Mersul

Funcţia complexă a aparatului locomotor (aparat ce efectuează mişcările corpului) se defineşte ca locomoţie. În sens general locomoţia este deplasarea, mişcarea dintr-un loc în altul (locus = loc, motus = mişcat).

Particularităţile complexe ale corpului uman, ce face din el un aparat de locomoţie, de statică si de prehensiune, au determinat amplificarea sensului locomoţiei umane. Ea devine nu numai o deplasare a corpului uman în totalitate ci şi a segmentelor sale, atât faţă de punctul de sprijin avut anterior pe sol cât si faţă de oricare alt punct de referinţă. Astfel definiţia sa se suprapune peste cea a mişcării, deplasării biologice, deoarece mişcarea reprezintă o formă de existenţă a materiei, este veşnică si absolută (repaosul fiind o noţiune relativă legată de o formă individuală, particulară a mişcării). Mişcarea biologică şi, în speţă mişcarea umană, forma superioară de mişcare, nu reprezintă o simplă însumare a unor proprietăţi şi funcţii mecanice şi fizico-chimice.

Procesul biologic care este locomoţia animală a fost precedat şi pregătit condiţiile favorabile indispensabile apariţiei materiei vii, care prezintă câteva calităţi esenţiale ale existenţei sale (în evoluţia materiei vii distingând-se 3 stadii: chimic, coloidal, morfologic).

a) Iritabilitatea reprezintă forma primitivă a sensibilităţii:

In stadiul chimic, prin combinaţii chimice s-au realizat aglomerări plurimoleculare care au determinat mişcările pseudopodale ale ami-boidelor, bazate însă numai pe chimiotropisme (mişcări pasive comandate de tropisme faţă de unele substanţe chimice din mediul extern);

In stadiul coloidal, moleculele chimice se grupează şi formează substanţe albuminoide coloidale care prezintă mişcare browniană;

In stadiul morfologic, materia vie se structurează sub forma celulelor, care se organizează fie ca organisme moleculare ciliate cu o mişcare vibratilă, fie ca organisme pluricelulare care îşi dezvoltă mişcări din ce în ce mai complexe.

b) Contractibilitatea reprezintă o metodă de a reacţiona la stimuli externi şi o necesitate de deplasare în scopuri utilitare (căutarea hranei, lupta pentru existenţă, perpetuarea speciei etc.), care s-a dezvoltat in etape evolutive:

•mişcări ameboide realizate cu ajutorul pseudopodelor;

•mişcări ciliate realizate cu ajutorul cililor;

•mişcări flagelare realizate cu ajutorul flagelurilor;

•mişcări musculare realizate cu ajutorul aparatului NMAK, ce reprezintă rezultatul final al desăvârşirii contractibilităţii protoplasmatice.

c) Reflectivitatea este o calitate esenţială a organismelor, necesară sesizării stimulilor, factorilor interni si externi şi de a reacţiona faţă de aceştia, distingându-se 3 etape evolutive:

•reflectivitatea aneurogenă bazată pe tropisme ce determină reacţii ale iritabilităţii şi contractibilităţii, întâlnindu-se la amoebe;

•reflectivitatea neuroidă e bazată pe reacţia anumitor zone profunde ale protoplasmei unor celule ce încep să se specializeze, cum ar fi cilii vibratili ai bronhiilor;

•refletivitatea nervoasă bazată pe apariţia organelor nervoase specializate:

- la celenterate: organele tactile, ochi rudimentari, pungi auditive;

- la anelide, artropode, moluşte: o serie de mase mici sau ganglioni uniţi unul de altul prin cordoane mici nervoase sau chiar nervi;

- la vertebrate: tije lungi de substanţă nervoasă, mai mult sau mai puţin umflate spre extremitatea cefalică şi adăpostită in canalul osos craniovertebral (axa cerebrospinală).

B) Există patru tipuri principale de postură, statică şi locomoţie animală:

a) reptiliană:axa longitudinală a corpului este in contact cu solul şi deplasarea se realizează ventricular prin târâre;se întâlneşte la târâtoare;

b) cvadrupedia:centrul de greutate este situat anterior, aproximativ deasupra membrelor anterioare la nivelul toracelui şi deplasarea se realizează conco-mitent cu membrele superioare si cele inferioare;se întâlneşte la animalele patrupede, exemplul tipic fiind bizonul;

c) brahiaţia:se folosesc membrele superioare pentru atârnare şi deplasare;

se întâlneşte la primate;

d) bipedia:se folosesc membrele inferioare pentru statică ţi locomoţie, centrul de greutate fiind situat la nivelul trunchiului, dar mai jos;este specifică omului, alte animale folosind-o numai ocazional.

Kinematică – kinetică şi relaţia cu poziţiile – posturile

Controlul motor reprezintă procesul complex al comenzii şi transmiterii impulsurilor care au ca rezultat final mişcarea (abilitatea de a realiza ajustări posturale dinamice şi de a regla mişcările corpului şi membrelor).