Rolul Deciziei în Cadrul Procesului de Management

Rolul deciziei în cadrul procesului

de management

Noţiunea de decizie

În literatura de specialitate există o mulţime de definiţii privind actul de decizie, act esenţial al activităţii manageriale.

Decizia constitue principalul act al planificării şi constă în alegerea, din mai multe variante posibile, pe cea mai bună.

Decizia, ca act al planificării, aparţine funcţiei de previziune a managerului şi trebuie să răspundă la câteva întrebări, respectiv “Cine?, Unde?, Cu ce forţe?, În ce condiţii asigură îndeplinirea obiectivelor?”.

Dintre toate definiţiile emise de specialiştii străini şi autohtoni, reţinem ca reprezentativă definiţia lui O. Nicolescu, potrivit căreia “decizia este cursul de acţiune ales pentru realizarea unuia sau mai multor obiective”.

În cadrul activităţilor economice, un rol deosebit îl are decizia managerială, adică acel proces dinamic, raţional de alegere a unei direcţii de acţiune dintr-un număr oarecare de variante în vederea atingerii unui anumit obiectiv şi prin a cărei aplicare se influienţează activitatea cel puţin a unei alte persoane decât persoana care a luat decizia. În practică, persoana care ia o decizie se numeşte decident.

Necesitatea luării deciziilor este determinată de existenţa problemelor care privesc activitatea organizaţiei, adică a unor probleme teoretice complexe sau situaţii practice ce caracterizează decalajul dintre ceea ce este şi ceea ce trebuie să fie.

Orice organizaţie are vocaţia unui actor în mediul său înconjurător şi nu trebuie să rămâna un simplu spectator, ci pe baza informaţiilor, trebuie să decidă. Referindu-se la procesul decizional, J. Forester considera că: “a decide înseamnă a transforma informaţia în acţiune”.

Pentru a rezolva eficient o problemă este necesar să se stabilească precis dependenţele cauză-efect dintre acţiunile oamenilor şi rezultatele lor posibile, să nu se caute aceste dependenţe acolo unde nu sunt, să fie corect interpretate cele relevate şi să se înţeleagă că rezolvarea unor probleme manageriale inevitabil generează altele.

Analiza cauză-efect se bazează pe prezenţa rezultatelor nedorite obţinute ca urmare a desfăşurării unor activităţi şi evidenţierea celor mai probabile cauze care au generat abaterea respectivă.

Aceste cauze pot fi:

a) principiile greşite care au fost puse la baza funcţionării organizaţiei;

b) criteriile greşite de evaluare a activităţii organizaţiei, a subdiviziunilor organizatorice ale acesteia, a colectivului sau a salariaţilor;

c) greşelile fregvente în derularea procesului de realizare a obiectivelor stabilite;

d) situaţiile neprevăzute cum sunt, de exemplu, calamităţile etc.

Elemente componente ale sistemului decizional

În activitatea unei firme, conducerea fără decizie nu poate exista şi, ca urmare, obiectul principal al activităţii de management îl constitue procesul de luare a deciziilor. Prin luarea deciziei se influenţează activitatea cel puţin a unei alte persoane decât decidentul.

Condiţiile necesare pentru luarea unei decizii pot fi grupate astfel:

- să existe unul sau mai multe obiective de atins;

- să existe o evidenţă a soluţiilor sau a posibilităţilor de acţiune;

- să existe una sau mai multe persoane care să fie antrenate în procesul de luare a deciziilor;

- să existe posibilitatea alegerii unei variante optime de acţiune.

Principalele componente ale procesului decizional sunt:

- decidentul;

- mulţimea variantelor decizionale;

- mulţimea criteriilor de decizie (punct de vedere al decidentului);

- mediul ambiant;

- obiectivele decizionale (nivelurile propuse pentru a fi atinse);

- mulţimea rezultatelor.

Instrumentul principal în realizarea obiectivelor firmei îl constitue decizia. Calitatea şi eficienţa managerului sunt date de nivelul calitativ de elaborare şi aplicare a deciziei. Aplicarea unei decizii implică o serie de cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească actul de elaborare a deciziei.

Principalele cerinţe de raţionalitate pe care trebuie să le îndeplinească o decizie managerială se referă la:

- să fie fundamentată ştiinţific; pentru fundamentarea ştiinţifică a deciziilor, managerul trebuie să se bazeze pe existenţa unor cunoştinţe de specialitate, a unor informaţii care să înlăture subiectivismul sau improvizaţia elaborării deciziei;

- să fie împuternicit; aceasta presupune ca decizia să fie luată în concordanţă cu atribuţiunile şi competenţele manageriale;

- să fie clară, concisă şi necontradictorie; elaborarea deciziei nu trebuie să permită interpretări diferite şi trebuie să vizeze cu exactitate activităţile asupra cărora acţionează;

- să fie oportună; elaborarea deciziilor trebuie să producă un efect economic maxim şi, ca urmare, aceasta presupune punerea în aplicare, la timpul potrivit, a tuturor implicaţiilor, atât economice, cât şi umane şi implementarea trebuie să se facă cu eforturi şi cheltuiele optime;

- să fie eficientă; realizarea unei decizii eficiente înseamnă obţinerea unui efect cu un efort minim;

- să fie completă; adică să conţină toate elementele pentru a fi înţeleasă; o decizie completă trebuie să cuprindă, în mod clar şi concret, obiectivele urmărite, modalităţile de acţiune, perioadele de aplicare, responsabilii cu aplicare etc.