Creativitate - dimensiune educabilă a personalității

Capitolul 1

Conceptul de creativitate. Controverse teoretice

Într-o societate care înregistrează rapide și profunde transformări științifico-tehnice, economice, sociale și culturare, educare elevilor dobândește dimensiuni noi. Prin actualul curriculum școlar se promovează un învățământ apt să formeze gândirea independentă și creativă a elevilor, valorificând întregul potențial intelectual, afectiv și motivațional al acestora, descurajând totodată doping-ul informațional și memorarea mecanică.

Educarea creativității a fost adeseori subiect de controverse. Împotriva unei astfel de posibilități s-au ridicat voci, care au obiectat că ar exista o incompatibilitate între ideea de instruire deliberată și creativitate, a cărei trăsătură definitoare este originalitatea, adică producerea a ceva nou, imprevizibil, necunoscut încă, situat dincolo de orice șabloane.

A crea înseamnă a produce ceva nou (idei, teorii, modele, strategii de acțiune, etc.) în raport cu ceea ce este deja cunoscut. Rămâne însă de răspuns la întrebarea: Produsul creativității trebuie să fie nou pentru individ sau trebuie să fie nou în sensul unei contribuții aduse cunoașterii umane? Unii autori consideră că numai indivizii capabili să-și aducă contribuția la sporirea cunoștințelor umane pot fi considerați cu adevărat persoane creatoare. Într-o astfel de perspectivă, măsura în care elevii se pot manifesta creativ este considerabil redusă. Pe de altă parte, unii autori afirmă că orice individ dispune de un potențial creativ și poate manifesta un comportament creator, pentru că orice individ posedă o experiență pe care o poate prelucra folosindu-se de operații, tehnici și scheme mintale. Prin urmare, Ausubel și Robinson (1981) operează dinstincția între „persoană creatoare” și „creativitate” (sau comportament creator). Persoană creatoare este cel care aduce o contribuție inedită sau originală, de mare valoare într-un domeniu, prin prisma cunoașterii umane în sensul ei absolut. În schimb, comportamentul creator generează produse noi numai prin raportarea la experiența trecută a individului. Sub acest aspect, realizările elevilor pot fi considerabile.

Conceptul de creativitate este definit în multiple forme de către literați, critici de artă, psihologi, pedagogi, sociologi, filosofi și de chiar recent apăruții „specialiști în creativitate”, creatologi.

Termenul de creativitate a fost asimilat din cuvântul englezesc ”creative”, devenind ”creativity”(după W. Gordon Allport), lărgind astfel semnificația cuvântului nou lansat în creativitate și creativ utilizat ca termen: dotație, aptitudine, talent, genialitate, imaginație creatoare și chiar inteligență.

Nici astăzi creativitatea nu s-a debarasat de simonime, unele mai reușite, altele mai unilaterale: gândire direcționată creatoare (Ernest Hilgard), gândire divergentă (J. P. Guiford), rezolvarea specifică de probleme (J. C. Shaw, H. A. Simon), imaginație creatoare (T. Ribot, J. Piajet), imaginație constructivă (A. Osborn), etc.

Încă de acuma două decenii conceptul de creativitate cumula peste o sută de definiții, ceea ce denotă complexitatea fenomenului, multiplele lui dimensiuni, abordabile din mai multe puncte de vedere: personalitatea (persoana) creatoare, procesul creativ (creația însăși) și produsul rezultat.

Câteva definiții ale creativității:

În Dicționarul enciclopedic (1993) creativitatea este definită ca "trăsătură complexă a personalității umane, constând în capacitatea de a realiza ceva nou, original".

Abilitatea de a transcende ideile, regulile, modelele, relațiile tradiționale și de a crea noi și semnificative idei, forme, metode, interpretări etc, originalitate sau imaginație;

Enciclopedia Britannica prezintă o definiție concentrată pe obiectivele activității creative: creativitatea este "abilitatea de a face sau, altfel spus, de a produce ceva nou, fie o nouă soluție a unei probleme, fie o nouă metodă sau un dispozitiv nou sau un nou obiect artistic ori o nouă formă artistică".

O definiție amplă a creativității a fost enunțată de Ellis Paul Torrance (1966): creativitatea este "un proces de sensibilizare la probleme, deficiențe, goluri în cunoștințe, elemente care lipsesc, dizarmonii etc; identificarea dificultăților; căutarea de soluții sau formularea ipotezelor asupra deficiențelor: testarea și re-testarea acestor ipoteze și, posibil, modificarea și re-testarea lor; în final, comunicarea rezultatelor".