Studiu comparativ - educația în antichitate, în perioada renașterii și a reformei și în epoca luminilor

Pedagogia, asemanator altor stiinte, a parcurs un drum lung, o adevarata istorie proprie pana la constituirea ei ca disciplina stiintifica.

In aceasta istorie a sa, pedagogia a aparut si s-a dezvoltat folosind datele altor stiinte socio-umane - asa cum au fost filosofia, sociologia, logica, etica etc. Datele acestor stiinte fie ca se refereau la anumite aspecte ale cunoasterii si evolutiei omului,fie priveau chiar unele aspecte educationale, fiind luate in seama de pedagogie in explicarea si conceperea fenomenului educational specific. Pedagogia a generalizat datele experientei valoroase in domeniul educatiei, valorificand indeosebi rezultatele cercetarii stiintifice in domeniul educatiei, cercetarea pedagogica fiind factorul cel mai important al aparitiei si dezvoltarii pedagogiei, al constituirii statutului ei de stiinta a educatiei.

Privita intr-o perspectiva istorica, aparitia si dezvoltarea pedagogiei poate fi marcata de urmatoarele perioade:

La inceputul dezvoltarii societatii, educatia era un fenomen relativ simplu, in mare masura nediferentiat de celelalte fenomene socio-umane indeosebi. In aceste conditii nu se poale vorbi de aparitia pedagogiei. Educatia, integrata fenomenelor socio-umane, se desfasura in mod empiric, fara teorii si strategii de real izare specifice. Procedeele generale de munca - de culegerea fructelor, de pescuit, de vanat etc. erau cele ce ofereau „educatie", pregatind tinerii pentru activitatea social-utila.

Pe masura diferentierii activitatilor sociale, a efectuarii unor actiuni specifice de educare a tinerei generatii pentru activitatea social-utila, au aparut si unele „indrumari, procedee etc. educationale", concretizate indeosebi in anumite proverbe, zicale, povete (povestiri) etc. cu semnificatii educative care serveau pregatirii tinerelor generatii pentru viata, pentru activitatea practica. Aceste ”indrumari" educationale s-au dezvoltat treptat, ca urmare a generalizarii experientei educationale, constituind ceea ce specialistii numesc “pedagogia populara (folclorica)". Aceasta pedagogic populara s-a dezvoltat continuu pana in zilele noastre. Multe din elementele de pedagogie populara au un caracter pozitiv. Mentionam cateva: „spune-mi cu cine te insotesti, ca sa-ti spun cine esti"; „orice fapta rea se pedepseste candva"; „vorba dulce mult aduce";,.repetitia este mama invataturii" ; „exercitiul le face maistru” ; „ai carte, ai parte"; „minte sanatoasa in corp sanatos" ; „nimic nu se invata fara osteneala" etc.: aceste aprecieri pot fi folosite in gandirea si practica educationala. Sunt si elemente de pedagogie populara cu caracter negativ (care au capatat caracter negativ), astfel: „bataia este rupta din rai"; „unde nu poate vorbi cuvantul, ispraveste batul"; „copilul necertat ramane neinvatat"; ..unde este multa invatatura este si multa prostie"; „cartea prea multa strica"; „cu capul cu care s-a nascut, cu acela moare" etc; astfel de elemente trebuie eliminate din gandirea si practica educationala contemporana. O indelungata perioada din istoria societatii, indeosebi in cea antica, teoriile pedagogice au aparut si s-au dezvoltat in cadrul unor conceptii (teorii) filosofice, politice, etice, religioase etc. asa cum au fost cele din operele filosofilor antici - Conlfucius, Platon, Socrate, Aristotel, Democrit etc.

Pedagogia, ca disciplina de studiu de sine statatoare, cu teorii, idei, strategii etc. proprii fenomenului educational, a aparut si s-a dezvoltat indeosebi in timpul Renasterii, secolele XIV-XV, etapa despre care se poate aprecia ca a marcat o prima explozie informationala, de mare diversitate. Atunci datele cunoasterii umane n-au mai putut fi studiate de cateva stiinte, asa cum au fost filosofia, politica etc, determinandu-se in mod necesar si obiectiv diferentierea stiintelor, aparitia si dezvoltarea stiintelor particulare, specifice studiului unor fenomene delimitate, asa cum a fost si aparitia si dezvoltarea pedagogiei, ca disciplina de studiu a fenomenului specific - educatia. Concomitent cu acest domeniu distinct al cunoasterii, au aparut pedagogi si alti oameni de stiinta care studiau educatia, fiind preocupati de explicarea acestui fenomen specific, de descoperirea legilor si elaborarea esentei, scopului, teoriilor si strategiilor educationale, de constituirea treptata a unei stiinte sistematice despre educatie - pe care au denumit-o pedagogia.