Educația Estetică

1. Esenta educatiei estetice

„Nimic nu este mai frumos în viaţa noastră decît misterul.” (Albert Einstein)

Conform D.E.X., cuvântul –educatie- (fr. Education, lat. Educatio, -onis) 1. Fenomen social fundamental de transmitere a experientelor de viată si a cunostintelor de la o generatie la alta, realizat în familie si în institutii specializate (scoală, asociatii profesionale ti cu alte profiluri, biserică, armată, etc.) Procesul urmăreste dezvoltarea personalitătii umane complexe si variază în functie de scopul concret si modalitătile realizării. Mijloace importante de educatie sunt si arta, literatura, mass-media, mediul social imediat, etc. Sistemul de circumstante si actiuni dirijate constient si organizat în vederea formării unei noi generatii în conformitate cu anumite cerinte concrete sau ideale, prezente sau de perspectivă.2. Cunoasterea si respectarea regulilor de comportare socială.

Conform D.E.X. cuvântul –estetică-(fr. Estetique, it estetica, gr. Aisthetikos-sensibil)1. Știintă care studiază legile si categoriile artei, considerată ca forma cea mai înalta de creare si receptare a frumosului; ansamblul de probleme referitoare la esenta artei, la raporturile ei cu realitatea , la metoda creatiilor artistice, la criteriile si genurile artei.2. Ansamblul însusirilor si al fenomenelor studiate de estetică.3. Care apartine esteticii, privitor la estetică, care corespunde cerintelor esteticii, care priveste frumosul.

Alăturând cele două cuvinte explicate mai sus, va rezulta –educatia estetică-. Aceasta reprezintă însusirea de noi cunostinte cu privire la frumos, diferentierea dintre categoriile estetice, cunoasterea profundă a artei, deosebirea între un lucru cu adevărat valoros si un altul mediocru.

Este foarte importantă educarea estetică deoarece doar prin cunoasterea deosebirilor între ceea ce se poate numi frumos si ceea ce poate numi urât, se ajută la o perfectionare a viziunilor pozitive, o încercare de transformare a fenomenelor negative, nu o simplă ascundere a acestora.

Atunci când vorbim de estetică, ne gândim la învelis, felul în care ne raportăm în societate la un moment dat dar totodată si la lucrurile ce ne înconjoară căci acestea ne reprezintă.

Educatia estetică trebuie să se manifeste la toate categoriile de vârstă deoarece este esentială în dezvoltarea caracterului unei persoane, a personalitătii. În special adolescentii au nevoie de aceasta, aflându-se într-o criză profundă în momentul în care descoperă că nu sunt perfecti.

Estetica se referă la artă. Astfel referitor la valoarea cognitivă a operei de artă, esteticienii fac distinctia între două categorii de cunostinte pe care le-ar îngloba orice operă de artă. Una se referă la cunostinte nespecifice, concretizate în materialul istoric, social, biografic, care a stat la baza operei, materialul care preexistă operei. Cealaltă se referă la acele cunostinte dobândite pe căi proprii cunoasterii artistice. Ceea ce transpune artistul în opera sa nu este altceva decât redarea prin forme expresive adecvate a propriei lumi interioare, a trăirilor sale camuflate într-un limbaj pretentios care îi reflectă creativitatea în cadrul romanelor, poeziilor sau gradul de cutură si întelegere la care a ajuns tratate, manuale. Perceperea operei de artă mijloceste contactul omului cu realitatea fizică si socială, făcându-l constient de semnificatia umană pe care o prescrie acea realitate. D. Salade afirmă:”Arta răspunde unor nevoi reale pe care le simte orice persoană de a-si lămuri unele idei, de a-si motiva unele comportamente si de a-si fundamenta unele atitudini, sugerând, explicând, valorificând sau problematizând. Prin caracterul ei stimulativ, tonic, optimist, arta împinge la iubirea adevărului, a binelui, a stiintei si a vietii.„

Viata unui om poate deveni un model pentru ceilalti în momentul în care acesta este recunoscut pentru viata desăvârsită pe care a dus-o dar si prin creatia sa. Viata fiecărui om este o operă de artă, căci fiecare om este unic si îsi scrie propriile pagini, dacă nu-i convine vreun pasaj îl sterge, adaugă pasaje noi, modifică stilul scrisului, schimbă totul după bunul plac, trăieste într-o perspectivă colorată, îsi alege o culoare care să-i reprezinte existenta, se înconjoară de ceea ce iubeste si încearcă si pe ceilalti să-i convingă să fie personaje în romanul său. Mikel Dufre vorbeste despre arta de a trăi:„Arta supremă pe care fiecare o poate practica pe socoteala proprie dacă vrea să facă din viata sa o capodoperă, dar pentru care trebuie ca mediul social să ofere tuturor si mijloacele necesare. A face din viată un joc, da, dar acest joc să se joace în mai multi: pot eu cu adevărat să fiu liber si fericit dacă altii nu sunt? Ar trebui ca experienta estetică a unei vieti frumoase să fie accesibilă tuturor căci toti trudesc la înfrumusetarea vietii tuturor si nu a vietii lor private, răsturnând institutiile care cautionează urâtenia sau oroarea. Atunci noua sensibilitate se va răspândi la toti, si nu în afara individualului, pentru a fi capabilă de o inventie permanentă. Iar experienta estetică pătrunde întreaga cultură, întrucât ea se trăieste în cotidian.