Anton Bruckner

Istoria muzicii consemneaza aproape la fiecare fila faptul ca marea majoritate a compozitorilor din vremurile trecute se impuneau inca din copilarie, conturandu-si precocitatea ca interpreti virtuosi, indrumati mai totdeauna de catre un maestru reputat si continuand simultan sa creeze si sa-si dezvolte mestesugul printr-un perseverent studiu individual. In cele din urma fortau portile marilor orase, cucerind bunavointa unui print sau a altor personae influente, chiar daca erau bantuiti de nenoroc, macinati de vreun morb sau cine stie ce neputinta. Putini erau cei ce apucau zorile gloriei abia catre sfarsitul vietii.

Mecanismul acestui fel de ascensiuni se poate urmari in diagrama multor vieti de compozitori, si exemplele abunda chiar in secolul lui Bruckner. Dar personalitatea care face obiectul studiului nostrum nu a speriat pe nimeni prin precocitatea sa, oricat de evidenta ar fi fost ; inceputurile sale se pierd printre glasurile unei orgi de biserica sateasca, iar compozitorul de mai tarziu nu va incerca niciodata sa impuna lumii, prin orice mijloace, mesajul sau. El va dispune insa de o metodica particulara, in care concesia, graba si tinta succesului cu orice pret vor lipsi.

S-a spus pe buna dreptate ca in viata lui Bruckner nu s-a intamplat nimic. Cum a izbutit totusi aces tom, cu firave insusiri sociale si cu apucaturi contradictorii, sa castige aderenti si chiar admiratieferventa - ce-i drept tarziu, dar totusi in cursul existentei ? Pentru a putea raspunde, trebuie sa reluam firul vietii sale de acolo de unde cotidianul molcom este interrupt si de neprevazut - uneori abrupt ca orizontul sau natal.

Iata-l pe micul Anton - mangaiat de catre ai sai prin diminutivul de Tonerl - elev la scoala primara din Ansfelden. Perioada de doua ori fericita a vietii sale rasfatat de invatator ca fiu al sau mai varstnic, dar si pentru ca in clasa de curs aproape ca nu lipsea zi fara muzica. Inainte chiar de a-l fi invatat sa socoteasca, tatal pusese copilului, in maini vioara si fragile spineta1. Dar ceea ce captiveaza cu adevarat pe baiat este sunetul orgii, dezlantuit de invatatorul Anton in fiece duminica, sunet aproape mereu prezent in camera copiilor, aflata in apropiere de zidurile bisericii. De altfel nu va trece multa vreme si micul Anton se va apropia spontan si cu adanca veneratie de orga tatalui sau, cantand deocamdata numai la manual, lasand pedalierul pentru cand va mai creste. Tatal sau ii incurajeaza inclinatia catre muzica, dar ii utilizeaza agerimea mintii si pentru a-l ajuta in munca sa de invatator micul Anton devine la varsta de 9 ani "suplinitorul" tatalui sau cand acesta e retinut la munca campului sau la biserica - iar ceva mai tarziu il va inlocui chiar la orga.

Preocuparile muzicale in mediul taranesc austriac au fost din totdeauna un lucru firesc. Mama micului Anton canta de copila - cu o voce de soprana foarte placuta - in corul bisericii ; pentru invatator, muzica era o chestiune de mestesug, la fel de serioasa ca si socotitul, scrisul, cititul. Iata de ce, la inceput, atractia micului Anton pentru cant si instrumente muzicale nici nu a fost remarcata de parinti, tatal sau reclamand in mod firesc sa fie ajutat de fiul mai mare in toate indeletnicirile sale, dintre care muzica nu era chiar cea mai neinsemnata.

Unul din membrii familiei a fost totusi surprins cum se cuvine de darurile lui Tonerl. Nas al copilului si var cu parintele sau, acest admirator era institutorul Johann Baptist Weiss, care locuia numai la doua-trei ore departare de Ansfelden, in satul Horsching, dincolo de varsarea raului Traun. Bun musician, fiu al unui priceput organist care incantase multi ani personalul manastirii din Wilhering, din apropiere de Linz, Weiss era la randul sau organist si chiar autor al unui recviem si al catorva misse. Taranii - chiar si cei din imprejurimi - veneau in pelerinaj la auditiile sale de orga.