Metode biotehnologice pentru reproducție animală

Cercetarea ştiinţifică în domeniul biotehnologiilor şi aplicatiile acestora în practica agricolă au demonstrat pe deplin legătura reciprocă şi indisolubilă dintre reproducţia şi producţia zootehnică, în condiţiile creşterii şi dirijării fertilităţii, natalităţii şi prolificităţii animalelor, ceea ce influenţează direct calitatea vieţii oamenilor, prin satisfacerea necesităţilor mereu crescânde de proteine animale. Progresele realizate în creşterea animalelor au fost posibile în urma cunoaşterii fenomenelor intime ale reproducţiei. Reproducerea animalelor prezintă numeroase aspecte biologice, tehnologice şi economice, care influenţează direct nivelul cantitativ şi calitativ al producţiilor animaliere.

Biotehnologia reproducţiei aduce o contribuţia deosebită prin conţinutul său teoretic şi practic, la sporirea continuă şi îmbunătăţirea calitativă a efectivelor în zootehnia modernă, de înalt randament şi eficienţă economică.

Cantitatea şi mai ales calitatea producţiei de material seminal reprezintă un mijloc principal de intensivizare biotehnologică a reproducţiei. Fertilitatea unui reproducător este strict legată de calitatea materialului seminal. Controlul materialului seminal scoate în evidenţă activitatea germinativă a testiculului, activitatea endocrină a sa, precum şi a axului hipotalamo-hipofizo-testicular.

În urma progreselor realizate în domeniul reproducţiei, rezultă că, circuitul principal hipotalamus-hipofiză-testicul nu este de sine stătător, ci se integrează în sistemul endocrin, în care echilibrul general se menţine prin coordonarea funcţională între glande. Dezorganizarea funcţională, la orice nivel, a acestui circuit general va avea implicaţii tranzitorii sau definitive asupra sferei genitale a masculului şi mai precis asupra fertilităţii acestuia.

Modificarea dirijată a structurii genetice a populaţiilor de animale în direcţia utilă omului, reprezintă un proces dinamic şi hotărâtor al progresului în producţia animală.

Nu pot fi ignorate efectele economice benefice ale aplicării unora dintre metode în sensul creşterii producţiei de lapte, ouă, lână, creşterii în greutate a animalelor, diminuării perioadei neproductive, introducerii rezistenţei la o serie de boli. Cele mai optimiste gânduri ale geneticienilor se îndreaptă deja către crearea cirezilor de vaci transgenice clonate, în laptele cărora să se găsească din abundenţă medicamente de interes extrem.

Tehnologiile reproducerii animale au potenţialitatea de a dezvolta o mare varietate de noi soiuri pe de o parte, iar pe de altă parte pot creşte productivitatea în zootehnie. Unele biotehnologii au trecut chiar de la animal la om, ceea ce a condus poate la progrese, dar în multe cazuri au apărut însă tot mai multe probleme de etică. De aceea accesul la anumite tehnici de acest gen trebuie să fie limitat pentru a nu se declanşa viitoare mutaţii greu de depăşit pentru specia umană.

Însămânţare artificială

În sensul strict al cuvântului, prin însămânţare artificială se înţelege recoltarea şi introducerea materialului seminal, folosind un instrumentar adecvat specificului anatomic şi fiziologic al fiecărei specii în organele genitale femele, fără ca să aibă loc actul de copulare între mascul şi femelă.

Din punct de vedere zootehnic, însămânţarea artificială constituie o metodă biotehnică modernă de control şi dirijare a funcţiei de reproducţie, în scopul optimizării procesului de multiplicare şi ameliorare a populaţiilor de animale, la nivelul capacităţii lor potenţiale reproductive, ce se află în permanent sub incidenţa integrităţii morfo-funcţionale a aparatului genital şi a “condiţiei de reproducţie”.

Folosirea denumirii de fecundaţie artificială în loc de însămânţare artificială este considerată improprie, deoarece prin metoda respectivă nu se intervine în mecanismul fecundaţiei, iar produşii obţinuţi prin însămânţare artificială nu se deosebesc de cei obţinuţi prin monta naturală.

Încă din secolul al IV-lea, crescătorii şi oamenii de ştiinţă au încercat să fie preocupaţi de problematica însămânţărilor artificiale. Depăşirea stadiului experimental se realizează abia în a II-a jumătate a secolului al XIX-lea, când s-au dezvoltat metode fiabile şi reproductibile de conservare a materialului seminal, în special prin criogenie în N lichid, pe baza cărora însămânţarea artificială şi-a găsit o largă aplicare în ţările cu zootehnie dezvoltată, devenind condiţie tehnică de bază în procesul de ameliorare şi metodă sigură de eradicare a bolilor transmisibile prin actul montei.

Importanţă si avantaje

Din punct de vedere zootehnic:

• obiectivul major al practicării însămânţării artificiale îl constituie ameliorarea genetică a populaţiilor active, prin folosirea intensivă şi raţională a reproducătorilor masculi de mare valoare zootehnică pe un efectiv foarte mare de femele, comparativ cu cel care poate fi cuprins prin folosirea reproducătorilor respectivi la montă.

• aprecierea valorii zootehnice a reproducătorilor se face după un complex de criterii, pe baza cărora se acordă clase parţiale de bonitate

• reducerea considerabilă a numărului de tauri folosiţi la reproducţie, determină posibilitatea aplicării unei selecţii riguroase, după capacitatea lor genetică. În acest scop, atât pe plan mondial cât şi în ţara noastră, aprecierea taurilor se face prin metoda “progeny-test” (testarea după descendenţi), fiind admişi la reproducţie numai aceia care se dovedesc buni amelioratori, asigurându-se astfel progresul genetic de la o generaţie la alta (ameliorarea pe verticală)

• sperma congelată oferă posibilitatea schimbului internaţional de valori genetice, accesul la performanţele mondiale în domeniu, companii specializate în domeniu activând cu efecte remarcabile în mai multe ţări cu zootehnie avansată, printre care se remarcă cele din Germania, SUA, Austria, Franta şi altele;.

• trebuie subliniat şi implicaţiile benefice în protecţia şi menţinerea stării de sănătate a efectivelor, masculul neavând contact direct cu femela, se evită în primul rând difuzarea bolilor transmisibile prin actul montei (bruceloza, vibrioza, trichomonoza etc.).