Managementul educațional

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Pedagogie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 2730
Mărime: 15.53KB (arhivat)
Puncte necesare: 7
Universitatea de Vest “Vasile Goldis” Arad Facultatea de Psihologie si Stiinte ale educatiei Filiala Baia Mare Anul II,Zi

Cuprins

  1. INTRODUCERE
  2. PROBLEMATICA ŞI MODUL DE TRATARE ÎN MANAGEMENTUL EDUCATIONAL
  3. CADRUL DIDACTIC-MODELATOR AL PERSONALITĂŢII ELEVILOR
  4. CADRUL DIDACTIC-ORGANIZATOR SI CONDUCATOR AL PROCESULUI EDUCATIONAL
  5. CONCLUZII
  6. BIBLIOGRAFIE

Extras din referat

INTRODUCERE

Învăţământul ca domeniu prioritar al vieţii sociale, ca ,,întreprindere” de lungă durată, de care depinde formarea celui mai important factor al naţiunii – omul pregătit prin studii, forţă de muncă şi specialişti – nu se poate şi nici nu trebuie să-şi permită să aibă eşecuri. Conducerea competentă şi eficientă a învăţământului, atât la nivelul sistemului, cât şi al instituţiei de învăţământ necesită fundamentarea ei ştiinţifică. La baza acestei fundamentări stă ştiinţa conducerii învăţământului sau managementul educaţional. Funcţia de conducător (manager) al învăţământului este o profesie şi ca orice profesie, trebuie învăţată.

Managementul întruneşte condiţiile unei profesiuni pentru că necesită o pregătire, urmăreşte obţinerea unor rezultate, prin eforturi comune, solicită participarea continuă.

,,Meseria” are astăzi un profil mai larg decât profesia, pentru că pornind de la meserii, prin diversificare, s-au creat numeroase ramuri de activitate şi evoluţia meseriei de ,,educator” este edificatoare: de la pedagogul din Antichitate, până la cel de astăzi, care poate împlini numeroase profesiuni în domeniul educaţiei.

,,Meseria” desemnează un anume gen de activitate, în ansamblul de acţiuni şi operaţii împlinite, pentru a obţine un produs, în mod de sine stătător. Este o acţiune specializată bazată pe o pregătire care permite realizarea întregului lanţ de operaţii specifice, un meşteşug care necesită o anumită formare teoretică şi mai ales practică, iniţială şi continuă.

PROBLEMATICA ŞI MODUL DE TRATARE ÎN MANAGEMENTUL EDUCATIONAL

Managementul educaţiei reprezintă teoria şi practica, ştiinţa şi arta proiectării, organizării, coordonării, evaluării, reglării elementelor activităţii educative (nu numai a resurselor), ca activitate de dezvoltare liberă, integrală, armonioasă, a individualităţii umane, în mod permanent, pentru afirmarea autonomă şi creativă a personalităţii sale, conform idealului stabilit la nivelul politicii educaţionale.

Managementul educaţional ar reprezenta o metodologie de abordare globală – optimă – strategică a activităţii de educaţie, dar nu şi un model de conducere a unităţii de bază a sistemului de învăţământ, aplicabil la nivelul organizaţiei şcolare complexe.

Apoi e definit ca ,,un ansamblu de principii şi funcţii, de norme şi metode de conducere care asigură realizarea obiectivelor sistemului educativ, la standarde de calitate şi eficienţă cât mai înalte, iar la nivelul fiecărui sistem educativ se afirmă note specifice”.

Managementul indică o anumită mentalitate, o maniera proprie, dar şi o artă de dirijare, de antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizaţiei, ceea ce corespunde cu însăşi considerarea educaţiei ca ştiinţă şi artă.

Managementul educaţional întâmpină dificultăţi în asigurarea ţinutei sale ştiinţifice, raţionale şi creative, datorită caracteristicilor specifice educaţiei: ca proces, acţiune, relaţie, determinare, diversificare, realitate socială specială, rezultat al variatelor influenţe, definire în perspectivă, un specific axiologic, determinat şi psihologic – subiectiv, permanenţa intervenţiilor şi relaţia obiectiv – subiectivă, educatul ca obiect şi subiect.

Conducerea empirică are în prim plan personalitatea conducătorului, intuiţia şi însuşirile necesare găsirii soluţiilor la situaţii, fără conştientizarea raţională a unor principii, norme, proiecte, metodologii.

A fi educator nu înseamnă a exercita o meserie, înseamnă a împlini o meserie, a face un apostolat.

Invatatorul ocupă un loc important în activitatea educaţională deoarece contribuie la formarea personalităţii elevilor, la conduita lor în societate, la formarea lor ca indivizi şi cetăţeni etc.

Roluri ale invatatorului:

- conduce în mod dominator, iar în clasă se instituie un climat de autoritate exclusiv în baza statutului său;

Preview document

Managementul educațional - Pagina 1
Managementul educațional - Pagina 2
Managementul educațional - Pagina 3
Managementul educațional - Pagina 4
Managementul educațional - Pagina 5
Managementul educațional - Pagina 6
Managementul educațional - Pagina 7
Managementul educațional - Pagina 8
Managementul educațional - Pagina 9
Managementul educațional - Pagina 10
Managementul educațional - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Managementul Educational.doc

Alții au mai descărcat și

Proiectarea și managementul programelor educaționale

A. Denumirea proiectului: "Viitorii antreprenori: Formarea spiritului antreprenorial la elevi" a) Slogan: "Elevii de azi, antreprenorii de...

Managementul Calității în Învățământul Primar

Conceptul de management are semnificaţii multiple şi se foloseşte mult în practică şi teorie. Ca activitate practică, se regăseşte peste tot în...

Finalitățile Educației

Finalitatile educatiei reprezinta orientarile valorice ale activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii definite la nivel de sistem (...

Preșcolaritate

Prescolaritatea sau vârsta de aur a copilariei înregistreaza progrese mari în ceea ce priveste dezvoltarea fizica si psihica. Pentru a observa...

Managementul Educațional

Din Antichitate şi până la începutul secolului XX s-a utilizat termenul de „conducere", paternitatea termenului de „management" fiind atribuită lui...

Managementul comunicării și conflictului în clasa de elevi

1. Competența de comunicare în context educațional Competența de comunicare = atingerea nivelului de performanță care asigură emiterea și...

Memoria

Stim din viata de toate zilele ca cele percepute de noi in trecut,cele citite sau gandite etc. nu dispar dupa ce faptul s-a consumat.In mod...

Te-ar putea interesa și

Calitatea managementului educațional în învățământul preșcolar

Capіtοlul І. Fundamеntе tеοrеtіcе І.1. Calіtatеa şі managеmеntul calіtăţіі - cοnѕtrucţіе şі rеcοnѕtrucţіе cοncеptuală Calіtatеa arе ο prοfundă...

Rolul managementului educațional în România

INTRODUCERE Rolul managementul educaţional a căpătat în ultima vreme o importanţă tot mai mare atât în Romania, cât şi în societatea...

Managementul calității învățământului superior

INTRODUCERE Managementul calitații totale este o abordare managerială destinată îmbunătățirii competitivitații, flexibilitații, eficacitații...

Managementul educațional

CAPITOLUL I: INTRODUCERE Învatamântul ca domeniu prioritar al vietii sociale, ca ,,întreprindere de lunga durata, de care depinde formarea celui...

Eficiență managerială în ameliorarea conflictelor la nivelul organizațiilor școlare

ARGUMENT "Visul de aur" al multor manageri este ca organizaţiile pe care le conduc să funcţioneze lin, fără asperităţi, iar între angajaţi să...

Management educațional - aplicații software pentru planificarea strategică și managementul proiectelor educaționale

1. Elearning (învatamantul virtual) Structura unui site de eLearning Modul de organizare al unui sit de eLearning Interacţiunea cu sistemul...

Managementul educațional

Ca orice stiinta si managementul a evoluat odata cu timpul astfel incat din momentul aparitiei ca necesitate o organizare procesuala de...

Managementul educațional - permanență în existență

Abstract The value of a country is directly proportional with the level of education of their citizens. The education is defined as a set of...

Ai nevoie de altceva?