Cuprins
- I. Management pag.3
- II. Învăţământ pag.5
- III. Învăţarea pag.6
- IV. Învăţăcelul pag.11
- V. Învăţătorul pag.13
- VI. Problematica conducerii învăţării de către învăţător pag.15
- VII. Managementul învăţării de către învăţător pag 15
- VIII. Concluzii pag.23
- IX. Bibliografie pag.24
Extras din referat
Managementul învăţării de către învăţător
în învăţământul primar
I Management
Din antichitate şi până la începutul secolului XX s-a utilizat termenul de „conducere", paternitatea termenului de „management" fiind atribuită lui F. Taylor şi, ulterior lui H. Fayol. Prin lucrările lor de pionierat, Principiile managementului ştiinţific (1911) şi, respectiv, Administraţia industrială şi generală. Prevederea, organizarea comanda, coordonarea, controlul (1916), ei au definit specificul, conţinutul funcţional al noului domeniu de studiu, criteriile dezvoltării economice şi ale obţinerii eficienţei ei.
Educaţia reprezintă activitatea specializată, specific umană, desfăşurată în mod deliberat, prin care se mijloceşte raportul dintre om şi factorii de mediu, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin intermediul omului. Pentru a uşura dezvoltarea societăţii, educaţia a împrumutat strategiile de management folosite în economie, astfel a reieşit managementul educaţional.
Managementul educaţiei este un sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul performanţelor aşteptate conform idealului educaţional. Managementul educaţional indică însă şi o anumită mentalitate, o manieră proprie, dar şi o artă de dirijare, antrenare a resurselor (umane), a elementelor organizaţiei. După nivelul ierarhic la care se exercită, managementul educaţional se clasifică în management strategic, la nivel naţional (MEcTs); tactic, la nivel teritorial (ISJ); operativ, specific instituţiilor de învăţământ de diferite tipuri.
Sistemul educaţional este accesibil tuturor cetăţenilor unei ţări civilizate. Sistemul de învăţământ românesc, deşi are la bază accesibilitatea gratuită a educaţiei, costurile financiare ascunse, limitează o parte din membrii societăţii, aflaţi în stare financiară precară, să accede la atingerea idealul educaţional al ţării. Managementul sistemului educativ este atribuit ministrului educaţiei din instituţia numită Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România.
,,Viaţa înseamnă educaţie şi fiecare dintre noi este profesor şi în acelaşi timp un elev perpetuu”, citat pe care îl regăsim în cartea lui Maslow, în Lowry, 1979, p. 816.
Educaţia formală, aşa după cum demonstrează inclusiv etimologia acestui concept (lat. educe, educere – a duce, a conduce), urmăreşte atingerea anumitor finalităţi desfăşurate în mod conştient şi sistematic asupra subiectului uman în vederea transformării acestuia în conformitate cu finalităţile educaţionale urmărite. Din punct de vedere etimologic, termenul „educaţie formală” îşi are originea în latinescul “formalis” care înseamnă ,,organizat”, ,,oficial”. În acest sens, educaţia formală reprezintă educaţia oficială.
A. Comenius susţine că prin educaţie se pot influenţa oamenii, iar şcoala este ,,atelierul umanităţii” şi procesul de educaţie este ,,drumul regal” spre înţelepciune. Comenius a pus însuşi bazele sistemului de învăţământ, unde are loc predarea sistematică a cunoştinţelor atent selectate din mediu social, în forma operaţională a lecţiei, pe cicluri şi vârste conform ,,Didactica Magna”. În accepţia tradiţională se consideră că educatorul îl învaţă pe elev şi că activitatea lui (a învăţătorului) se situează pe primul plan (Magistrocentrism). Teoriile moderne au condus la concluzia că elevul este agentul principal, el fiind cel care învaţă sub îndrumarea şi cu sprijinul învăţătorului şi de aceea, activitatea lui trebuie situată pe primul plan (Pedocentrism).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managementul Invatarii de Catre Invatator in Invatamantul Primar.doc