Învățarea în școală

Învăţarea este o formă fundamentală de activitate umană şi presupune o relaţie a individului cu mediul. Jocul , principala activitate a copilului , este o formă specifică şi extrem de complexă de învăţare , care duce la elaborarea de noi comportamente , constituie modalităţi din ce în ce mai adecvate de răspuns la solicitările externe , comportamente dobândite pe cale individuală şi pe baza exersării.

Învăţarea şcolară produce modificări în comportamentul elevilor ca urmare a organizării pedagogice , a experienţelor de cunoaştere , de acţiune şi afectiv – motivaţionale. Învăţarea este supusă rigorii şi controlului sistematic al cadrului didactic. Învăţarea poate fi analizată ca proces, produs sau ca funcţie de anumiţi factori, anumite condiţii. Spunem că învăţarea este un proces deoarece este o activitate care se derulează în timp, produce o suită de transformări care se realizează în plan cognitiv, afectiv, psihomotor. Este o înaintare progresivă sau în spirală pe calea cunoaşterii, ducând la dezvoltarea unor însuşiri esenţiale ale fiinţei umane.

Modificând comportamentul, învăţarea este condiţionată de experienţa nouă pe care o trăieşte sau o dobândeşte la un moment dat cel ce învaţă.Succesul învăţării constă în angajarea totală a elevului în procesul de învăţare prin trăirea experienţei date.

De exemplu, lectura unei cărţi ori ascultarea unei lecţii nu înseamnă învăţare dacă nu captează interesul şi atenţia elevului.

Numai o experienţă trăită cu intensitate este în măsură să declanşeze o nouă experienţă capabilă să genereze învăţarea temeinică.

Întreaga învăţare are un caracter pregătitor pentru muncă şi viaţă, pentru integrarea subiectului în activitateasocial – profesională mai târziu. O primă verigă a modelului învăţării o reprezintă formarea la subiectul care învaţă a pregătirii motivaţionale şi intelectuale pentru învăţare. Pregătirea motivaţională depinde de multe condiţii: gradul de evoluţie motivaţională, nivelul dezvoltării psihice, gradul dezvoltării intelectuale.

Evoluţia în vârstă nu maturizează motivaţia, la fel cum o învăţare motivată poate să apară şi la subiecţii de vârste mici. În învăţarea complexă, orice acţiune sau activitate de învăţare este o verigă dintr-un lanţ de acţiuni şi deci motivaţia iniţială a învăţăturii, concretizată în activitatea motivaţională, se suprapune motivaţiei de întărire.

Activitatea motivaţională contribuie la pregătirea pentru acţiune a celorlalte comportamente psihice. Subiectul va declara mecanismul autoprotejării afective spre asociere la ceea ce îşi propune să realizeze, nivelul aşteptării.

Învăţarea rămâne însă un proces de autocontrol şi autoreglare, dependent de asimilarea şi interpretarea informaţiilor atât pe parcursul secvenţelor de învăţare, cât şi la finalizarea activităţii în ansamblu.Respectarea acestor condiţii acoperă eficienţa actului învăţării.

O dată cu învăţarea de concepte, reguli, operaţii intelectuale, învăţare senzorio – motorie, elevul este supus unui proces de învăţare socială, ceea ce presupune însuşirea unui comportament adecvat cerinţelor exterioare ale mediului şi societăţii şi unor atitudini corecte în viaţa socială astfel încât, odată formate, tânărul să aibă o personalitate care să-i permită să se integreze în societate.

Învăţătura socială se realizează acasă, în grupul de prieteni, şi are la bază educaţia morală care induce subiectului un comportament adecvat.

E GREU SĂ FII ŞCOLAR!

Pentru unii copii, a fi şcolar reprezintă o grea încercare : programă încărcată, teme cu duiumul, stres.

Mediul şcolar diferă considerabil de cel familial, din care provine copilul: orare ferme, învăţare zilnică, un colectiv de copii cu comportamente variate etc. Totul implică solicitări şi asumare de responsabilităţi; trebuie însuşite roluri şi statute diferite de cele de acasă. De aceea copilul prea dependent de familie se adaptează greu şi uneori drumul său este mai anevoios şi mai stresant decât al celorlalţi.

Elevul trebuie să aibă capacitatea de a se supune unor norme, reguli, să-şi formeze unele deprinderi de comportare civilizată, o anumită independenţă comportamentală şi afectivă.

Copilul dependent nu este capabil să se afirme prin procesul de învăţare, de multe ori nereuşind nici măcar să se implice în acest proces, fără a discerne ceea ce este important pentru el.

Din cauza lipsei de încredre, el intră într-o stare de panică şi anxietate ori de câte ori îi sunt retrase suportul extern şi ajutorul. Mai mult, lipsa încrederii în sine poate determina formarea unei imagini greşite despre copil, datorită modului său de a reacţiona – devine mai lent când doreşte să realizeze o sarcină nouă sau, pur şi simplu, renunţă atunci când aceasta este mai dificilă. Diminuarea atenţiei faţă de sarcinile şcolare şi tendinţa de a căuta ajutor extern pot fi însoţite, atunci când subiectul este mai dificil, de tendinţa de a da vina pe ceilalţi pentru propriul insucces.

Neîncrederea în sine reprezintă unul dintre factorii cei mai importanţi ai eşecului şcolar.

Independenţa în acţiune nu apare în mod spontan. În consecinţă, adulţii nu trebuie să se cufunde într-o aşteptare pasivă şi nici să persevereze în ignorarea nevoii de ajutor, de sprijin resimţite de copil. Primul pas pe care orice adult trebuie să-l parcurgă în relaţia sa cu copilul dependent este de a-l face să se simtă în siguranţă, de a-l ajuta să abordeze sarcinile de învăţare. În această etapă trebuie să-i oferim copilului spre rezolvare sarcini cu posibilităţi limitate de alegere, pentru a-i forma sentimentul de persoană ce poate acţiona fără suport extern.

Pe parcursul interacţiunii cu copilul, un loc deosebit de important îl deţine aprobarea socială, care are menirea motivării, a dinamizării, a desprinderii lui de ceilalţi în procesul realizării independente a unor acţiuni cu semnificaţie pentru sine. Recompensarea socială trebuie realizată şi ea gradat: la început lăudând copilul pentru comportamentele bune, independente de ceea ce dorim să realizăm, apoi pentru iniţierea unor sarcini de învăţare, în vederea atingerii obiectivului propus. Deşi există mulţi adulţi care nu au încredere în metoda laudei, ea poate fi deosebit de eficientă atât în familie, cât şi la şcoală.Orice copil răspunde bine la încurajarea autentică, venită mai ales din partea celor pe care el îi iubeşte, îi respectă, doreşte să-i mulţumească