Analiza lucrării Pan de Tudor Jarda

Structura poeziei reprezintă pregătirea minuţioasă a unei singure întrebări: să fie primăvară?. Anticiparea răspunsului, care până la ultimul vers pregăteşte propriu-zis întrebarea ieşită instantaneu din gura Zeului poate fi asemuită cu tehnica pedalei întrebuinţată în componistica muzicală prin crearea unui lanţ din verigi disonante tensionate care se rezolvă (dacă se rezolvă) abia la sfârşitul pasajului. Verigile în sine ale lanţului au însă retorica lor proprie – poetică respectiv muzicală – realizând, fiecare din figurile utilizate, treceri metaforice gradate.

Expresivitatea cu totul deosebită a piesei corale Pan pentru cor mixt, ceoncepută pe aceste versuri de către maestrul Jarda, rezidă în finalizarea deplină a şansei, transfigurând sunet de sunet imaginile revelatoare şi plasticizante ale tropilor predicativi.

Arhitectonica compoziţiei este modală cu amprente pre-pentatonice.

1.(măs. 1-4) Apariţia primei melodii – „Acoperit de frunze veştede ” – are o ipostază modală interferentă dintre hexacordic, ionian, mixolidic şi dorian:

Conducerea liniei melodice se finalizează într-un anabasis hiperbolizant, îndemnându-ne la o participare interactivă. Nu suntem spectatorii numai ai ascensiunii lui Pan pe tronul său de stâncă, ci îl ridicăm noi înşine cu privirile noastre pe sunetele muzicii, înălţând Zeul naturii în văzduhul albastru al orizontului primăverii: „E orb şi e bătrân ”

2. (măs. 5-22) Ludicul paralelelor tri- şi tetracordice la distanţe semantice de cvintă şi cvartă.

Faţă-n faţă cu Pan. Îi vedem pleoapele cremene şi zădărnicirea încercărilor repetate de a clipi. Jucăuşa paralelă la cvintă a microstructurilor tricordice metaforizează muzical naşterea dorului timpuriu al aşteptării primăverii şi pregăteşte retoric semnificanţii viitoarelor figuri menite să revitalizeze întreaga natură. Paralele tricordice prevestesc zămislirea alternanţelor dintre viitoarele pasaje homo- şi polifonice.

Microstructură tricordică „ pleoapele-i sunt cremene ” – la cvintă:

Adevăratele pasaje polifonice încep cu punerea pe muzică a căderii picăturilor de rouă. Procesul muzical imitativ exprimă sugestiv constanţa momentului: „Stropi calzi de rouă ” – la terţă mica

3. (măs. 23) Pasajul este urmat de o cadenţă mixolidică în re pe traversul acordic sib – re – fa, reprezentând prima noemă din partitură, menită să esenţializeze concluzia evenimentului primăvăratic: „Natura îşi adapă Zeul”.

Asistăm la prima culminaţie, aflându-ne în zona proporţiei mici a secţiunii de aur.

4. (măs. 26-37) Urmează din nou episoade pline de mişcare şi de eveniment. În primul episod, mugurii se trezesc sub mângâierile uşoare ale Zeului. Gama mixolidică descendentă: sib – do (în alto) cu replica la cvintă în gama ioniană pe fa (în tenor) sunt destinate pentru transpunerea în discursul muzical al personificărilor poetice la Blaga asupra lumii plantelor: „ Îl văd cum îşi întinde mâna ”

5. (măs. 38-45) Acţiunile episodice continuă. Reapare discursul jucăuş al paralelelor de astă dată în microstructură tetracordică, respectiv, tetratonică: imitaţie repetativă se desfăşoară şi de această dată la cvintă şi cvartă, la sopran în mod tetracordic în la, la alto şi tenor, tetratonal în re: „Un miel se apropie ”