Determinarea Stilului de Comunicare la Cadrele Didactice

Introducere

Actualitatea şi importanţa temei studiate. Comunicarea, în general, reprezintă o cheie a succesului în aproape toate aspectele vieţii noastre. Nu de puţine ori auzim „lipsa de comunicare” ca fiind una dintre primele cauze invocate de către orice subiect al unui conflict, profesional sau inter-personal. Prin urmare, comunicarea eficientă cu cei din jurul nostru este o abilitate pe care trebuie să o dezvoltăm pe parcursul întregii noastre vieţi, dacă dorim să ne uşurăm, pe cât posibil, soarta.

Comunicarea eficientă a cadrelor didactice este o adevărată artă şi puţine cadre didactice o stăpânesc cu adevărat. Nu toate persoanele se nasc cu talent comunicativ, dar ştiinţa comunicării se poate învăţa şi cultiva. Iar dacă nu toate cadrele didactice stăpânesc arta comunicării eficiente, lucru-rile se schimbă în cazul unui manager de instituţie de învăţământ. Acesta are, după părerea noastră, obligaţia de a fi un excelent comunicator, înainte de toate, mai ales în calitatea sa de manager de resurse umane. Orice conflict se poate rezolva sau măcar aplana prin intermediul comunicării deschise, prin intermediul unor discuţii sincere şi cu un mesaj bine adecvat. Dar acest lucru nu este întotdeauna uşor de realizat.

Obiectul studiului constă în determinarea stilului sau a stilurilor de comunicare la cadrele di-dactice atât în raport cu elevii, cât şi cu alte persoane cu care intră în contact atunci când îşi exercită profesia de pedagog.

Scopul constă în:

• analiza şi sinteza literaturii ştiinţifice de domeniu cu privire la comunicarea didactică şi sti-lurile comunicării didactice;

• studierea stilului de comunicare în raport cu elevii pe care îi instruieşte;

• stabilirea stilului de comunicare cu alte persoane cu care intră în contact în timpul exercitării profesiei sale.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific. În procesul cercetărilor au fost utilizate teze şti-inţifice şi concluzii cuprinse în diverse lucrări de specialitate. O semnificaţie deosebită au prezentat lucrările următorilor autori: Abric Jean-Claude, Ezechil Liliana, Petre Anghel, Săucan Doina Ştefana etc.

Sumarul compartimentelor lucrării. Referatul e structurat în funcţie de scopul cercetării şi obiectivele trasate şi cuprinde: introducere - care constituie o argumentare a actualităţii temei cercetate; trei capitole, în care sunt examinate aspectele fundamentale ce ţin de dezvăluirea detaliată a scopului şi a obiectivelor enunţate în introducere; concluzii - care inserează ideile generalizatoare formulate ca rezultat al investigaţiilor desfăşurate şi propunerile de rigoare pentru soluţionarea problemelor constatate; bibliografie, care inserează 4 surse şi care reprezintă suportul documentar şi doctrinar al tezei. Textul tezei este expus în limba română pe 6 pagini.

1. Definirea comunicării didactice

Procesul de instruire este complex şi multilateral. Din totalitatea componentelor sale N. V. Cuzmina evidenţiază trei – de conţinut, metodică şi social-psihologică. Principala din ele este cea social-psihologică, altfel spus – de comunicare.

Anume prin comunicare se formează sistemul relaţiilor de educaţie, care asigură eficienţa edu-caţiei şi instruirii. Comunicarea devine, astfel, un instrument de influenţă asupra auditoriului. În ziua de azi procesul de instruire eficace urmăreşte asigurarea contactului psihologic real între profesor şi instruiţi.

Scopul cadrului didactic este să îi transforme în parteneri activi de comunicare, să înlăture barierele psihologice care apar în procesul de instruire, şi să îi transforme în parteneri ai creativităţii pedagogice şi andragogice.

Comunicarea educaţională sau pedagogic este cea care mijloceşte realizarea fenomenului edu-caţional în ansamblul său, indiferent de conţinuturile, nivelurile, formele sau partenerii implicaţi. Faţă de aceasta, comunicarea didactică apare ca o formă particulară, obligatorie în vehicularea unor conţinuturi determinate, specifice unui act de învăţare sistematică, asistată.

Dacă informaţia este premisa absolut necesară unui act de comunicare, ea nu este însă şi sufi-cientă. Absenţa înţelegerii acelei informaţii şi a cadrului relaţional care să-i ghideze şi să-i fixeze semnificaţia, anulează ,,starea de comunicare”.

A comunica înseamnă cu mult mai mult decât a stăpâni cuvintele; putem vorbi fără să comu-nicăm şi să ne ,,împărtăşim” celorlalţi fără a rosti niciun cuvânt. Prin natura misiunii sale, pedagogul este obligat să conştientizeze aceasta şi să acţioneze ca un profesionist al comunicării.

O posibilă definiţie a comunicării cadrelor didactice se poate structura pe ideea că aceasta este o comunicare instrumentală, direct implicată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare.

Se remarcă faptul că, în această accepţiune, nu apar restricţii de conţinut (învăţarea poate fi în egală măsură centrată pe dobândirea de cunoştinţe, deprinderi, motivaţii, atitudini etc.), de cadru instituţional (poate exista comunicare didactică şi în afara procesului de învăţământ, în diversele forme ale educaţiei non-formale şi informale) sau privitoare la parteneri. Nu prezenţa ,,personajelor” cadru didactic-copil/copil dă unei comunicări caracterul didactic, ci respectarea legităţilor presupuse de un act sistematic de învăţare.

Expresivitatea comunicării didactice este influenţată de ţinuta fizică, expresivitatea feţei, ges-turi, strălucirea privirii, contactul vizual. Elementele limbajului nonverbal prelungesc semnificaţia cuvintelor. De exemplu, un profesor care intră în clasă şi se aşează la catedră sau se lipeşte de tablă şi rămâne acolo toată ora, îşi diminuează mult din forţa discursului. Limbajul nonverbal are semnifi-caţii la fel de profunde ca şi cel verbal.

2. Stilurile de comunicare ale cadrele didactice cu cei instruiţi

Prin stil de comunicare înţelegem deosebirile individual-psihologice de influenţă social-psiho-logică a profesorului asupra celor instruiţi.

În stilul de comunicare se includ:

• Particularităţile comunicative ale cadrului didactic;

• Caracterul relaţiilor dintre cadrul didactic şi instruiţi;

• Individualitatea creativă a cadrului didactic;

• Particularităţile auditoriului de instruiţi.

Prezenţa propriului stil al cadrului didactic dă dovadă, pe de o parte de capacitatea lui de adaptare la cerinţele profesionale, iar pe de altă parte – de capacitatea lui de a-şi exploata la maxim individualitatea.