Migrarea forței de muncă

1. Definirea conceptului de migraţie

Pentru început este necesar a prezenta conţinutul a 3 noţiunii diferite: migraţie, a emigra şi a imigra.

Migraţia reprezintă deplasarea unei populaţii dintr-o regiune în alta, cu scopul de a se stabili acolo; migraţia reprezentând, pe scurt, deplasarea şi stabilirea. A „emigra” reprezinta părăsirea propriei ţări, pentru a te stabili în altă ţară. Prin a „imigra” se înţelege activitatea prin care intri în altă ţară, cu scopul de a te stabili acolo.

Migraţia concentrează în jurul său un set foarte larg de fenomene sociale, motiv pentru care ea este obiect de studiu pentru mai multe discipline cum ar fi demografia, geografia populaţiei, economia, ştiinţele juridice, sociologia şi altele. Aceste domenii au făcut diferite cercetări incercând sa elaboreze scheme şi teorii explicative ale fenomenului, o parte din acestea fiind inspirate de teoriile fizice asupra mişcării corpurilor.

Explicarea noţiunii de migraţie este caracterizată de faptul ca fenomenele macrosociale- factori „determinanţi” ai migrării , nu mai sunt consideraţi ca nişte forţe fizice care acţionează asupra unor atomi inerţi- persoanele umane- ci ca nişte elemente structurale de care indivizii umani ţin cont atunci când iau în considerare posibilitatea de a migra.

Dacă facem referire la un teritoriu naţional, facem distincţia dintre migraţia internă şi migraţia externă sau internaţionala. Migraţia internă reprezintă noţiunea de deplasare în interiorul ţării respective, iar prin migraţia internaţională a forţei de muncă se înţelege procesul de trecere a forţei de muncă dintr-o ţară în alta, pentru desfăşurarea unei activităţi în afara ţării unde se află reşedinţa ei permanentă, urmărind ca cei ce migrează să fie redistribuiţi de persoane fizice, juridice sau de organisme internaţionale pentru care desfăşoară activităţile respective.

Trăsătura principală a migraţiei internaţionale a forţei de muncă constă, in faptul că acest proces are loc în strânsă legătură cu fluxul internaţional de capital. O parte a forţei de muncă din ţările slab dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare să emigreze în aceste ţări o determină tendinţa de concentrare a capitalurilor în funcţiune în ţările dezvoltate. Acest fenomen migratoriu a fost determinat de mai multe cauze, printre care amintim:

- accentuarea fluxului internaţional de capital din ultimul deceniu;

- criza economică mondială;

- diferenţe mari de salariu dintre ţări;

- dorinţa fiecărui individ de a câştiga mai mult, de a găsi perspective;

- lipsa locurilor de muncă;

- lipsa cercetărilor şi dotărilor;

- discriminări la angajare si la promovare;

- dotări precare;

- instituţii nefuncţionale;

- dorinţa oamenilor pentru o viaţă urbană mai bună;

- dorinţa indivizilor pentru o calificare superioară şi recunoaştere.

Datorită faptului că migraţia reprezintă un fenomen extrem de dinamic, face dificilă cunoaşterea reală, exactă a raportului dintre resursele umane apte de muncă si cele utilizate.

În ziua de azi, nu există o corelare între piaţa muncii şi numărul absolvenţilor din fiecare an. De aici şi diferenţa dintre cerere şi ofertă. Dat fiind faptul că salariile pe care le primesc de obicei absolvenţii- maximum 300 euro net- , singura alternativă de a progresa pentru tineri este să migreze către statele dezvoltate. Între 2002 si 2005, Oficiul pentru Migraţia Forţei de Muncă a intermediat contracte de muncă pentru 100.098 persoane, în ţări ca Germania, Spania, Italia, Elveţia, Statele Unite şi Ungaria. La acestea se mai adauga si un număr de peste 8000 romîni care au plecat la muncă în străinătate prin intermediul agenţiilor private. Numărul total al celor care lucrează în străinătate este surprinzător de mare, de peste 4 milioane.

Tinerii absolvenţi sunt preferaţi de alte state mai ales dacă au pregătire în domeniul constructiilor sau IT. Majoritatea tinerilor pleacă în străinătate cu burse pentru aface facultate sau doctoratul, iar în timpul facultăţii şi după terminarea studiilor, sunt contactaţi de diferite firme pentru a lucra. De exemplu,în Canada, există o comunitate puternică de români. Din păcate, tinerii care pleacă pentru doctorat preferă să rămâna în ţara respectivă imediat după ce aprofundează studiile. Doctoranzii preferă ţări ca Germania, Belgia şi SUA, dar şi Marea Britanie.

“Persoanele cu studii superioare care reuşesc să plece în străinătate şi să ocupe un post pe măsura pregătirii lor o fac fie printr-o agenţie de ocupare, fie pentru că pleacă la studii acolo şi li se iveşte o şansă de angajare. De asemenea, sunt cazuri în care acestea au pe cineva în străinătate care le facilitează plecarea. Cel mai simplu este pentru inginerii din domeniul petrolului, care lucrează pe platforme maritime, fie ca detaşaţi, fie sunt înregistraţi ca personal navigant. Şi cei din domeniul construcţiilor au căutare. Dar de cele mai multe ori nu lucrează ca ingineri, ci ca maiştri. Prin departamentul nostru au plecat în Germania ingineri, pe contracte care nu depăşesc 3 ani. Ei câştigă în jur de 2500-3000 de euro. Există însă foarte puţine cereri venite din afară pentru cei cu studii superioare. Acordurile încheiate de România cu anumite ţări sunt pe sectoare de activitate. Cele mai multe solicitări sunt pe sectoare unde nu se cere o pregătire superioară.”

Specialiştii IT români sunt recunoscuţi pentru capacitatea lor profesională, iar la ora actuală emigrează cei care vor să se stabilească definitiv în străinătate, salariile din România fiind cam aceleaşi cu cele din afară. În cazul inginerilor lucrurile stau altfel. Dupa 1989 când facultăţile din România scoteau ingineri pe bandă rulantă, a urmat o perioadă de 16 ani în care nu a mai fost căutată această profesie. De aceea inginerii au ales să emigreze. Inginerii agronomi au mare căutare în Spania, inginerii din domeniul petrolului lucrează pe platforme maritime şi câştigă în jur de 3500 euro pe lună, inginerii constructori muncesc mai mult prin Istrael unde au salarii in jur de 4000 euro lunar.

2. Scurt istoric al migraţie forţei de muncă din România

Fenomenul migraţiei a existat dintotdeauna, concretizat prin transhumanţa, invazii, colonizări şi cruciade, sau provocate, de cele mai multe ori, de atracţia exercitată de regiunile mai bogate asupra populaţiilor mai sărace.

În zilele noastre preocuparea demografică reapare datorită riscurilor pe care le naşte în producerea unor crize, la nivel local, zonal, continental sau planetar ce ar putea influenţa în mod negativ ordinea socială, sau în declanşarea unor tulburări a echilibrelor etnice sau religioase.

Deşi în ultima perioadă, în ultimul deceniu în unele zone ale lumii, precum Europa, migraţia a înregistrat fluxuri considerabile, problema migraţiei internaţionale este pentru multe state ale lumii o preocupare conjuncturală, mai degrabă de răspuns la unele evoluţii decât de gestiune sau estimare a circulaţiei persoanelor.

Pentru spaţiul european, circulaţia persoanelor şi respectiv a forţei de muncă prezintă o importanţă destul de mare, lărgirea UE prin aderarea unor noi ţări, îmbătrânirea demografică a populaţiei ţărilor (vest)-europene într-un ritm accelerat şi motivele economice reprezentând principalele stimulente pentru intensificarea migrarii forţei de muncă.

Migraţia forţei de muncă din România a început în urma cu 14 ani prin asa-numitul „comert cu valiza” catre Polonia si Iugoslavia, dupa care au urmat ofertele de munca venite din Israel, Germania si Italia. Conform unor studii de specialitate, cel mai mare flux de migratie internationala catre Italia provine din Moldova. Rezultatele recensamantului realizat anul trecut au scos la iveala posibilitatea ca o parte dintre ceei plecati in strainatate sa munceasca ilegal.

Potrivit unui sondaj recent realizat de Ziarul Financiar, aproape doua miliarde de euro intra anual in tara datorita transferurilor de valuta realizate de muncitorii romani din strainatate. In luna aprilie a anului 2008, aproape un milion de romani se aflau, legal sau ilegal, la munca in strainatate. Conform datelor aceluiasi sondaj, un procent de 12 % dintre familiile din Romania aveau cel putin un membru plecat la munca in afara tarii, cu forme legale sau nu, si care trimiteau lunar bani celorlalti membrii ai familiei ramasi acasa.