Leadership

Leadershipul este unul din elementele cele mai examinate şi actuale ale managementului. El provine din limba engleză şi derivă din verbul “to lead” care înseamnă “a conduce, a îndruma, a fi în fruntea…”, iar substantivul corespunzător este “leader” adică “conducător, lider”. „Leading" derivă dintr-un cuvânt anglo-saxon care semnifică ruta sau calea pentru o navă, ceea ce conduce către idea deosebit de importantă că este cunoscută etapa care va urma.

O traducere simplistă a conceptului de leadership ne conduce către substantivul “conducere”, termen nu departe de adevăr, dar ale cărui semnificaţii nu acoperă toată plaja corespunzătoare celui englezesc. Chiar şi pentru acesta din urmă exisă un număr impresionant de definiţii, după unii autori peste 100, după alţii peste 350, unele dintre acestea având chiar orientări contradictorii. Ca urmare, s-a convenit adoptarea lui în forma consacrată.

Despre lideri şi leadership s-a scris încă din antichitate. Astfel, pot fi menţionate lucrări precum “Republica” a lui Platon, “Arta Războiului” a lui Sun Tzu sau, mai aproape de timpurile moderne, “Prinţul” a lui Niccolo Machiavelli.

De-a lungul timpului abordarea domeniului s-a modificat substanţial. În trecut, se credea că te naşti cu aptitudinile necesare unui lider. Era perioada când leadershipul era asociat marilor personalităţi. Cei de soi bun puteau să conducă, în timp ce toţi ceilalţi trebuiau să se supună primilor. Concluzia foarte clară ce rezulta de aici era: dacă nu te naşti cu talentul de leader nu ai nici o şansă să devii lider. După 1950 concepţiile teoretice şi abordările s-au schimbat substanţial. Se consideră că sunt necesare calităţi native care dacă sunt completate cu o pregătire adecvată conduc către un leadership competent (care asigură realizarea eficacităţii în organizaţia condusă). Se poate spune deci că printr-o pregătire adecvată orice persoană ce posedă un minimum de calităţi, poate să ajungă în situaţia de a exercita un mod de conducere performant.

Deşi unele abilităţi din leadership pot fi deprinse, este sortită eşecului încercarea de a-i instrui pe cei care nu consideră că au o nevoie de aşi îmbunătăţi aceste abilităţi.

Edificatoare în acest sens sunt cele afirmate de unul dintre cei mai mari specialişti din lume în probleme de leadership, profesorul Warren Bennis, preşedintele Institutului de Leadership din California de Sud. În lucrarea “Becaming a Leader”, afirmă răspicat: “liderii se fac, nu se nasc”. Tot el, în lucrarea “Liderii. Strategii pentru Preluarea Conducerii” afirmă următoarele: “Ca şi dragostea, capacitatea de a conduce a continuat să fie ceva despre care toată lumea ştie că există, dar nimeni nu o poate definii”.

Încercarea de definire a unui concept presupune sintetizarea în căteva cuvinte a unor acţiuni şi situaţii deosebit de complexe atribuindu-le un caracter de generalitate. Aceasta şi faptul că marea majoritate a specialiştilor consideră leadershipul o artă ne conduc către ceea ce spunea Braque, şi anume că “Singurul lucru care conteză în artă este partea care nu poate fi explicată”

. Pentru exemplificare sunt prezentate câteva din foarte multele definiţii existente.

Astfel, R.L.Daft consideră leading-ul (funcţia managementului care implică utilizarea influenţei în scopul de a motiva angajaţii pentru a realiza obiectivele organizaţionale) “The third management function is to provide leadership for employees” - “Leading înseamnă comunicarea obiectivelor către angajaţi… şi inocularea acestora cu dorinţa de a le duce la îndeplinire la un înalt nivel”.

În opinia lui J.L. Massie cea de-a şaptea funcţie a managementului este “directing (leadership) - procesul prin care actuala performanţă a subordonaţilor este ghidată către obiective comune”.

M. Peel îl consideră ca fiind a cincea funcţie managerială şi îl defineşte ca “o aptitudine naturală care poate fi eficientizată prin apelul la unele instrumente şi atitudini”, iar D. Evans “influenţa, arta, abilitatea sau procesul de influenţare al oamenilor astfel încât ei să acţioneze în sensul

atingerii obiectivelor de grup sau organizaţionale”.

Potrivit unor specialişti americani de la mai multe universităţi constituiţi în Par Group, leadershipul constă în abilitatea unui cadru de conducere de a obţine implicarea efectivă a unor persoane în asigurarea unui anumit curs al acţiunii. O abordare parţial diferită are Michael Frank care îl defineşte ca fiind un proces de grup de implică interacţiunea a cel puţin două persoane în vederea realizării unui scop.