Romantismul

Probabil ca cea mai framantata epoca pe care a strabatut-o istoria muzicii universale a fost aceea in care s-a nascut avantat, innoitor, demiurgic, romantismul, intr-o extensie ce cuprinde un secol si jumatate si cu ecouri atinse de aripa vesniciei. Virtutile sale sunt multiple, dar dintre toate, cea mai semnificativa ar putea fi aceea de demitizare a suprematiei formei in raport cu continutul, cu sensul operei de arta. De aici nevoia eliberarii ei, precum si acea inepuizabila capacitate de a crea, de a imagina modalitati noi de expresie. Miniatura vocala (liedul) si cea instrumentala sunt astfel ale romantismului, care au contribuit la bogatia stilurilor, la afirmarea idealului de contopire a muzicii cu poezia, la exprimarea trairilor subiective, la cautarea realului dar si a idealitatii, a fantasticului, a pitorescului, in ultima instanta la intruchiparea conceptului de originalitate din tot ce era omenesc de gandit si de simtit.

In expansiunea sa europeana, romantismul muzical cuprinsese in fruntariile sale si tarile nordice, aflate destul de departe de centrele care straluceau incandescent marii astrii ai secolului. Inauntrul lor se petrecea un proces amplu de clarificare, de ordonare si de profilare pe un anumit tip de cultura,determinata social-istoric, clar conturata, tinzand tot mai evident spre crearea unui fond de specificitate nationala darde valoare universală.

2. Romantismul – Prezentare generala

Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o miscare contra rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica, ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior. Romantismul s-a manifestat in forme diferite in diferitele arte si a marcat in special literatura si muzica (desi romantismul se manifesta in aceste arte mai tarziu decat in altele).

In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile romantice, in vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si exotismul, interesul pentru taramuri indepartate reprezinta teme ale romantismului. Asemeni oricarui curent literar de o importanta maxima in dezvoltarea ulterioara a prozei si poeziilor, curentul romantic a avut un sef de scoala si un teoretician care a dat nastere acestui curent, l-a denumit si si-a sustinut opinia in decursul intregii cariere artistice. Pentru romantism, acest autor este Victor Hugo (1802-1885,poet si prozator francez), care, in prefata dramei “Cromwell” considera romantismul ca fiind o debarasare a limbajului poetic de tot ceea ce are legatura cu o schema, o norma sau o lege si dand frau liber imaginatiei si inspiratiei creatorului.Hugo afirma ca tocmai aceste legi eclipseaza adevarata arta, care este pura si neingradita.

Romantismul romanesc are cateva trasaturi specifice manifestate datorita aparitiei in tara noastra cu o intarziere cu un deceniu fata de Franta. Prima generatie romantica (I.H. Radulescu, V. Carlova, Grigore Alexandrescu) se afirma spre sfarsitul deceniului al treilea si inceputul celui de-al patrulea ale secolulului XIX; romantismul se prelungeste la noi prin scriitorii pasoptisti (V. Alecsandri, N. Balcescu, Alecu Russo si altii) pana la Eminescu, considerat indeobste cel mai mare poet romantic european. In al doilea rand, epoca romantica se afla, la noi, alaturi de numeroase influente clasice. Niciodata estetica noua n-a fost in intregime degrevata de elemente ale esteticii clasice. Specii literare clasice (fabula) coexista cu specii romantice (meditatia, pastelul) la Alexandrescu sau Heliade. Viziune clasica are si Alecsandri. In al treilea rand, ca si in Italia, romantismul a inflorit in plina epoca a luptelor pentru eliberare nationala si sociala, curentul colorandu-se cu numeroase nuante patriotice si avand un caracter net militant decat in tari ca Germania si Franta. Pentru noi, romantismul echivaleaza cu o redesteptare a spiritului national in anii dintre 1829 si 1859.

3. Edward Grieg si scoala nationala norvegiana in sec XIX

Reprezentant de frunte al culturii muzicale norvegiene, prin intonaţiile şi ritmurile inspirate din folclorul ţării sale, Edward Grieg este apreciat pentru contribuţia deosebită adusă la dezvoltarea limbajului muzical romantic.

Edward Grieg s-a născut la Bergen în 15 iunie 1843. A demonstrat de timpuriu interes pentru muzică şi pentru pian, fiind cu siguranţă influenţat de mama sa, cea mai bună profesoară de pian din Bergen. Deşi nu prea îl trăgea inima să exerseze, pasiunea lui Grieg pentru muzică a continuat să crească, până în momentul în care tot ce şi-a dorit a fost să devină muzician.

Lui Grieg ii este caracteristica expresia melodica, de specificitate norvegiana, in alcatuiri simple, pregnante. ”Muzica luiGrieg - dupa cum observa Pablo Casals - nu-si trage radacinile atat din folclorul norvegian, cat exprima sufletul, pitorescul si latura caracteristica a unei intregi natiuni. Temele sale au acea frumusete ce atrage atentia, se impun si dureaza. Aceasta datorita structurilor melodice pentatonice, modale sau tonale, de inspiratie folclorica, cizelate cu maiestria si rabdarea unui artizan. Frecventele pendulari intre major si minor, mersul descendent in terte, folosirea pe scara larga a ornamentelor, reliefarea clara a structurilor melodice modale, iata doar cateva din trasaturi. In ceea ce priveste armonia, fara indoiala ca Grieg a fost unul dintre cei mai originali compozitori. In general, el se plaseaza in lumea sonora specifica romantica, de factura tonala. Dar nu se opreste aici; incursiunile facute in lumea cantecului popular ii releva noile fatete ale lumii modale, tonul si expresia particulara date de succesiunile netraditionale, faurind un limbaj propriu, particular si originial. Permanent preocupat de valorificarea tezaurului muzical national, Grieg retine in muzica sa, elementele esentiale ale acestuia. Ritmica muzicii sale este strans legata de ritmul muzicii populare norvegiene. In special dansurile norvegiene de tipul „Halling-ului”, „Springar-ului” si „Gangar-ului”, sunt prezentate in multe lucrari ale sale.

Despre Grieg se spune, pe buna dreptate, ca a fost un stralucit reprezentant al miniaturii romantice si ca, daca ar fii scris numai lieduri si piese lirice, tot ar fi ramas in constiinta muzicala a lumii. Se afirma de asemenea si, majoritatea monografilor sai sustin aceasta, ca lui Grieg i-a lipsit capacitatea de a se desfasura pe spatii sonore ample, explicandu-se astfel absenta din creatia sa a unor arhitecturi monumentale, dimensionate la nivelul marilor constructii sonore contemporane lui. E adevarat ca nu a creat decat o singura simfonie, simtind o chemare puternica, constanta si de lunga durata pentru miniaturile romantice, dar printre ele a avut si cateva rostiri ample, de larga respiratie. Si aceasta tocmai in genul atat de complex al muzicii de camera pe care il abordeaza inca din primii ani ai activitatii sale de compozitor, revenind apoi, de cateva ori, pe parcursul anilor, straduindu-se sa dea noi sensuri unor genuri si forme traditionale. O sonata pentru pian, trei sonate pentru vioara si pian, o sonata pentru violoncel si pian si doua cvartete de coarde, acesta este bilantul creatiei camerale a lui Edvard Grieg.