Dezvoltarea Leadership-ului în Contextul unui Mediu în Schimbare

CAPITOLUL I. DIFERENŢE ÎNTRE MANAGEMENT ŞI LEADERSHIP

1.1 Management şi manageri

Definirea noţiunii de management a întâmpinat destul de multe dificultăţi datorită diferitelor ipostaze în care a apărut şi a fost utilizată de-a lungul timpului. Pentru cei mai mulţi autori, noţiunea de management include un conţinut acţional, pragmatic, ea referindu-se la acţiunile, funcţiile sau procesele prin intermediul cărora sunt realizate obiectivele organizaţiilor. Cum însă exercitarea efectivă a acestor acţiuni şi funcţii presupune un ansamblu de cunoştinţe şi abilităţi deosebite, imediat s-a ajuns la concluzia ca managementul este de domeniul artei. Mielu Zlate , citându-l pe Serven-Scrieber afirmă că managementul este cea mai creatoare artă, el fiind „arta artelor, deoarece are în vedere dirijarea talentelor altora”. Atunci când vorbeşte despre rolul managerului, acelaşi autor recunoştea că acesta constă în a „face faţă inteligent schimbărilor”. Managementul, nota el, este instrumentul prin care schimbările sociale, economice, tehnologice şi politice, toate schimbările umane pot fi organizate raţional şi răspândite în ansamblul corpului social. Aşadar, managementul este dominat nu numai de intuiţie, ci şi de raţiune, el se află nu doar sub incidenţa artei, ci şi a ştiinţei, aceasta fiind cea care organizează şi structurează acţiunile practice într-un corp coerent de concepte şi instrumente de investigare.

Acelaşi Mielu Zlate în cartea sa „Leadership şi management” (2004) susţine că din literatura de specialitate se desprind trei categorii de informaţii mai semnificative care aduc contribuţii importante în definirea managementului.

Una dintre ele se referă la faptul că managementul presupune obţinerea şi combinarea diferitelor categorii de resurse necesare realizării scopurilor organizaţionale sau coordonarea acestor resurse orientate spre aceeaşi finalitate. Din această perspectivă, se insistă asupra naturii resurselor care urmează a fi obţinute, combinate şi coordonate. Sunt prezentate şi analizate patru categorii de resurse: materiale, umane, financiare, informaţionale. Se face totodată precizarea că se are în vedere realizarea scopurilor primare ale organizaţiei.

O a doua direcţie de circumscriere a sferei şi conţinutului noţiunii de management vizează precizarea ansamblului proceselor, acţiunilor, funcţiilor, care permite coordonarea resurselor şi realozarea scopurilor organizaţionale. Primul care a precizat funcţiile managementului a fost Henri Fayol. După el, funcţiile managementului sunt următoarele.

a) prevederea şi planificarea (examinarea viitorului şi elaborarea planurilor de acţiune) ;

b) organizarea (întocmirea structurilor organizatorice) ;

c) conducerea (menţinerea la un nivel ridicat a activităţii şi performanţelor subordonaţilor) ;

d) coordonarea (corelarea, echilibrarea, unificarea, şi armonizarea tuturor activităţilor şi eforturilor) ;

e) controlul (supravegherea, îndrumarea în vederea respectării normelor, regulilor şi standardelor fixate).

Majoritatea autorilor care au urmat au preluat, conservat şi adâncit cele cinci funcţii ale managementului stabilite de Fayol.

Mielu Zlate consideră că una dintre cele mai extinse şi profunde analize ale funcţiilor managementului îi aparţine lui Louis A. Allen1. Autorul american menţine, pe de o parte, cele cinci funcţii stabilite de Fayol şi, pe de altă parte, le „umple” de conţinut. Iată care sunt precizările sale: funcţia de planificare (implică planificarea datelor, obiectivelor, politicilor, programelor, orarelor de munca, procedurilor, bugetelor) ; funcţia de organizare (are în vedere gruparea activităţilor de muncă, definirea şi delegarea autorităţii, stabilirea relaţiilor de conducere) ; funcţia de coordonare (presupune echilibrarea oamenilor şi structurilor, a timpilor de execuţie, integrearea intereselor) ; funcţia de motivare (vizează o multitudine de acţiuni cum ar fi: selecţia, comunicarea, participarea, consilierea, antrenarea, învăţarea, compensarea, dirijarea, concedierea) ; funcţia de control (se centrează pe stabilirea standardelor de performanţă, masurarea progreselor realizate în muncă, evaluarea rezultatelor obţinute, generarea unor acţiuni corective)

Printre autorii români care au definit funcţiile managementului se numără şi Gh. Gh. Ionescu şi Emil Cazan care au identificat numai patru funcţii :

- planificarea (procesul prin care se decide care vor fi obiectivele organizaţiei şi ce trebuie să întreprindă membrii organizaţiei pentru a le atinge)

- organizarea (reprezintă procesul de creare a structurii unei organizaţii)

- motivarea – leading (procesul de obţinere de la membrii organizaţiei execuţia sarcinilor delegate lor în concordanţă cu planul)

- controlul (procesul de supraveghere a abaterilor de la cursul planificat de management pentru organizaţie.)

Deşi funcţiile managementului trebuie îndeplinite în orice organizaţie, ele se diferenţiază şi se individualizează în funcţie de nivelul ierarhic la care este amplasat managerul şi, mai ales, de specificul activităţii pe care acesta o desfăşoară. În funcţie de nivelul ierarhic se desprind trei categorii de manageri:

- top managers (managerii superiori, de vârf, care au în subordine toate celelalte niveluri ierarhice ale managementului organizaţiei);

- middle managers (manageri de nivel mediu, care au în suordine atât executanţi direcţi, cât şi alţi manageri);

- first managers (cei care lucrează direct cu executanţii, neavând în subordine alţi manageri).

În funcţie de specificul activităţii, există manageri financiari, operaţionali, de marketing, de resurse umane, de cercetare dezvoltare etc. Aceste categorii de manageri exercită toate funcţiile managementului, dar diferenţiat. De exemplu aşa-zişii top managers vor acorda un timp mai îndelungat exercitării funcţiei de previziune decât managerii de nivel mediu sau de primă linie.

Cea de-a treia categorie de informaţii relevante legate de definirea managementului se referă la însuşirile abilităţile necesare managerului pentru realizarea cu succes a proceselor (activităţilor, funcţiilor) care îi revin. Majoritatea autorilor consideră că aceste însuşiri pot fi grupate în trei mari categorii: conceptuale, umane şi tehnice.