Ecodesign

Odata cu dezvoltarea exploziva, mai ales în ultimii 30 de ani, a produselor materiale si deci si a industriilor producatoare, au aparut serioase efecte asupra mediului înconjurator cu implicatii negative, pe alocuri, catastrofale. Pornind de la aceasta stare, a aparut necesitatea introducerii unor masuri ecologice de protejare si conservare a mediului. Aceste masuri se manifesta prin presiuni asupra

mediului economico-industrial pe mai multe cai: taxele de mediu, bonificatii pentru initiativele de prevenire a poluatiilor, directive si legi de responsabilizare a producatorilor, constrângerea fortelor de piata în vederea înscrieri si din punct de vedere ecologice pe o spirala evolutiva. Astfel, pentru implementarea acestor

directii, s-au înfiintat multe organizatii internationale (WCED - World Comission on Environment and Develepment de pe lânga ONU, EMAS - European Eco-Audit and Management Scheme) si nationale (SETAC Society of Environmentaly Toxicology and Chemistry, USA; ICME - International Council on

Metals and the Environment, Canada, UBA - German Federal Environmental Agency), specializate în probleme ecologice.

Tinând seama de cresterea importantei criteriilor ecologice în departajarea produselor si serviciilor de piata, în conditiile unei oferte diversificate si deosebit de dinamice, tot mai multe organizatii sunt preocupate sa-si îmbunatateasca performantele de mediu. În acest scop, multe organizatii aloca sume importante din volumul lor de investitii, ceea ce favorizeaza cercetarea-dezvoltarea de procese si produse compatibile cu mediul environmental-friendly.

Daca prin design se doreste contributia la reinventarea lumii, el trebuie sa

raspunda prompt si cu mult curaj acestor mutatii: filozofia calitatii si a mediului,

limitarea resurselor naturale, identitatea culturala, promovarea biotehnologiei,

dezechilibrele demografice etc.

Aparitia conceptului de dezvoltare durabila a condus implicit si la cresterea interesului pentru problemele ecologice (de mediu). Dezvoltarea durabila a produselor si proceselor presupune atingerea cerintelor prezentului fara a compromite abilitatile generatiilor viitoare de a-si întâlni propriile lor cerinte

(World Commission on Environment and Development, 1987).

Practica eco-designului vizeaza ca îmbunatatirea produsului sa determine

într-un ciclu de viata reducerea consumului de energie, de deseuri, de radiatii si de

toxine. Designul produselor durabile trebuie însa sa includa si concepte de service

ecologic cum ar fi: folosirea asociata a produselor, leasingul ambiental si

utilizarea în comun. Nu sunt neglijate nici aspectele etice si sociale ce apar în

procesul designului durabil.

Dezvoltarea durabila urmareste concilierea pe termen lung, între

necesitatea productiei si a consumului, pe de o parte si protejarea unui mediu

prielnic vietii, pe de alta parte. Aceasta filozofie marcheaza totodata trecerea de la

masurile corective la cele preventive.

Ecologia industriala se ocupa cu studiul ciclurilor de viata ale produselor si serviciilor în relatie cu o larga varietate de directii, incluzând analiza sistemelor de fabricatie, analiza fluxurilor materialelor, prevenirea poluarii, proiectarea ecologica, administrarea produselor, evaluarea tehnologiilor. Ea ofera

perspective pe termen lung, încurajând produsele, tehnologiile si politicile pentru utilizarea resurselor durabile si protectia mediului înconjurator pentru viitor.

Ciclul de viata al unui produs, considerând ca având ca etapa de început preprocesarea materialelor în subproduse de tip semifabricate sau materiale primare, continua prin procesarea acestora în elemente componente si apoi prin asamblarea si ambalarea ca produs final. În urma vânzarii produsul întra

în etapa de folosire (utilizare) în vederea satisfacerii cerintelor consumatorilor, dupa care ajunge la ultima etapa a scoaterii din uz, care presupune operatii de prelucrare a produsului uzat spre reutilizare, reciclare, remanufacturare, procesare a deseurilor etc. Mult timp etapa finala a ciclului de viata a fost rezolvata

simplist, cu precadere prin depozitarea în structura completa, ca subansamble sau ca elemente componente, ca deseuri, în locuri special amenajate în mediul înconjurator. Uneori, în cazul materialelor inflamabile, s-au dezvoltat statii de procesare a deseurilor prin incinerare. Aceste moduri de dezafectare a produselor au evidentiat implicatii cu nivele ridicate de negativitate asupra mediului înconjurator atât din punct de vedere al aparitiei materialelor incapabile de a intra în circuitul natural fara sa-l deterioreze, precum si prin dezechilibre energetice severe. În ultima perioada de timp pentru diminuarea sau chiar eliminarea acestor

implicatii negative asupra mediului se urmareste diminuarea feedback-ului negru cu cele cinci ramuri de transmitere catre mediul înconjurator de reziduuri (deseuri) si noxe  de la prelucrarea materialelor, de la prelucrarea partilor, de la asamblare si ambalare, de la folosire si dupa scoaterea din uz  s-au dezvoltat bucle feedback albe de reprocesare a reziduurilor tehnologice, de întretinere/reparare/service, de refolosire a unor componente sau subansamble, de reprelucrarea unor componente si de reciclarea materialelor.

Aceasta tendinta se poate evidentia si prin exemplul industriei europeane de automobile care asigura reciclabilitatea si refolosirea a 75% din greutatea vehiculelor uzate, acest procent trebuie sa fie pâna în 2006 cel putin 80% si sa creasca pâna în 2015 la 95%. De asemenea, în ultima perioada de timp, s-au evidentiat expertize avansate din punct de vedere ecologic si în alte domenii industriale (produsele electronice, produsele de uz casnic).

Etapele procesului de proiectare ecologica

Proiectantii de produse si procese trebuie sa asigure ca acestea exceleaza în toate aspectele care conduc la satisfacerea cererilor clientilor prin asigurarea performantelor functionale, profitabilitatii economice, fiabilitatii si, în egala masura, a impactului asupra mediului (Sarbacker, 1998).