Acoperirea prin Cufundare la Cald

1. Introducere

Prin coroziune se înţeleg procesele de degradare şi deteriorare a metalelor, sau obiectelor metalice, sub acţiunea agenţilor chimici din mediu.Cauza acestor modoficări nedorite ale metalelor sunt reacţii chimice şi în special electrochimice, care pornesc de la suprafaţa metalului respectiv.

Faptul că multe metale reacţionează cu vecinătatea lor este cunoscut de multă vreme. Astfel, fierul rugineşte, argintul işi pierde luciul, cuprul capătă o patină, aluminiul se oxidează (formând un strat foarte subţire de oxid, care împiedică reacţia mai departe), zincul şi plumbul îşi pierd treptat luciul metalic.

Cu excepţia metalelor aşa zise nobile, toate celelalte metale sunt nestabile în contact cu aerul atmosferic. Modul în care se manifestă această nestabilitate, ca şi gradul în care ea apare, depinde de atât de natura metalului, cât şi a vecinătăţii lui.

Instabilitatea metalelor în contact cu atmosfera este determinată de reacţii de transfer de sarcină, care au loc la interfaţa lor. Din punct de vedere chimic, coroziunea se bazează pe o reacţie de forma:

M Mn+ + ne

După aspectul distrugerii, coroziunea poate fi clasificată în : coroziune continuă (când întreaga suprafaţă metalică a fost cuprinsă de acţiunea mediului agresiv) şi coroziunea locală (când distrugerea se produce numai pe anumite porţiuni ale suprafeţei metalului sau aliajului).

In practică, fenomenele de coroziune sunt în mod frecvent extrem de complexe şi apar sub diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasă a tuturor acestor fenomene este greu de efectuat.

Coroziunea locală poate fi de mai multe feluri:

- Coroziunea punctiformă, care se localizează pe suprafeţe mici (puncte de coroziune);

- Coroziunea sub suprafaţă, care începe la suprafaţă dar se extinde de preferinţă sub suprafaţa metalului provocând umflarea şi desprinderea metalului (pungi de coroziune);

- Pete de coroziune, care se repartizează pe suprafeţe relativ mari,

dar adâncimea lor este mică;

- Coroziunea intercristalină, care se caracterizează prin distrugerea selectivă a metalului la limita dintre cristale;

- Coroziunea transcristalină, care reprezintă un caz tipic de coroziune locală la care distrugerea corozivă este determinată de direcţia tensiunilor mecanice de întindere. Caracteristic la acest fel de coroziune este faptul că fisurile se propagă nu numai la limita cristalelor ci ele chiar le traversează.

După mecanismul de desfăşurare se pot distinge două tipuri de coroziune :

1. coroziunea chimică care se referă la procesele de distrugere a metalelor şi aliajelor care se produc în gaze uscate, precum şi în lichide fară conductibilitate electrică şi în majoritatea substanţelor organice ;

2. coroziunea electrochimică se referă la procesele de degradare a metalelor şialiajelor în soluţii de electroliţi, în prezenţa umidităţii, fiind însoţite de trecerea

curentului electric prin metal.

Atât coroziunea chimică cât şi cea electrochimică, fiind procese ce se desfasoară la interfaţa metal-gaz, fac parte din categoria reacţiilor eterogene şi se supun legilor generale ale cineticii acestor reacţii.

2. Metode de protectie anticorosiva a materialelor metalice

Protecţia împotriva coroziunii reprezintă totalitatea măsurilor care se iau pentru a feri materialele tehnice de acţiunea agresivă a mediilor corosive.

Metodele şi mijloacele de protecţie anticorosivă sunt foarte variate şi numeroase; principial ele se pot grupa în următoarele categorii:

- metode de prevenire a coroziunii

- utilizarea metalelor şi aliajelor rezistente la coroziune;

- metode de acţionare asupra mediului corosiv;

- metode de acoperire a suprafeţelor metalice.