Toxicomanii

Toxicomania este apetenta anormala si prelungita manifestata de anumite persoane pentru substante toxice sau droguri, pe care acestea le-au cunoscut in mod intimplator sau prin cautarea voluntara a efectului analgezic, euforizant sau dynalic, apetenta care devine repede o obisnuinta tiranica, atragind dupa sine marirea progresiva a dozelor. Aceste substante toxice, datorita unei mari nocivitati proprii, ii fac pe unii autori sa se refere la puterea lor toxicomanogena (alcaloizi ai opiului) sau printr-o folosire foarte intensiva si prelungita (alcool) provoaca in organism reactii de adaptare ce se traduc prin toleranta paradoxala, printr-o stare de nevoie imperioasa si prin accidente mai mult sau mai putin impresionante in cazul unei intreruperi bruste a consumului. Anumite toxicomanii pot determina degradari organice, unele soldindu-se uneori, intr-un interval de timp mai mult sau mai putin lung, cu decaderea fizica si mintala a individului.

Exista cazuri justificate de toxicomanie: in ultimele faze ale cancerului, de exemplu, sau pentru potolirea durerilor atroce ale unui grav ranit. Exista insa si o toxicomanie inconstienta, care se instaleaza pe nesimtite, prin tratarea insomniilor, nevrozelor, tusei.

Toxicomania este o stare de intoxicare periodica sau cronica, daunatoare individului si societatii, provocata de consumul repetat al unui drog (natural sau artificial). Caracteristicile sale sunt:

1. Dorinta invincibila sau nevoia de a continua consumul drogului si de a-l procura prin toate mijloacele.

2. Tendinta de a mari dozele.

3. Dependenta de ordin psihic (psihologic) si, uneori, fizic fata de efectele drogului

Sindromul toxicomanic are etapele urmatoare:

1. Euforia initiala, stare tranzitorie. Ea este caracteristica numai anumitor stupefiante (mai ales opiului si morfinei). Este un fel de anestezie care-i da toxicomanului senzatia de plutire intr-o lume imponderabila, cu vagi momente de fericire vegetala. In aceasta stare de supraexcitare a imaginatiei, sub forma de vise stranii si deseori erotice, omul isi pierde controlul si esueaza.

2. Toleranta, care se instaleaza lent, are un caracter temporar, pentru ca poate sa dispara daca subiectul renunta la drogul care a provocat-o. Fenomenul de toleranta se explica prin reactia organismului fata de efectele aceleiasi doze de substanta administrate in mod repetat. Incetul cu incetul, organismul reactioneaza mai slab, pe masura ce are loc o adaptare functionala. Este momentul in care ficatul neutralizeaza si metabolizeaza drogul.

3. Dependenta. Majoritatea cercetatorilor au ajuns la concluzia ca este un fenomen fizic si psihic totodata, ce se manifesta prin simptomele clasice de abstinenta pe care toxicomanul le suporta foarte greu si cu riscul unor crize organice ori functionale severe. Formele de manifestare difera de la individ la individ.

4. Abstinenta se produce la 12-48 ore de la incetarea administrarii drogului. Toxicomanul nu poate suporta aceasta stare, care-i provoaca tulburari nervoase, tahicardie, spasme viscerale si musculare, varsaturi, salivatie abundenta, diaree, hipersecretii glandulare. Asemenea manifestari sunt insotite de simptome psihice, insomnie, anxietate, agitatie psihomotorie, crize de isterie.

Wolff respinge termenul de obisnuinta: obisnuinta nu este decit o stare de care te poti elibera oricind printr-un efort de vointa, asa cum este dovedit in cazul tutunului, in timp ce in toxicomania adevarata exista intotdeauna o dubla dependenta, psihica si fizica, care nu poate fi oricind invinsa. Dependenta psihica, specifica in multe privinte toxicomaniei, tine de personalitatea proprie a subiectului.

Dependenta

Cautind acel element comun care sa caracterizeze abuzul de droguri, Comitetul de experti al OMS a stabilit, in 1964, ca acesta este starea de dependenta, fizica sau psihica, ori ambele. Ei recomandau specialistilor inlocuirea termenilor de toxicomanie, farmacodependenta sau obisnuinta cu acela de dependenta, indicind totodata si drogul care a generat aceasta stare aparte: dependenta de tip morfinic, ori cocainica, ori barbuturica etc. Exista tot atitea tipuri de dependente, cite droguri sunt. Dependenta, conform definitiei date de OMS in 1969 si unanim acceptata este: starea psihica sau fizica ce rezulta din interactiunea unui organism si a unui medicament caracterizata prin modificari de comportament si alte reactii, insotite intotdeauna de nevoia de a lua substanta in mod continuu sau periodic pentru a-i resimti efectele sale psihice si uneori pentru a evita suferintele. Starea de dependenta este insotita sau nu de toleranta. Dependenta este de doua tipuri: psihica si fizica. Consumatorii sustin ca unele droguri dau numai dependenta psihica (dorinta de placere), desi in realitate aceasta este dublata si de modificari fiziologice. Cele doua componente, fizica si psihica, nu pot fi disociate pentru ca pun in cauza interventia diencefalului, care exercita comanda deopotriva asupra pulsatiilor vietii afective si asupra centrilor neurovegetativi. Dependenta fizica se mai numeste adictie. Ea apare la reducerea marcata a dozelor, la intreruperea completa a administrarii sau la aminarea acesteia peste limitele suportabile ale organismului. Exista si o dependenta transmisa dobindita de fat in perioada intrauterina, daca mama este toxicomana. La citeva ore de la nastere acesti copii fac criza de intarcare sau sevraj. Majoritatea acestor copii decedeaza sau au malformatii.

Riscul instalarii farmacodependentei rezulta din actiunea conjugata a 3 factori, asa cum preciza OMS in 1973:

" Particularitatile personale ale subiectului.

" Natura mediului social-cultural si imediat.

" Proprietatile farmacologice ale substantei in cauza, in corelatie cu cantitatea consumata, frecventa utilizarii si modul de utilizare (ingerare, inhalare, fumare, injectare subcutanata sau intravenoasa).

Sindromul de abstinenta (sevrajul, intarcarea) difera in functie de drog (ca natura a simptomelor, cit si ca durata; e mai accentuata la opiacee si la barbiturice).

Intarcarea brusca a toxicomanului dezlantuie manifestari spectaculoase si extrem de periculoase, care pot provoca adevarate stari de colaps (asa cum se intimpla cu morfinomanii). Sunt variante ale cumplitului delirium tremens ale alcoolicului care nu-si poate procura bautura. Criza are o baza fiziologica, otrava devenind aproape indispensabila intr-un proces intim de metabolism vital. Dupa ce l-a ademenit pe toxicoman prin placere, drogul il retine prin durere.