Manageri și Leadership

1. MANAGERI

1.1. DEFINIREA MANAGERULUI

În literature de specialitate exista numeroase definitii ale managementului, definitii ce difera de la o tara la alta sau de la un autor la altul. În lucrarile de specialitate din Statele Unite, spre exemplu, cele mai raspândite sunt definitiile de ordin pragmatic, care pornesc d la criterii privind eficacitatea si eficienta. Francezii definesc managementul ca „stiinta tehnicilor de conducere a întreprinderii”, iar o definitie asemanatoare propune si germanul Wolfram Neubauer: „Managementul face referire la toate sarcinile specifice conducerii unei întreprinderi si reprezinta mult mai mult decât simpla administrare a acesteia” ( ).

Calitatea procesului de management si implicit rezultatele obtinute de o firma depind de managerii care desfasoara aceste procese. Managerul este socotit ca fiind omul noilor cerinte de dezvoltare a societãtii, el executând o profesiune cu un grad ridicat de cunostinte si practici, a cãror însusire cere un lung si complex proces de formare si perfectionare. Managerul poate fi o singura persoana, asa cum se întâmpla în general, sau un grup de persoane. Deasemenea, în mod traditional, managerii au cinci functii principale: previziune, organizare, coordonare, antrenare si control-evaluare, dar, astazi, într-un mediu competitiv si într-o continua schimbare, rolul managerului este extrem de complex. Deciziile si actiunile sale influenteaza deciziile si actiunile altor persoane din cadrul organizatiei (aflate pe pozitii ierarhice inferioare), iar adoptarea acestor decizii, cu o intensitate mai mare sau mai mica în functie de nivelul la care se iau, urmareste realizarea unor obiective si se deruleaza în contextul unor sarcini, competente si responsabilitati clar precizate si delimitate.

Astfel în esenta, managerul este o persoana (sau un grup de persoane) care, în virtutea sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor cerute de postului ocupat, exercita procese de management, deci adopta decizii si initiaza actiuni prin care influenteaza comportamentul decizional si operational al altor persoane. Oricum în ipostaza de manager se afla nu numai cel care conduce firma (managerul general), ci si alte persoane situate pe niveluri ierarhice inferioare sau superioare: Adunarea Generala a Actionarilor, Consiliul de Administratie, Managerul general, Managerii executivi, sefi de compartimente functionale si operationale.

1.2. RELATIA MANAGER-SUBORDONAT

Relatia manager-subordonat este considerata de 41% dintre salariatii din România ca fiind cel mai important factor în luarea deciziei de a ramâne sau nu la actualul loc de munca. Totusi, pe lânga loialitate, o relatie buna manager-subordonat genereaza si alte aspecte pozitive precum cresterea gradului de productivitate al echipei. Trebuie avut, însa, în vedere ca o relatie buna nu înseamna o relatie de prietenie, ci o relatie în care managerul sa stie sa pastreze respectul, echidistanta, comunicarea deschisa si, în general, o atmosfera placuta de lucru.

Rolul unui manager este cu atât mai dificil cu cât trebuie sa fie, în acelasi timp, un bun specialist în domeniul în care opereaza, dar si un profesionist în management. Un manager este întotdeauna pus în situatii inedite carora trebuie sa li se adapteze, de aceea simpla cunoastere a teoriei nu este suficienta. De altfel obiectivele ce revin managerului sunt superioare obiectivelor subordonatilor si, de aceea, este firesc ca sarcinile, competentele si responsabilitatile specifice unui post de manager sa fie superioare sarcinilor, competentelor si responsabilitatilor caracteristice posturilor de executie din subordine.

Pot fi evidentiate trei tipuri de perechi:

- perechea sef-subaltern specifica stilurilor autocrate de management caracterizata prin neimplicarea celui condus in deciziile luate de management

- perechea sef-subordonat asociata stilurilor mixte de management , subordonatul având posibilitatea de a se implica în luarea deciziilor, practic în derularea proceselor de management

- perechea manager-colaborator asociata stilurilor participative de management deoarece porneste de la o implicare efectiva si responsabila a celor condusi în procesele decizionale.

1.3. COMPETENTA MANAGERULUI

Abordarea competentei trebuie realizata bidimensional:pe de o parte, competenta acordata, atribuita (autoritatea oficiala) si, pe de alta parte, competenta propriu-zisa (autoritatea personala). Competenta acordata se refera la dreptul managerului de a lua o serie de decizii în vederea rezolvarii problemelor cu care se confrunta în domeniul condus. Competenta propriu-zisa a managerilor este data, pe de o parte, de cunostintele, calitatile si aptitudinile profesionale si, pe de alta parte, de cunostintele, calitatile si aptitudinile manageriale pe care acestia trebuie sa le posede.

De altfel J. J. Serven Screiber considera ca „Managementul este cea mai noua dintre stiinte si cea mai veche dintre arte” tinând cont ca managerul nu poate fi unilateral, nu poate sa cunoasca numai probleme tehnice sau economice si nici sa se rezume numai la aspectele teoretice sau numai la latura practica. Trasatura sa de baza trebuie sa fie capacitatea de corelare si integrare a tuturor acestor cunostinte. Deasemenea trebuie precizat ca decizia managerului, desi fundamentata si elaborata, este aplicabila într-un anumit loc si la un moment dat. În general managerii considera ca luarea unei decizii este pura arta, un talent ce se dezvolta pe baza de experienta, care porneste de la câteva modele teoretice care trebuie însa modificate si completate în functie de circumstante. Pe scurt Managementul este stiintã în mãsura acumulãrilor teoretice (legi, principii, metode etc.) si artã, în mãsura aplicãrii eficiente în practicã a acestor baze teoretice.

Probleme cu care se confrunta managerii: