Medalion Literar - Mihail Sadoveanu

Mihail Sadoveanu (n. 5 noiembrie 1880, Paşcani - d. 19 octombrie 1961, Bucureşti) a fost un scriitor, povestitor, nuvelist, romancier, academician şi om politic român. Este considerat cel mai mare prozator român din toate timpurile, fiind supranumit „Ceahlăul literaturii române”.

Părinţii lui Mihail Sadoveanu au fost Alexandru Sadoveanu, avocat din Oltenia şi Profira Ursachi, fată de răzeşi. Mihail Sadoveanu este în clasa I la şcoala primară din satul Vatra Paşcanilor. Primul sau învăţător, Mihai Busuioc, îi va marca hotarâtor evoluţia. În povestirea „Domnu Trandafir" este evocată figura celui care l-a învăţat „ortografia si istoria". Termină şcoala primară din Vatra Paşcanilor, dar, pentru a putea frecventa cursurile gimnaziului Alecu Donici din Fălticeni, este nevoit sa repete clasa a IV a, deoarece trecea de la o forma de învăţământ „rural" la unul „urban". Soarta face ca unul dintre colegii săi de clasă să fie Eugen Lovinescu, fiul directorului şcolii, marele critic literar de mai târziu.

În 1895 moare mama sa, Profira Ursachi, moment pe care viitorul scriitor îl va evoca în povestirile de mai târziu. În anii petrecuti la Falticeni, penduleaza între lecturile profitabile si evadările în natură. În timp ce studia la gimnaziu, în 1896, intenţionează să alcătuiască, împreună cu un coleg, o monografie asupra lui Ştefan cel Mare, renunţând, însă, din lipsă de izvoare istorice. Debuteaza în 1897 în saptamânalul „Dracu" din Bucuresti , cu schiţa „ Domnişoara M din Fălticeni”, semnată cu pseudonimul „Mihai din Paşcani”. În toamna acestui an se înscrie la Liceul national din Iaşi, liceu care azi îi poarta numele. Este perioada definitorie pentru formarea sa, având parte de o serie de profesori renumiţi, în frunte cu cunoscutul filolog junimist Vasile Burla, directorul liceului.

În 1898 începe să colaboreze la foaia „Viaţa nouă”, „Pagini Literare” si „Opinia” alături de Gala Galaction, N.D. Cocea, Tudor Arghezi ş.a., semnând cu numele său, dar şi cu pseudonimul M.S. Cobuz. Se stabileşte la Bucureşti, în 1904, se căsătoreşte, şi va avea unsprezece copii. În acelaşi an se produce o primă cristalizare a acumulărilor sadoveniene, debutul editorial cu patru volume deodată – „Povestiri”, „Dureri înăbuşite”, „Crâşma lui Moş Precu”, „Şoimii” - în care Sadoveanu manifestă predilecţie deosebită pentru istorie. Nicolae Iorga va numi anul 1904 „anul Sadoveanu". În 1906 se reîntoarce la Fălticeni, unde va începe o rodnică si îndelungată colaborare cu revista „Viaţa Românească”. I se publică, printre altele, „Floare ofilită” si „Amintirile căprarului Gheorghiţă”.

În 1910 este numit în funcţia de director al Teatrului Naţional din Iaşi. În acest an publică volumele „Povestiri de seară” (la Editura Minerva), „Genoveva de Brabant”, broşura „Cum putem scăpa de nevoi şi cum putem dobândi pământ” ş.a. Colaborează la revista „Sămănătorul”, dar se va simţi mai apropiat spiritual de revista „Viaţa Românească”.În 1915 apare romanul „Neamul Şoimăreştilor”, marcând o noua etapă scriitoricească. După încetarea războiului mondial,în 1918, Sadoveanu se va stabili la Iaşi, în fosta casă a lui Kogălniceanu din Copou (azi muzeul „Mihail Sadoveanu"). Este locul cel mai fericit al existenţei sale, atât din punct de vedere familial, cât si artistic. Aici va concepe peste 30 de titluri din opera sa.

În anul 1919 editează, împreună cu Tudor Arghezi, la Iaşi, revista „Însemnări literare”. În decembrie, revista îşi anunţă încetarea apariţiei: „Viaţa românească” îşi porneşte iar munca pentru cultură şi folos. În editura revistei ieşene publică volumul de nuvele „Umbre” şi broşura „În amintirea lui Creangă”, iar la Editura Luceafărul, volumul „Priveghiuri”. Devine membru al Academiei Române în 1921. În 1922 concepe bijuteria literară „Dumbrava minunată”, care va apare în 1926. În 1925 apare romanul „Venea o moara pe Siret”. În anul 1926 reprezintă Societatea Scriitorilor Români, împreună cu Liviu Rebreanu, la Congresul de la Berlin. Tot in 1926 apare „Ţara de dincolo de negură”.

În 1928 publică povestirea „Hanul Ancuţei”, aparţinând perioadei de maturitate a scriitorului, fiind un volum de 9 povestiri, o îmbinare ideală a genului epic şi liric, dintre care mai amintim „Demonul tinereţii”, „Olanda”, „Împărăţia apelor”.

În 1929 o altă capodoperă sadoveniană iese de sub tipar, „Zodia cancerului” sau „Vremea Ducăi-vodă”, roman istoric. Împlinind 50 de ani, în 1930, „maestrul" este sărbătorit de întreaga presă literară. Rostind, în numele Societăţii Scriitorilor Români cuvântul de omagiere, Liviu Rebreanu, declară printre altele: „Literatura lui Sadoveanu nu poate fi nici laudată, nici criticată. Ea a ajuns dincolo de laudă si de critică, a intrat in patrimoniul neamului, a devenit o componentă a sufletului nostrum pe care îl sintetizează”.

La editura „Cartea românească” apare romanul „Baltagul”, scris „dintr-o răsuflare" în circa două săptămâni.

În 1931 este ales preşedinte al Senatului Român. Publică romanul “Măria Sa Puiul Pădurii”. La 25 mai 1932, împreună cu I.AL.Brătescu-Voineşti, propune alegerea lui George Enescu membru al Academiei Române, în locul devenit vacant prin moartea lui C.I.Negruzzi. În 1935 publică volumele: „Cele mai vechi amintiri”, „Cuibul Invaziilor”, „Paştile Blajinilor” şi „Ucenicia lui Ionuţ” (prima parte a trilogiei „Fraţii Jderi”) .