Rolul Educației Civice

Argument

Educaţia civică, ca obiectiv şi dimensiune fundamentală a socializării, nu poate lipsi din oferta de educaţie, concretizată în moduri diferite în cadrul şcolii.

Se vorbeşte despre educaţia civică implicită care, prin atmosfera şi practica democratică din şcoală, susţine formarea elevilor în spiritul valorilor şi principiilor democratice. Participarea la luarea deciziilor în cadrul consiliului şcolii, posibilitatea elevilor de a-şi exprima opiniile în revista şcolii sau implicarea lor în structuri reprezentative ale elevilor sunt văzute ca mijloace prin care copiii şi tinerii vin în contact direct cu forme şi conţinuturi ale practicilor democratice.

Educaţia civică nu se realizează numai în şcoală şi numai în cadrul orelor de Educaţie civică, dar acestea pot avea un rol decisiv pentru înţelegerea de către elevi a mecanismului democratic şi pentru exersarea practicilor democratice, de la comunicarea socială până la participarea la decizia politică. În România, educaţia civică în şcoală are rolul de a contribui la circulaţia ideilor şi practicilor care pot susţine instaurarea unei mentalităţi democratice în cadrul societăţii. Democraţia nu este un bun câştigat o dată pentru totdeauna. Ea este o construcţie fragilă, al cărei succes depinde de implicarea şi de calitatea acţiunii publice a fiecărui cetăţean. Superioritatea democraţiei rezidă şi în faptul că acest tip de regim politic conţine premisele şi mecanismele de corectere paşnică a erorilor. Cetăţenilor le este permis exerciţiul critic şi controlul puterii, inclusiv prin faptul că într-o democraţie autentică este acceptată şi stimulată reflecţia critică asupra valorilor şi normelor sociale. Din această perspectivă, educaţia civică nu înseamnă doar transmiterea valorilor, ci abilitatea elevilor de a se raporta critic la acestea – nu a nega sau desfinţa, ci a compara şi a căuta întemeieriEducaţia civică explicită vizează dobândirea de către elevi a cunoştinţelor (concepte, noţiuni, date) despre societate, transmiterea valorilor sociale şi abilitatea elevilor pentru a se raporta critic la acestea, formarea şi dezvoltarea atitudinilor şi comportamentelor democratice.

Cunoştinţele sunt foarte importante în definirea şi exersarea competenţelor asociate cetăţeniei, dar un ,,bun cetăţean” nu este doar persoana care ştie multe. A fi cetăţean într-o societate democratică înseamnă a te implica în viaţa comunităţii din care faci parte, a dori şi a fi în măsură să influenţezi în mod competent decizia politică luată la diferite niveluri, a te purta într-un anumit mod cu celelalte persoane pe baza unor atitudini precum respectul, toleranţa, deschiderea către opiniile celorlalţi.

Educaţia civică înseamnă educaţia persoanei pentru a trăi alături de ceilalţi în societate, ceea ce include comportamentul politicos, normele de igienă, de circulaţie publică, de pază contra incendiilor, etc. în sens restrâns, educaţia civică înseamnă dobândirea de către elevi a cunoştinţelor şi competenţelor necesare unui cetăţean pentru participarea la viaţa publică. Educaţia civică nu înseamnă moralizare ieftină, inocularea de valori şi norme de pe poziţia de superioritate a adultului. Copiii judecă moral în mod personal, fiecare în felul său, în funcţie de repere independente de un discurs exterior lor. Dacă elevul nu este ajutat să progreseze în judecata morală şi să ajungă pe aceeaşi lungime de undă cu adulţii care îi cer să se poarte frumos, discursul exteriormoralizantnu are cum să-şi facă efectul. Educaţia civică nu trebuie să promoveze prejudecăţi, clişee, stereotipuri, ci să sprijine dezvoltarea unei gândiri deschise şi flexibile.

CAP I. Rolul educaţiei civice

Instituţiile de învăţămînt sunt nişte comunităţi care pot şi trebuie să fie exemple de respect al demnităţii fiecărui individ, al toleranţei şi respectului reciproc.

Învăţămîntul are acum, mai mult ca niciodată, un rol crucial în formarea indivizilor în calitate de cetăţeni activi, independenţi şi responsabili.

Şcoala trebuie să se adapteze pentru a face faţă acestor evoluţii prin stimularea socializării politice a elevilor, prin pregătirea pentru învăţarea permanenta şi prin asigurarea exercitării directe a drepturilor omului şi democraţiei participative în şcoli. Socializarea politică nu este scopul major al şcolii, dar este o modalitate de formare a capacităţilor care pun bazele culturii politice viitoare a personalităţii.

Programa de Educaţie civică ar trebui abordată şi percepută ca o temă globală la nivelul şcolii, cu scopuri nu doar în ceea ce priveşte dezvoltarea spiritului civic, dezvoltarea spirituală şi morală, ci cu scopuri care ar urmări şi dezvoltarea limbajului, mai ales a competenţelor şi deprinderilor de vorbire şi ascultare.

O şcoală modernă nu înseamnă numai o şcoală dotată cu cele mai performante computere (investiţie pe care s-ar putea să nu şi-o permită multă lume), ci o şcoală cu un personal şi cadre didactice competente, foarte bine informate, cu mintea flexibilă şi deschisă la nou. Cadrele didactice nu cunosc toţi factorii şi toate evenimentele care pot interveni de-a lungul anilor în formarea viitorului cetăţean, dar trebuie să fie creativi, să-şi dezvolte imaginaţia pentru a anticipa strategiile educative, pentru a conduce demersul de formare a personalităţii elevului spre scopuri majore cu caracter moral şi civic: formarea unui cetăţean informat, responsabil şi activ care posedă şi promovează valorile general umane.

Experienţa unor instituţii din republică a demonstrat că activităţile de autocunoaştere, comunicare cu lumea înconjurătoare şi familiarizarea cu noţiunile elementare din drepturile omului şi copilului sunt posibile de realizat chiar cu resurse materiale modeste, principalul aici fiind competenţa cadrului didactic.

Esenţial, mai ales pentru elevii de vîrstă şcolară mică, este modelul comportamental şi ataşamentul sincer al educatorului faţă de valorile şi principiile enunţate. Un copil de 7-8 ani nu se va include într-un joc despre drepturile şi libertăţile omului, dacă învăţătorul nu-l va convinge prin exemplul personal că acestea sunt nişte lucruri importante, utile şi valabile în viaţa cotidiană şi cea socială. Ce forţă de convingere ar avea un învăţător, care, anunţînd tema Egalitatea în drepturi, ar striga brutal la un elev: Să taci cînd vorbesc eu!?

În formarea cetăţeanului activ este importantă şi metoda exemplului şi a imitaţiei. Prin atitudinea şi comportamentul nostru în clasă şi etosul şcolar conferim credibilitate valorilor şi principiilor pe care le predăm, demonstrînd că ele nu sunt noţiuni abstracte, ci realităţi valabile în lumea reală.

În învăţămîntul gimnazial şi liceal, Educaţia civică are scopul pregătirii elevilor pentru a deveni cetăţeni activi. Există, însă, şi alte discipline de studiu în ale căror conţinuturi sunt incluse noţiuni despre drepturile unui cetăţean, drepturile omului şi democraţie (Istorie, Limba şi literatura romînă, Geografie). Disciplina Educaţie civică solicită o muncă enormă şi un efort susţinut în toate sferele educaţiei, învăţămîntului şi cercetării.