Televiziunea în viața cotidiană

Interpretarea chestionarului

Televizorul si un loc numit acasa

Televizorul a ajuns o prezenta constanta în viata noastra. La oras sau la tara îl întâlnim în majoritatea caselor, achizitionarea lui fiind una din primele griji ale unei familii tinere. Cât ar fi de mare saracia putini sunt dispusi sa renunte la televizor. Chiar mai mult, de când cu varietatea programelor receptionate prin cablu, fiecare membru al familiei are propriul lui televizor la care îsi urmareste programele preferate. Televizorul a ajuns un lucru atât de comun încât, pentru multi, pare cel putin ciudata ridicarea problemei oportunitatii prezentei acestuia în casa si a urmaririi programelor sale.

Cu totii ne petrecem timpul in fata televizorului, cu totii stam si ne uitam la filme, emisiuni de divertisment sau chiar reclame. Stam acasa, in fata televizorului si ne relaxam, ne petrecem timpul liber alaturi de cei dragi si ne simtim bine. Televizorul este un mijloc de comunicare familial. Discutam despre el tot timpul, il privim singuri sau impreuna cu prietenii ori familia. El face parte din cultura nosatra si putem spune ca ne ofera modele si structuri ale vietii de familie. Prin intermediul televizorului “ne integram intr-o cultura a consumatorului, prin care se formeaza si se manifesta latura noastra familiala”, asa cum spune Roger Silverstone, in cartea sa numita Televiziunea in viata cotidiana.

Televizorul ne atrage si ne absoarbe în lumea lui.

S-a remarcat faptul ca un televizor deschis reprezinta o atractie careia cu greu îi pot face fata persoanele prezente într-o camera. Succesiunea imaginilor, curiozitatea, radiatiile tubului catodic ne fac sa ne întoarcem privirea spre televizor chiar daca nu suntem interesati în mod direct de cele prezentate. Odata atrasi de ele, telecomanda ne va ajuta sa gasim ceva interesant. În continuare, prin efectul hipnotic pe care-l produce, televizorul ne va smulge din realitate si ne va absorbi în lumea lui facându-ne sa ne scufundam într-o lume a iluziei, mult mai interesanta si mai bogata în întâmplari decât viata noastra de zi cu zi. Aceasta lume a iluziei nu este lipsita de primejdii carora cu greu le putem tine piept.

In studiile recente care s-au facut a inceput sa se ia in considerare faptul ca televizorul are un caracter familial. El face parte din familia noastra. Televizorul, dupa cum demonstreaza Maria Winn, este un strain care patrunde in casele noastre si care, insinuandu-se in viata fiecarui membru al familiei, reuseste sa-i indeparteze pe unul de celalalt. Televiziunea este mai mult decat o persoana: este o lume cu care ne imprietenim, impreuna cu care petrecem adesea mai mult timp, in care investim mai multa afectivitate decat in cei apropiati. Televizorul este ca o persoana din interiorul familiei noastre: are anumite caracteriztici care fac din acesta un element apartinand culturii intime de timp casnic: televizorul are o varsta, are sex, este multimplu dispersat in locuri diferit ocupate, este conectat la o tehnologie secundara (calculator sau videocasetofon), detine o gama dinc e in ce mai larga de emisiuni si canale specializate. Televizorul s-a intiparit puternic in existenta noastra si nu ne mai gandim la el ca la un simplu obiect, ci ca la o prate din familia noastra. El nu este doar un simplu aparat ci o reflectarea a vietii de familie.

Viata de familie nu este doar un fenomen sociologic, ci si unul cultural si istoric. Este o clasa sociala care a fost capabila sa creeze si sa etaleze o lume proprie, alta decat lumea afacerilor. In acest spatiu (intim) a putut fi creata o lume diferita, o lume a imaginilor, a dorintelor, a placerilor si a iluziilor.

Walter Benjamin scria ca „spatiul de viata s-a diferentiat de spatiul de munca. Primul era constituit ca interior, iar biroul era complementul acestuia. Persoana care tinea cont de realitate in biroul sau, a avut nevoie de interior ca suport al iluziilor sale. Iar aceasta necesitate era cu atat mai presanta cu cat el nu amesteca niciodata preocuparile sociale cu afacerile. In crearea mediului sau privat, el le-a inabusit pe amandoua. Asa a rasarit mantasmagoria interiorului. Interiorul reprezenta universul pentru cetatean ca si individ. Camera de lucru era o cabina in teatrul universal” (Benjamin, 1976 [1983], 176)

Interiorul modern inca este asa cum l-a descris Benjamin, insa este un spatiu mult mai complex si mai contradictoriu din toate punctele de vedere. Interiorul modern este foarte diferentiat in functie de pozitia geografica, clasa sociala si cultura. Poate fi un spatiu al conflictului si disperarii dar si unul al linistii si sigurantei. Poate fi rai sau inchisoare. Spatiul nostru intim (interiorul nostru) nu mai este doar un spatiu fizic, ele este unul social, economic, cultural si politic, si de asemenea si un spatiu tehnologic. Exista o dinamica in jurul spatiului nostru intim, care este prelungit dincolo de peretii casei, este dincolo de relatiile sociale si familiale, intr-o lumea a schimbarilor si a transformarilor complexe. In aceasta dinamica a instabilitatii, un loc foarte important il ocupa televizorul.

Ce este caminul?

In primul rand, caminul este o cladire, este o constructie, un loc si nu un spatiu. Este, asa cum spune autorul „obiectul unei emotii intense”. Caminul este locul de care apartinem si din care facem parte. Totusi, sensul nu se limiteaza doar la casa sau gradina. Caminul poate fi o natiune, un cort sau un cartier. Caminul este cee ce noi facem din el. Agnes Heller vede caminul „ca cel loc din care pleci, te poti intoarce si te simti „ca acasa””. Este locul pe care il cunosti, cu care esti obisnuit, locul unde ne simtim in siguranta si unde relatiile noastre emotionale sunt cele mai intense.” (Heller, 1984, 239)

Caminul este saptiul pe care il idealizam cel mai usor. Este usor de vazut in ce coditii caminul poate fi considerat un loc pe care sa il parasesti, sa-l eviti sau sa il negi. Caminul poate oferi referinte multiple si vagi. Expresia acestor referinte, reale si metaforice, este o constructie, conditionata material de circumstante (migratie sau stare pe loc) si cultura, dar care isi castiga forta, care isi cere drepturile, printr-o atasare emotionala de locul fizic – un anume loc intr-un anumit timp. Idealizarea caminului are un rol foarte important si are consecinte asupra desfasurarii si evaluarii vietii noastre cotidiene si asupra sentimentelor noastre de siguranta, atasament si dezorientare. Caminul este un concept puternic. Sa spui despre cineva ca nu are camin este lipsit de moralitate si sensibilitate. Acest atasament de un anumit loc si capacitatea de a te localiza sunt 2 elemente cruciale in viata contemporana.