ale termodinamicii şi, de aceea, energia liberă este permanent degradată în forme legate, antropizându-se;

- perfecţionarea metodelor de cuantificare a impactului ecologic şi a resurselor în vederea unei evaluări corecte a costurilor şi beneficiilor;

- existenţa rarităţii economice şi ecologice, deoarece Pământul este o sferă finită şi, ca atare, cuprinde cantităţi finite din unele resurse naturale, în timp ce altele nu au aceeaşi rată de refacere ca cea de exploatare;

- existenţa unor constrângeri la nivel macroeconomic şi introducerea unui sistem economic care să adopte decizii în favoarea mediului natural va duce la asigurarea unei libertăţi de opţiune la nivel microeconomic pe termen lung;

- includerea costurilor de mediu în cele de producţie şi adoptarea unor

modele economice ce se bazează pe resurse epuizabile finite şi pe rate finite de reînnoire a resurselor de energie;

- abordare favorabilă din partea clasei politice a problemelor de mediu şi găsirea măsurilor corespunzătoare soluţionării acestora.

Toate acestea pot conduce la noi oportunităţi, dar şi la dispariţia multor aspecte familiare ale vieţii economice. Astăzi, în spaţiul european, principiul integrării mediului înconjurător în politicile Uniunii Europene reprezintă baza acţiunilor desfăşurate de Comunitate în ceea ce priveşte mediul natural. Tratatul de la Amsterdam prevede integrarea protecţiei mediului înconjurător în cadrul politicilor şi activităţilor Comunităţii Europene. Obiectivul principal este dezvoltarea durabilă, şi anume asigurarea pentru creşterea prezentă nu pune în primejdie generaţiile viitoare.

Încă din februarie 1985, în cazul prezentat de Asociaţia franceză în apărarea intereselor în ceea ce priveşte arderea deşeurilor de petrol, Curtea de Justiţie a hotărât că protecţia mediului încojurator.

2 Bran F., Componenta ecologică a deciziilor de dezvoltare economică, Editura ASE, Bucureşti,2002, pg.85;

Au crescut ca număr strategiile privind integrarea legislaţiei de mediu în politicile acelor sectoare care produc cele mai mari pagube mediului natural.

Acţiunile desfăşurate de UE au condus către elaborarea unui raport ce prevede o dezvoltare durabilă globală. Raportul porneşte de la ideea că acţiunile globalizării reprezintă o forţă puternică pentru creşterea globală sustenabilă, oferind căi pentru a rezolva problemele internaţionale, cum ar fi sănătatea, educaţia şi mediul.

Permiţând dezvoltarea necontenită, forţele pieţei cauzează şi accentuează inegalitatea, putând produce pagube reversibile mediului. Globalizarea trebuie să meargă mână în mână cu măsurile realizate pentru prevenirea şi diminuarea acestor efecte.

În viziunea Uniunii Europene, dezvoltarea durabilă presupune un management durabil al resurselor naturale şi al mediului incluzând o serie de activităţi cum ar fi: promovarea unui management durabil al resursei apă; cooperarea între state în ceea ce priveşte domeniul energiei şi dezvoltării economice; promovarea unui acord internaţional de mediu; realizarea unui plan de acţiune în vederea combaterii ilegalităţilor; prezentarea modului cum poţi contracara dezastrele naturale etc.

O dezvoltare durabilă nu poate fi realizată fără o implicare a societăţii civile, realizându-se o guvernare globală coerentă şi eficientă din punct de vedere economic, social şi ecologic.