Epidemiologia, prevenirea și controlul infecției cu herpes Zoster

Familia Herpesviridae contine agenti patogeni a caror caracteristica principala consta in inducerea de infectii persistente pe toata durata vietii si posibilitatea reactivarii periodice.

Infectia cu virusuri herpetice este obisnuit inaparenta, dar o gama larga de boli sunt asociate acestor virusuri. Taboul clinic al infectiei primare difera deseori semnificativ de cel al reactivarilor. Multiple conditii de imunosupresie (HIV) sunt asociate cu incidenta crescuta a bolilor produse de virusurile herpetice.

Sunt virusuri AND, sensibile la solventi organici, la conditii de temperatura si ph nefiziologice.

Infectiile herpetice primare se realizeaza prin contact direct cu continutul leziunilor cutanate (VHS, VVZ), cu saliva sau secretii urogenitale (VHS, VVZ, CMV, VEB) si cu produse sanguine transfuzate (CMV).

Virusurile herpetice pot fi excretate asimptomatic la persoane in faza de viremie sau de reativare. Dupa infectia primara se stabileste infectia latenta pentru intreaga viata a individului. Aceste episoade sunt frecvent asimptomatice sau cu simptomatologie limitata la gazdele imnucompetente, dar, in conditii de imunosupresie, disemineaza atingand plamanul (VVZ, VHS), produc leziuni intestinale (CMV), leziuni cutanate extinse (VHS, VVZ).

VVZ produce varicela ca infectie primara, iar reactivarea infectiei latente cantonate la nivelul ganglionilor senzitivi spinali si cranieni se manifesta clinic ca herpes zoster.

Eruptia este de obicei localizata, deseori foarte dureroasa si are caracter repetitiv. La scurt timp dupa aparitia acestei simptomatologii subiective se instaleaza pe traseul nervilor corespunzatori placarde erimatoase cu vezicule grupate in buchete cu lichid serocitrin la debut; acesta se tulbura dupa cateva zile, veziculele se sparg, apar crustele care cad spontan dupa 7-10 zile, lasand zone hiper/hipopigmentate, iar teritoriul afectat prezinta o sensibilitatea particulara.

HZ a fost descris din antichitate, dar legatura cu varicela s-a facut abia in secolul XX, izolarea virusului avand loc in 1958. VVZ este unic antigenic, dermatotrop, cu latenta neuronala, iar pe culturi de celule efectul citopatogenic se evidentiaza relativ precoce (5 zile).

Diagnosticul se stabileste clinc si epidemiologic. Reactivarea sau primoinfectia la persoanele imunocompromise (pneumonie, eruptie generalizata) necesita un diagnostic de laborator ce consta in evidentierea electronomicroscopic sau prin IF a virusului, a modificarilor histologice induse de virus (Tzanck-celule multinucleate raclate de la baza leziunii) si serologic (ELISA) evidentiindu-se cresteri ale ATC, prezenta de IgM.

Incubatia este 14-15 zile cu limite intre 10-21 de zile.

Izvorul de infectie este exclusiv uman si este reprezentat de bolnavi cu varicela, infectiosi preeruptivi cu 1-2 zile inante de eruptie, contagiozitatea fiind asigurata de secretiile respiratorii superioare. Leziunile de herpes zoster pot fi contagioase pentru persoanele neimune.

Transmiterea se realizeaza prin picaturi sau aerosoli contaminate cu continutul veziculelor gradate, obiecte recent contaminate cu secretii din leziuni tegumentare. Contagiozitatea este foarte ridicata: 95%.

HZ afecteaza toate varstele, dar este mai frecvent la varstnici (5-10 episoade /1000 persoane peste 60 ani) si apare la cei cu serologie pozitiva pentru VVZ. Poate aparea chiar si sub 2 ani, la copii provenind din mame cu varicela in timpul sarcinii. In conditii de imunosupresie HZ apare mai frecvent, deseori grav si deneralizat.

Profilaxie si combatere: este recomandata evitarea contactelor cu izvoare de infectie. Pacientii spitalizati se izoleaza, fiind o potentiala sursa de infectie nosocomiala. La pacientii imunocompromisi este utila prevenirea bolii postexpunere prin administrarea de Ig specifice in primele 3 zile de la contactul infectant.

Este preconizata introducerea vaccinarii generalizate reprezentand al IV-lea component al vaccinului antirujeolic-antirubeolic-antiurlian, pe baza valorii protectoare foarte bune. Riscul HZ la cei vaccinati este mai mic decat la cei la care au suportat infectia naturala.

Tratamentul cu acyclovir, desi util daca este administrat in primele 24 ore de la debut, in sensul reducerii numarului de zile de boala, nu reduce incidenta complicatiilor.

Virusul fiind putin rezistent, masurile de igienizare si aerisirea sunt suficiente in focar.