Eutanasia

Viata pe care un om nu o poate da nu trebuie sa fie luata de catre om, nici chiar daca ar fi vorba de propria viata. Asa considera biserica ca e bine si aceasta este calea pe care o propovaduieste. Intr-o astfel de abordare, pozitia contra eutanasiei pare evidenta: societatea condamna luarea vietii unei alte persoane. Chiar mai mult, studii de etologie au aratat ca porunca sa nu ucizi este innascuta la oameni, ca si la animale: intr-o confruntare directa, cel care incearca sa-si ucida adversarul este automat inhibat.

De unde a aparut insa aceasta problema a eutanasiei in lumea noastra? Eutanasia pune in discutie definirea vietii si a mortii, a rolului medicului, a familiei, a suferintei si a drepturilor pacientului, doar pentru a enumera doar cateva ramificatii posibile ale temei.

In conditiile dezvoltarii medicinei actuale, distinctia intre viata si moarte nu mai este atat de clara. Putem afirma ca un organism in care toate organele isi indeplinesc functia lor este viu si cu aceeasi certitudine ca un organism in care nici un organ nu-si indeplineste functiile este mort. Intre aceste situatii exista multe posibilitati intermediare, cand in cadrul aceluiasi organism unele organe sunt moarte in timp ce altele continua sa functioneze. Cunostintele medicale permit mentinerea pe termen lung a unei astfel de situatii intermediare. S-a considerat drept o conventie acceptabila sa se considere mort un om al carui creier nu mai functioneaza, chiar daca toate celelalte organe isi indeplinesc functia atit timp cit putem asocia existenta noastra cu existenta constientei noastre. Daca lipsa activitatii cerebrale semnifica disparitia constientei, este medicul indreptatit sa opreasca aparatele ce mentin artificial o stare intre viata si moarte?

In cazul unui pacient care sufera de o boala incurabila, chinuitoare si cu evolutie inevitabil fatala medicul are doua alternative: sa-l trateze, ceea ce include prelungirea suferintei sau sa-i curme durerea si viata. Ambele decizii sunt imperfecte din punct de vedere moral. Medicul nu are voie nici sa determine suferinte indelungate si nici sa aduca moartea.

Eutanasia nu este un proces natural caci ea implica o alegere. Chiar daca netratat pacientul ar muri, decizia de intrerupere a tratamentului tine de optiunea unui om. Tratamentul nu se opreste de la sine. Daca am putea avea certitudinea datei cand pacientul va muri, problema ar fi mai putin dificila. Limita intre viata si moarte este neclara, viata si moartea au nevoie de definitii conventionale pentru a le delimita. Consider ca este moral ca medicul sa-si trateze pacientii spre a-i indrepta spre sanatate si viata. Consider de asemenea ca medicul are obligatia de a face posibilul spre a salva viata pacientului. Mi se pare firesc ca un om nu are nici un drept sa dispuna de viata altui om. Cat despre eutanasie, mi-e greu sa-mi stabilesc o pozitie, si ca atare sa iau o decizie de acest fel, caci mi-e greu sa stabilesc dincolo de conventii, morale sau religioase, care este granita dintre viata si moarte. Nu sunt insa de acord cu aplicarea eutanasiei deoarece pentru mine viata este sacra si cred ca numai Dumnezeu poate hotari cand ne nastem si cand murim. Contravine poruncii dumnezeiesti "Sa nu ucizi", Biserica nu admite eutanasia, deoarece ea inseamna ucidere. De fapt, eutanasia inseamna "o executie" de comun acord cu un pacient care nu mai suporta durerile. Medicul vine si il ucide in conditiile stabilite de bolnav, la ora fixata de el. “Prin eutanasie,care din greceste inseamna "moarte frumoasa" sau usoara, se intelege ajutorul medicului in curmarea vietii pacientului ce sufera de o boala incurabila.”

Cei care militeaza pentru legiferarea eutanasiei, considera ca ea face parte din drepturile omului si transfera "puterea medicului in mainile pacientului, pentru a-si decide soarta". De fapt, medicul nu-l elibereaza numai pe pacient de suferinta, elibereaza familia si societatea de cel care a devenit o povara inutila, evident daca nu cumva in spatele eutanasiei nu se ascund si interese meschine, cum ar fi mostenirea.