Funcțiile hipotalamusului

Teoretic, se stie ca aportul de hrana se afla sub controlul a 2 centri hipotalamici : unul dintre acesti centri se afla in hipotalamusul central – centrul foamei, celalalt se afla in hipotalamusul medial – centrul satietatii. Aceasta concluzie este extrasa din din experimente multiple realizate pe oameni si animale. Dar, desi pare simpla si atractiva, concluzia este gresita, pentru ca, in ansamblu, creierul nu este organizat pe centri bine definiti, care controleaza functii izolate. De regula, aceste functii sunt dependente de circuite neurale complexe.

Datele obtinute prin lezarea hipotalamusului lateral si medial se datoreaza mai multor factori : alterarea informatiei senzoriale si motorii, modificarea punctelor de referinta obisnuite organismului, dezechilibrarea balantei hormonale si nu in ultimul rand afectarea fibrelor de relatie (de asociatie). Toate aceste modificari apar in mod inerent, odata cu lezarea hipotalamusului, dar ele sunt mai greu de evidentiat experimental.

Dupa numeroase cercetari clinice, s-a constatat ca setul de semnale care regleaza alimentatia poate fi impartit in doua grupe mari : semnale care regleaza alimentatia pe termen scurt si semnale care regleaza alimentatia pe termen lung. Din prima categorie fac parte proprietatile chimice ale alimentelor. Acestea se manifesta la nivelul cavitatii bucale, stimuland comportamentul alimentar, dar se manifesta si la nivelul sistemului gastrointestinal si hepatic, producand de la acest nivel inhibarea comportamentului alimentar.

Impulsurile care pleaca din traiectul gastrointestinal activeaza centrul de satietate imediat dupa ingestie. Aceste semnale ajung in hipotalamusul lateral. Semnalele pe termen scurt sunt modelate de cele pe termen lung, adica de greutatea corporala, deci de cantitatea de grasime stocata.

Datorita acestor semnale, greutatea corporala se poate mentine constanta prin dieta, prin activitate si prin mecanisme feed-back care ajusteaza rata metabolica atunci cand organismul se indeparteaza de punctul de referinta. Spre ex., daca un animal primeste o dieta hipocalorica, rata metabolismului scade pe termen lung, ceea ce inseamna ca el are nevoie de mai putina mancare pentru mentinerea constanta a greutatii corporale.

Daca organismul pierde in mod repetat in greutate, rata metabolismului scade pe termen lung si greutatea constanta a corpului poate fi mentinuta cu mai putine calorii decat in mod obisnuit, fara a se afecta functiile organismului.

Mai exista si alte mecanisme care contribuie la reglarea ingestiei de alimente : reglarea glicemica a centrilor hipotalamici ai foamei si satietatii. In acest sistem, hipoglicemia excita centrul foamei, producand nevoia de alimente, pe cand hiperglicemia inhiba centrul foamei si activeaza centrul satietatii. Un alt mecanism cunoscut este cel sustinut de hormonii intestinali, eliberati in timpul mesei, care declanseaza fenomenul de satietate. Un alt mecanism este cel sustinut de temperatura organismului, cunoscut fiind faptul ca temperatura scazuta activeaza foamea, pe cand temperatura crescuta o inhiba.

Anorexie si emaciere

Anorexia, desi este considerata o dereglare psihologica, ea poate apare si ca tulburare a functiei hipotalamice. Este insotita de scaderea in greutate, de amenoree de cauza endocrina si de alte tulburari neendocrine, cum ar fi poikilotermia.

S-a stabilit ca in majoritatea cazurilor de anorexie, encefalul este normal, in afara de acele cazuri in care s-au gasit tumori hipotalamice.

Emacierea (slabirea pronuntata) poate apare atat la adult cat si la copii. Se insoteste de miscari oculare asemanatoare nistagmusului (simptom neurologic in care globii oculari efectueaza miscari involuntare, permanente, scurte, laterale sau rotatorii ; este, de regula, un semn de leziune a trunchiului cerebral) si de comportament afectiv inadecvat, anormal. Emacierea se mai insoteste de apatie sau iritabilitate, copiii sunt, de regula, alerti si hiperactivi in ciuda starii de slabire severa ; nivelele endocrine sunt, de regula, normale. Tumorile lezeaza initial hipotalamusul anterior, dupa care distrug intreg hipotalamusul. In multe cazuri de emaciere moartea survine ca urmare a complicatiilor acestei stari. La copii, in putinele cazuri de supravietuire peste varsta de 2 ani, apetitul revine, emacierea cedeaza, iritabilitatea si furia se accentueaza, hiperactivitatea si voma se adauga anorexiei si deficitului de aport caloric.

La adulti se cunosc putine cazuri de emaciere hipotalamica, cazuri care nu supravietuiesc si la care se constata distrugerea completa a hipotalamusului. De regula, la adult anorexia si emacierea survin pe cauze psihologice.