Contractele Individuale de Muncă de Tip Particular

Capitolul 1.Contractul individual de muncă. Concepte şi clasificări

Contractul reprezintă un acord liber consimţit între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, în scopul naşterii, modificării sau stingerii unor raporturi juridice, rezultat al unor negocieri.

In România, actul care reglementează raporturile juridice de muncă este Codul muncii. In anul 2003 România a înlociut după 30 de ani Codul muncii. Iniţial, Codul muncii actual a fost considerat un text “eminamente sindical”. Codul muncii din 2003 prevedea 304 drepturi, 246 în favoarea salariaţilor şi doar 58 în favoarea angajatorilor. In primul an în care s-a aplicat Codul muncii numărul cazurilor de conflicte de muncă a crescut cu 32%.

Contractul individual de muncă reprezintă, potrivit Codului muncii, contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.

Aşadar, angajarea în muncă reprezintă încheierea unui raport juridic de muncă întemeiat pe contractul individual de muncă.

Incadrarea în muncă a persoanei fizice se face atunci când aceasta dobândeşte capacitatea de muncă, adică la împlinirea vârstei de 16 ani. Codul muncii stabileşte că persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

Angajatorul reprezintă persoana fizică sau juridică care poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă. Persoana juridică poate încheia contracte individuale de muncă, în calitate de angajator, din momentul dobândirii personalităţii juridice.

Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată să desfăşoare o activitate independentă, precum şi asociaţia familială au obligaţia de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă. Anterior încheierii sau modificării contractului individual de muncă, angajatorul are obligaţia de a informa persoana selectată în vederea angajării, ori după caz, salariatul, cu privire la clauzele esenţiale pe care intenţionează să le înscrie în contract sau să le modifice.

Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajtor şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă. Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.

Drepturile salariatului sunt: dreptul la salarizarea pentru munca depusă, la repaus zilnic şi săptămânal, la concediu de odihnă anual, la egalitate de şanse şi de tratament, la demnitate în muncă, la securitate şi sănătate în muncă, la acces la formare profesională, la informare şi consultare, dreptul de a lua parte la determinarea şi ameliorarea condiţiilor de muncă şi a mediului de muncă, la protecţie în caz de concediere, la negociere colectivă şi individuală, dreptul de a participa la acţiuni colective, dreptul de a constitui sau de a adera la un sindicat.

Obligaţiile salariatului sunt: obligaţia de a realiza norma de muncă sau de a îndeplini atribuţiile ce îi revin conform fişei postului, obligaţia de a respecta disciplina muncii, obligaţia de a respecta prevederile cuprinse în regulamentul intern, în contractul colectiv de muncă aplicabil, precum şi în contractul individual de muncă, obligaţia de fidelitate faţă de angajator în executarea atribuţiilor de serviciu, obligaţia de a respecta măsurile de securiate şi sănătate a muncii în unitate.

Angajatorul are, de asemenea, o serie de drepturi şi obligaţii. Drepturile angajatorului sunt: să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii, să stabilească atribuţiile corespunzătoare pentru fiecare salariat, în condiţiile legii şi/sau în condiţiile contractului colectiv de muncă aplicabil, încheiat la nivel naţional, la nivel de ramură de activitate sau de grup de unităţi, să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariaţi, să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, să constate săvârşirea abaterilor disciplinare şi să aplice sancţiuni corespunzătoare.