Grupurile de Munca

Introducere

Dintre douǎ întreprinderi care deţin un potenţial profesional egal, cea mai performantǎ este aceea care utilizeazǎ cel mai bine potenţialul tuturor salariaţilor sǎi. Aceastǎ diferenţa derivǎ din mai multe orientǎri ale întreprinderii în ceea ce priveşte:

• organizarea ansamblului activitǎţilor sale în echipǎ;

• importanţa acordatǎ dezvoltǎrii continue a personalului;

• nivelul şi calitatea comunicǎrii, respectiv menţinerea contactului salariailor cu realitatea internǎ şi cea externǎ a întreprinderii.

Activitatea în echipǎ favorizeazǎ efectele dinamice care întreţin vie mobilizarea, dezvoltarea continuǎ, stimuleazǎ calitǎţile individuale favorabile cooperǎrii şi interdependenţei, iar comunicarea activǎ este beneficǎ în ceea ce priveşte focalizarea fiecǎruia pe obiectiv şi întǎrirea coeziunii în cadrul întreprinderii.

Existenţa şi funcţionarea corectǎ a grupurilor de muncǎ sunt stimulatare atât din punctul de vedere al eficacitǎţii, cât şi din punctul de vedere al angajamentului membrilor lor.

1. Elemente teoretice

Dezvoltare managementului şi a suportului sǎu metodologic, precum şi multiplicarea tehnicilor de gestiune au antrenat intensifiacarea muncii în grup în multe forme, cum ar fi: şedinţele, comitetele, comisiile, cercurile de calitate, echipele de muncǎ, grupurile-pilot, grupurile de studiu, grupurile de formare, etc.

Viaţa profesionalǎ se desfǎşoarǎ printr-o multitudine de grupuri de indivizi între care existǎ legǎturi de cooperare, de înfruntare şi de mediere. Atingerea oiectivelor strategice ale întreprinderii depinde de sistemul de relaţii interprofesionale oficiale sau neoficiale, care apar şi se dezvoltǎ în interior prin intermediul grupurilor de muncǎ.

1.1. Conceptul de grup

Oamenii aparţin mai multor grupuri, care pot fi echipe de sport, coruri, comitete de pǎrinţi, asociaţii diverse, etc. Din acest punct de vedere, grupul poate fi definit ca un tot format din doi sau mai mulţi indivizi care întreţin legǎturi personale şi semnificative de o manierǎ continuǎ. Cercetǎtorul Edgar Schein a oferit o definiţie mai completǎ a grupului, considerându-l “un ansamblu format dintr-un numǎr oarecare de persoane care interacţioneazǎ, au psihologic cunoştinţǎ unele despre altele şi se considerǎ un grup”.

Prin urmare, un grup existǎ din momentul în care doi sau mai mulţi indivizi realizeazǎ mai bine împreunǎ, decât separat, ceea ce doresc sau ceea ce trebuie sǎ facǎ. Gruparea exprimǎ intenţia de creştere reciprocǎ şi, pe aceastǎ cale, indivizii pot sǎ realizeze mai mult. Forţa colectivǎ a grupului se poate dovedi beneficǎ sau poate ameninţa indivizii din interiorul sau din afara acestuia. Grupul poate sǎ protejeze, dar poate sǎ şi constrângǎ.

O definiţie mai recentǎ şi mai completǎconsiderǎ grupul “ o unitate socialǎ compusǎ dintr-un anumit numǎr de indivizi, care întreţin legǎturi în ceea ce priveşte rolul şi statutul lor. Aceşti indivizi împǎrtǎşesc un ansamblu de valori şi de norme care le inspirǎ comportamentul în tot ceea ce ţine de viaţa grupului”.

Aceastǎ definiţie evidenţiazǎ mai multe condiţii care restrâng sfera grupurilor de muncǎ din viaţa profesionalǎ. Astfel:

• membrii grupurilor terbuie sǎ fie reuniţi printr-un ansamblu de motivaţii comune; urmǎrirea unor scopuri identice iniţiazǎ şi favorizeazǎ schimburile interpersonale;

• structurarea rolurilor şi a statutelor se opereazǎ în sensul unei diferenţieri;

• membrii se supun implicit sau explicit unui ansamblu de norme ce consacrǎ împǎrtǎşirea valorilor şi al modelelor de interacţiune;

• apartenenţa la un anumit grup induce atitudini si comportamente specifice indivizilor care îl compun.

Grupul reprezintǎ un mod de organizare specific, care îşi stabileşte reguli şi ritualuri şi are caracteistici proprii. În funcţie de funcţionalitatea, de obiectivele şi de eficeinţa sa, grupul poate deveni o adevǎratǎ echipǎ.

O analizǎ preliminarǎ a grupurilor de muncǎ evidenţiazǎ multitudinea lor şi legǎturile multiple în cadrul unei organizaţii sau în exteriorul acesteia. Abordarea sistemicǎ oferǎ o viziune de ansamblu asupra conceptului de grup şi clarificǎ modul lor de funcţionare. Într-o astfel de viziune, grupul este considerat un subsitem social, parte componentǎ a unui ansamblu mai vast, care este organizaţia, la rândul ei inclusǎ în alte ansambluri organizate.

Faptul cǎ indivizii aparţin simultan mai multor grupuri condiţioneazǎ dinamica unui grup, care constituie un sistem deschis. Acest sistem influenţeazǎ celelalte sisteme şi suportǎ, la rândul sǎu, modificǎri din partea acestora. Deschis mediului, grupul devine permeabil şi capabil sǎ se adapteze unor situaţii multiple, altfel, poate sǎ piarǎ.

Întocmai unui organism uman, grupul este un ansamblu coordonat prin proceduri sau moduri operaţionale, în urma cǎrora reuşeşte sǎ integreze datele iniţiale contingente şi sǎ le transforme în rezultate corespunzǎtoare obiectivelor urmǎrite. Variabilele de intrare sunt prelucrate în cadrul structurii prin intermediul activitǎţilor susţinute de grup, cu scopul de a obţine ieşirile dorite. Prin fenomenul de retroacţiune, aceste rezultate modificǎ structura, modul de desfǎşurare a proceselor (activitǎţilor) şi chiar alegerea datelor iniţiale. Sistemul grup funcţioneazǎ prin intermediul unui ansamblu de interacţiuni.

Echilibrul sistemului se asigurǎ constant dupǎ principiul autoreglǎrii, astfel cǎ orice scimbare într-o anumitǎ parte reclamǎ modificǎri în altǎ parte. Adaptarea sistemului-grup la situaţiile externe cu care se confruntǎ se realizeazǎ, de asemenea, prin intermediul unor proceduri de reglare.

Elementele care alcǎtuiesc si condiţioneazǎ existenţa gupului-sistem social îndeplinesc roluri diferite şi evolueazǎ într-un ţesut de relaţii. Astfel, factorii personali şi cei situaţionali influenţeazǎ maniera în care se structureazǎ si progreseazǎ grupurile. Structura grupului reflectǎ maniera în care membrii care îl alcǎuiesc se organizeazǎ pentru a-şi îndeplini sarcinile care le revin şi oferǎ informaţii despre caracteristicile sistemului respectiv. Procesele de grup nu sunt altceva decât tehnologii, mai precis modalitǎţi de acţiune adoptate şi urmate de cǎtre grupul respectiv. Cu cât factorii personali şi cei situaţionali sunt mai favorizaţi, cu atât modalitǎţile de acţiune alese vor fi mai moderne şi mai eficiente.

Existenţa grupurilor garanteazǎ obţinerea unor rezultate care pot sǎ se situeze pe o altǎ scalǎ, destul de largǎ, de la foarte slabe la foarte bune. Pe termen scurt, rezultatele depind de structura şi de modalitǎţile de acţiune alese în cursul etapelor de dezvoltare ale grupului. Variabilele intermediare pot fi influenţate direct prin cunoştinţele şi acţiunile managerului de grup, ceea ce nu este cazul cu variabilele iniţiale, respectiv factorii personali şi situaţionali, care reprezintǎ cultura grupului în cauzǎ. Pe temen lung, prin modificǎri culturale, pot fi întreprinse acţiuni şi asupra variabilelor iniţiale, care accentueazǎ fenomenul de sinergie.