Importanța jocului în formarea și dezvoltarea personalității preșcolarului și școlarului mic

Jocul reprezintă activitatea specifică copilăriei şi ocupaţia naturală şi spontană a acestuia. Chateau apunea că „jocul este singura atmosferă în care fiinţa psihologică a copilului poate să respire şi poate, în consecinţă să acţioneze.”

Jocul în viaţa preşcolarului ocupă acelaşi loc pe care îl ocupă învăţarea în viaţa şcolarului, sau munca productivă în viaţa adultului. Cu ajutorul jocului, copilul îşi satisface nevoia de activitate, îşi consumă energia într-un mod constructiv şi dobândeşte cunoştinţe noi despre lumea înconjurătoare.

„Formarea omului nou este un proces continuu ce se întinde dincolo de vâsta şcolarităţii, cât şi înainte de aceasta. În acest scop a apărut tendinţa integrării copilului la o vârstă timpurie într-un proces de educaţie instituţionalizat, respectiv grădiniţele de copii.”

Grădiniţa constituie prima treaptă a sistemului şcolar, care urmăreşte educarea tinerei generaţii încă de la cea mai fragedă vârstă. Grădiniţele acordă prioritate copiilor cu vârsta de 5 ani pentru ca aceştia să primească educaţia şi cunoştinţele necesare în vederea integrării cu uşurinţă în şcoli.

Jocul didactic constituie o modalitate importantă de desfăşurare a activităţii în grădiniţa de copii pentru că acesta reprezintă principala activitate a copiilor de această vârstă. Jucându-se, copiii pot învăţa noţiuni noi, dar într-o modalitate accesibilă acestora, fără a-i obosi foarte mult. Un joc didactic va fi întotdeuna mai interesant pentru copii decât o activitate care să nu îi acapareze foarte mult. Sub influenţa jocului se va forma şi dezvolta întreaga activitate psihică a copilului. Tipul fundamental de activitate al preşcolarilor îl reprezintă jocul, pe când cel al şcolarilor este învăţatul. Doar cele trei luni de vacanţă de vară îl despart de preşcolar de o altă etapă a vieţii, de şcoală.

În cadrul activităţilor didactice, introducerea noţiunii şi a elementelor de joc menajează eforturile copilului, ajutând totodată la menţinerea atenţiei. „Oricât ar fi de epuizante unele jocuri din punct de vedere al conţinutului energetic nu se răsfrânge negativ asupra personalităţii copilului, după cum unele activităţi şcolare cu consum energetic redus, devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de solicitare psihic; aceasta datorită deosebirii esenţiale dintre joc şi învăţare din punct de vedere al suportului motivaţional, respectiv al mobilurilor care se declanşează şi reţin.”

Pentru copilul preşcolar orice activitate este joc, prin joc el putând anticipa conduitele superioare. Ed. Claparede afirmă că pentru copil „jocul este muncă, este binele, este datoria, este idealul vieţii. Jocul este sintagma, atmosfera în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze.”

În concepţia lui Piaget, jocul este „ transformarea realului printr-o asimilare mai mult sau mai puţin pură la trebuinţele eului, în timp ce imitaţia reprezintă o acomodare mai puţin pură la modelele exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare” .Acesta consideră că jocul este o formă de activitate a cărei motivaţie este nu adaptarea la real, ci asimilarea realului la eul său fără constrângeri sau sancţiuni.

Structura jocului didactic se schimbă datorită conţinutului complex, mai cultivat, datorită activităţilor dominante de învăţare şi raţionalizare. Grădiniţa este spaţiul în care copilul trăieşte, îşi încarcă rezervele energetice, fizice şi psihice. Devine locul în care pe copil îl aşteaptă surprize şi bucurii, în care acesta se simte liber, îşi găseşte parteneri de joacă.