Formele și lațurile educației

1. Educaţia – delimitări conceptuale şi accepţiuni ale termenului

Termenul de educaţie este de origine latină: „educo-educare (educere)” – a creşte, a cultiva, a îndruma, a educa; „educatio” – creştere, cultivare, îndrumare, educaţie.

Educaţia este un fenomen socio-uman care asigură transmiterea acumulărilor teoretice (informaţiilor) şi practice (abilităţilor) obţinute de omenire de-a lungul evoluţiei social-istorice tinerelor generaţii, formându-le personalitatea şi profesionalitatea necesară desfăşurării de activităţi utile în plan social.

Educaţia reprezintă obiectul de studiu specific pedagogiei (ştiinţelor pedagogice sau ştiinţelor educaţiei) care vizează activitatea de formare-dezvoltare a personalităţii umane, realizabilă prin corelaţia educator – educat, într-un context deschis.

Importanţa educaţiei este deosebită, întrucât sistemul educaţional se bazează pe premisa că fiecare individ poate fi ajutat să treacă de la o etapă la alta, atâta timp cât influenţele educative se adresează “zonei proximei dezvoltari“ .

Izvorul dezvoltării psihice îl constituie, după cum se ştie, contradicţiile interne care apar ca urmare a solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depăşirea şi rezolvarea acestor contradicţii revine, în primul rând, educaţiei. Pe de o parte, educaţia ofera conţinuturile ce urmează să fie asimilate, pe de altă parte ea se preocupă de modul în care să fie asimilate, de formarea capacităţilor omului. Rolul conducător al educaţiei apare în intervenţia acesteia în crearea unui climat educaţional favorabil, cu valenţe educative puternice asupra formării personalităţii umane.

De aceea, nu este deloc greşită sau inoportună afirmaţia că “ educaţia este o artă “.

Educaţia, prin intermediul învăţământului, realizează cel mai important “produs” - omul pregătit şi creativ, factorul esenţial al dinamizării progresului şi dezvoltării societăţii.

2. Formele educaţiei

Educaţia cunoaşte trei forme:

A. Educaţia formală

B. Educaţia nonformală

C. Educaţia informală

A. Educaţia formală

Din latinescu „formalia” – care ţine de formă, precis, valabil, organizat legal, formal.

Educaţia formală este actul oficial complex de transmitere a cunoştinţelor teoretice şi practice şi de asimilare (învăţare) a acestora de către tânăra generaţie, în special în cadrul instituţiilor de învăţământ de toate gradele: şcolare, postşcolare, universitare şi postuniversitare.

Educaţia formală este concepută şi realizată în lumina teoriilor, legităţilor şi strategiilor pedagogice. În cadrul pregătirii generale, profesionale şi a perfecţionării acesteia, educaţia formală are o pondere de 70-80% din întreaga educaţie pe care o primeşte un individ de-a lungul existenţei sale.

Educaţia formală este actul pedagogic complex, programat, organizat, intenţionat, conştient, îndrumat, care asigură predarea (comunicarea) şi învăţarea (dobândirea) cunoştinţelor teoretice şi practice într-un cadru activ şi interactiv profesor-elev (student), în vederea dezvoltării personalităţii şi pregătirii profesionale a elevilor (studenţilor).

Aceasta se realizează în instituţii educaţionale specializate, de stat sau particulare, pe baza unor obiective care sunt stabilite anterior de către specialişti în domeniul educaţiei sau în

domenii particulare ale ştiinţei.

În educaţia formală conţinuturile sunt selecţionate în aşa fel încât asimilarea acestora să determine apariţia şi dezvoltarea unor competenţe esenţiale, atitudini, sentimente, ş. a. cu rol important în structurarea generală a personalităţii elevilor (studenţilor). Ţelul fundamental al educaţiei formale este dezvoltarea armonioasă a personalităţii elevilor/studenţilor urmărindu-se toate componentele acesteia: dimensiunea cognitivă, cea afectivă, psihomotrică şi dimensiunea morală.