Antrenarea pneumatică a frânelor

CUVÂNT INTRODUCTIV:

Acţionarea pneumatică utilizează pentru frânare energia aerului comprimat. Ea se întrebuinţează la autocamioanele grele, la cele cu remorci, precum şi la autobuse, unde forţa de frânare trebuie să fie mare.

În cazul acţionării pneumatice, forţa conducătorului este folosită numai pentru a comanda intrarea în funcţiune a frânelor şi intensitatea frânării.

La autovehiculele cu masă mare, destinate transportului urban, cu opriri dese, sau circulaţiei pe drumuri de munte – unde trebuie să coboare pante lungi – este necesar să se prevadă frâne suplimentare (dispozitive de încetinire), care să permită scăderea gradului de solicitare a frânelor de serviciu.

După principiul de funcţionare, ele pot fi: de motor, electrodinamice şi hidrodinamice. Fiind mai simplă din punct de vedere constructiv, se utilizează mai mult frâna de motor. Această frână produce obturarea galeriei de evacuare cu ajutorul unei clapete, concomitent cu blocarea admisiei combustibilului, ceea ce face ca motorul să funcţioneze ca un compresor, producând frânarea automobilului prin intermediul transmisiei.

Aşa cum s-a arătat, comanda frânelor se poate face: cu acţionare directă, care poate fi mecanică sau hidraulică; cu servoacţionare, care poate fi pneumatică, electropneumatică, etc.; cu acţionare mixtă.

La automobilele actuale acţionarea mecanică este limitată numai la frânele de staţionare. Elementul principal este o pârghie, cu bandă sau disc, sau prin intermediul unor cabluri, direct asupra frânelor roţilor din spate.

Pentru menţinerea frânei în stare acţionată se prevede un sistem de blocare cu clichet.

Există numeroase scheme de astfel de acţionări, cele mai reprezentative fiind sub forma:

- automobilul tractor utilizează pentru frânarea punţilor acţionarea hidraulică cu servomecanism pneumatic, iar pentru remorci se utilizează acţionarea pneumatică;

- automobilul tractor utilizează numai pentru frânarea punţii din faţă acţionarea hidraulică cu servomecanism pneumatic, iar pentru frânarea punţii (punţilor) din spate şi a remorcii se utilizează acţionarea pneumatică. Automobilele ZIL utilizează acest sistem de acţionare, a cărui construcţie depinde de numărul punţilor motoare şi de modul cum se realizează frânarea remorcii prin una sau două conducte de legătură.

DESTINAŢIA SISTEMULUI DE FRÂNARE.

Sistemul de frânare serveşte la:

- Reducerea vitezei automobilului până la valoarea dorită sau chiar până la oprirea lui:

- Imobilizarea automobilului în staţionare, pe un drum orizontal sau în pantă;

- Menţinerea constantă a vitezei automobilului în cazul coborârii unor pante lungi;

- Eficacitatea sistemului de frânare asigură punerea în valoare a performanţelor de viteză ale automobilului.

În practică, eficienţa frânelor se apreciază după distanţa pe car se opreşte un automobil având o anumită viteză.

Sistemul de frânare permite realizarea unor deceleraţii maxime de 6-6,5 m/s2 pentru autoturisme şi de 6 m/s2 pentru autocamioane şi autobuse. Pentru a rezulta spaţii de frânare cât mai reduse este necesar ca toate roţile automobilului să fie prevăzute cu frâne (frânare integrală).

Efectul frânării este maxim când roţile sunt frânate până la limita de blocare.

CONSTRUCŢIA ROBINETULUI MIXT

A SISTEMULUI DE FRÂNARE PNEUMATIC.

El se instalează pe automobilele destinate pentru funcţionare cu remorci şi semiremorci. Robinetul mixt de frânare a automobilului ZIL-130 (fig. 220) dispune de două secţii, dintre care superioară comandă cu mecanismul de frânare a remorcii, iar cea inferioară – mecanismul de frânare a autotractorului.

Construcţia secţiei inferioare este analogică cu construcţia robinetului de frânare obişnuit. Părţile dreaptă a ambelor secţii sunt asemănătoare. În scaunul 11 (fig. 220) a supapei de evacuare 16 sub acţiunea arcului 7 se reazemă ştocul 3, care trece prin interiorul bucşei de ghidare 8 pe axa 4 a ştocului balansează pârghia mare 6, care prin axa 1 este unită cu furca pârghiei mici 2.