Profilul de competență al profesorului contemporan

Pâna acum nimeni nu a putut defini profesorul ideal sau profesorul desavârsit ori criteriile de apreciere ale unei predari eficiente, remarca A.E.Bergin. Este aproape unanim împartasita opinia dupa care predarea poarta amprenta vie a personalitatii celui care o practica. În consecinta, se cauta sa se determine în ce masura personalitatea profesorului este o variabila cauzala, responsabila de reusita sau nereusita învatarii. În aceasta privinta, se estimeaza ca, dincolo de unele caracteristici biologice inerente, ca cele de vârsta si sex, profesorul ar putea sa influenteze, în mod satisfacator, învatarea si rezultatele ei, atitudinile si interesele, aspiratiile si orientarile profesionale ale celor care învata prin comportamentele si atitudinile sale, prin empatia si relatiile sale cu acestia.

Ipotetic cel mai mult ar conta anumite aptitudini cognitive si profesional-didactice ale profesorului, competentele acestuia si o serie de caracteristici intelectuale, afectiv-motivationale, comportamentale si caracteriale cum ar fi: inteligenta, capacitatea comunicativa, motivatia profesional-didactica, atitudinile si autoritatea profesorului în clasa, modul de relationare cu elevii, empatia, capacitatea de imaginatie creatoare si spiritul de dreptate, expectantele înalte, respectul si interesul pentru elevi.

Cercetarile efectuate de McGee, 1955, Ryans, 1960, Solomon, 1964, ajung la concluzia ca afectivitatea ar constitui una dintre acele atribute ale personalitatii care poate fi pusa în corelatie strânsa cu randamentul învatarii la elevi. Asa se explica de ce, remarca aceiasi cercetatori, „profesorii cu personalitati afectuoase tind sa fie apreciati mai favorabil de catre inspectori, directori scolari si de catre alti observatori”. Gogan afirma ca „…afectiunea profesorului […] coreleaza în mod semnificativ cu volumul de munca realizat de elevi, cu interesul lor pentru stiinta în general”. P.S. Sears „a prezentat unele fapte care demonstreaza ca randamentul elevului este mai „creativ” în cazul în care profesorii sunt afectuosi si încurajatori”.„Profesorul „cald” descris în aceste studii – adauga Ausubel – este acela care asigura un suport emotional pentru scolari, fiind simpatic, îndreptat spre ei si acceptându-i în calitate de persoane”.

Alte cercetari evidentiaza faptul ca spiritul de ordine ce caracterizeaza profesorii ordonati, sistematici, metodici si cu responsabilitate faciliteaza într-o mare masura, învatarea. În sintezele sale A.E.Bergin, ajunge la concluzia ca profesorii eficienti sunt cei prietenosi, veseli, întelegatori, virtuosi, sociabili, cu stabilitate afectiva, cei care întretin relatii personale bune; iar dupa Ausubel, cei plini de viata, stimulatori, inventivi si entuziasti fata de materia pe care o predau.

Concluzia fireasca ce se poate desprinde din aceste date ar fi aceea ca între personalitatea profesorului si performantele elevilor nu se instituie neaparat o relatie strict lineara, de o maniera care sa ne îndreptateasca sa consideram personalitatea acestuia drept o variabila strict cauzala, ci mai degraba una moderatoare.

Educatorul (învatator, institutor, profesor) trebuie sa-si recâstige functia de model cultural pe care cândva, nu cu foarte multa vreme în urma a detinut-o. Educatorul nu poate fi un simplu functionar, ci un om care are o vocatie si o misiune. Pentru a fi un model veritabil si iradiant, educatorul trebuie sa se identifice cu idealul cultural-educativ al comunitatii si sa traiasca autentic în valorile acestuia.Un educator adevarat nu poate fi niciodata înlocuit de un computer, tocmai pentru ca acesta din urma nu poate sa se instituie într-un model cultural. El poate purta un mesaj informativ, chiar foarte cuprinzator dar nu si unul formativ.

Altele sunt acum rolurile si functiile profesorului. Activitatea din clasa nu mai graviteaza în jurul acestui personaj. În raport de aceasta schimbare de planuri, profesorului îi revine sarcina de a propulsa elevul într-o situatie de subiect cunoscator, de a-si asuma functia unei persoane-resursa, gata sa actioneze si sa se adapteze nevoilor elevului.

Pozitia cadrului didactic în fata problemelor pe care le ridica educatia si instruirea în societatea postmoderna trebuie reorientata în acord cu cerintele prezentului si mai ales ale viitorului. Profesorul viitorului este chemat sa-si redimensioneze continuu rolurile si ipostazele, manifestând un comportament deschis si o atitudine pozitiva, activizanta si reflexiva, promovând o învatare interactiva si stimulând potentialul creator al discipolilor sai.

Conduita creativa a cadrului didactic este unul din factorii care asigura dezvoltarea potentialului creativ al elevilor. Predarea, ca proces creativ, presupune ca profesorul sa mediteze între elev si lumea ce-l înconjoara. Ea devine simultan activitate de predare-învatare-evaluare, cu resurse formative superioare perfectibile permanent în sens strategic si operational. Profesorul cu un comportament creativ superior (inventiv, inovator, chiar emergent) trebuie nu numai sa organizeze spatiul si activitatea, ci si sa participe alaturi de elevi la elaborarea cunostintelor; sa serveasca drept model în legaturile interpersonale si sa încurajeze interactiunile cooperante dintre elevi; sa-i îndrume cum sa-si foloseasca timpul si spatiul învatarii eficiente, echipamentul si materialele; sa ajute individul sau grupul sa extraga din experiente informatiile necesare, valorile si resursele utile; în acest sens, el trebuie sa fie capabil sa le interpreteze corect si sa le evalueze continuu, în spirit formativ, dar si normativ.

Activizarea învatarii nu este sinonima cu supraaglomerarea elevului prin actiuni si sarcini iesite din sfera managementului timpului disponibil ca resursa pedagogica de baza în mediul scolar dar si extrascolar. Din contra, ea trebuie înteleasa mai mult ca o intensificare a muncii profesorului de a oferi elevilor oportunitati de învatare, predarea fiind activitatea prin care cadrul didactic creeaza conditii favorabile aparitiei învatarii eficiente, premisa a dobândirii capacitatii de autoevaluare optima la elevi.

Valorificând o teza de baza conform careia „orice lucru bine facut este un lucru nou” (Tadeusz Kotarbinski,1976) se poate afirma ca orice activitate didactica/educativa eficienta devine o activitate noua care asigura adaptarea proiectului pedagogic la situatiile concrete ale clasei si ale câmpului psihosocial, aflate într-o continua schimbare si transformare.

Atmosfera creata în clasa de catre profesor constituie un factor care influenteaza comportamentul de învatare al elevului. Instaurarea unui climat favorabil unei conlucrari fructuoase între profesor si elevi, a unui climat caracterizat printr-o tonalitate afectiva, pozitiva, de exigenta si întelegere, de responsabilitate asumata, reprezinta o conditie principala ce trebuie realizata în lectie.