Valorificarea Resurselor Oferite de Tic în Procesul de Evaluare

Raportând evaluarea tradiţională la cea modernă, din punctul de vedere al metodologiei evaluării, se constată că în evaluarea tradiţională predomină metodele clasice, cultura testării care apelează la măsurători şi itemi obiectivi şi semiobiectivi, în timp ce în prezent se urmăreşte permanenta perfecţionare şi inovare a metodologiei evaluării, mai exact, consolidarea şi dezvoltarea regulilor şi condiţiilor de utilizare a metodelor clasice, instituirea culturii aprecierii, care exploatează potenţialul metodelor alternative (proiectul, portofoliul, investigaţia), itemii deschişi, introduce alte criterii de evaluare, calitative, considerând că învăţarea este o activitate complexă, iar calitatea ei nu se reduce numai la un ansamblu de rezultate exclusiv cuantificabile. Se apreciază şi că metodele calitative sunt mai potrivite în detectarea progresului în învăţare şi să evalueze capacităţile cognitive de ordin superior. Se urmăreşte, în aceeaşi măsură şi valorificarea resurselor oferite de TIC în evaluare: computerizarea evaluării, dezvoltarea de softuri specifice. Metodologia de evaluare modernă mai are în vedere aprecierea drumului parcurs de elev, relevanţa progreselor la un moment-dat, dar şi punerea evaluării în slujba procesului educativ şi integrată acestuia.

O platformă electronică de itemi ar satisface în mare parte caracteristicile evaluării moderne. Proiectul, cunoscut sub denumirea INSAM, a fost gândit şi dezvoltat la nivelul învăţământului preuniversitar, ca proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Obiectivul proiectului este dezvoltarea şi implementarea de instrumente şi mecanisme digitale de îmbunătăţire a procesului de evaluare în învăţământul preuniversitar.

Deocamdată, sistemul de evaluare astfel conceput se focalizează în special pe nivelul liceal şi urmăreşte oferirea unui sistem informatic performant de evaluare accesibil deopotrivă elevilor şi cadrelor didactice.

Se asigură în acest fel îmbunătăţirea evaluării performanţelor elevilor prin dezvoltarea unor aplicaţii informatice şi a unei baze de date cu resurse digitale specifice (itemi de evaluare) care să poată fi folosite atât de elevi, cât şi de cadrele didactice.

Se asigură, pe de altă parte, îmbunătăţirea proceselor de autoevaluare a elevilor din învăţământul preuniversitar prin dezvoltarea de metodologii şi instrumente de evaluare care să implice utilizarea de resurse digitale specifice.

Un asemenea sistem de evaluare conduce la creşterea calităţii proceselor de evaluare a elevilor prin facilitarea accesului cadrelor didactice şi elevilor la servicii digitale pentru evaluarea/ autoevaluarea performanţelor, a dezvoltării personale şi a perspectivelor privind evoluţia în carieră a acestora.

Se valorifică în felul acesta resursele oferite de TIC din mai multe perspective: a elaboratorilor de itemi – cadre didactice de specialitate, formate în acest sens, aceste cadre didactice, pe baza unor modele stabilite în cadrul proiectului şi cu ajutorul unor aplicaţii digitale de încărcare şi management al itemilor, vor constitui aşa numita bază de itemi; pe de altă parte, utilizatorii platformei electronice de evaluare: cadre didactice care selectează în procesul de evaluare itemi din platformă şi elevi care se autoevaluează pe baza itemilor din platforma electronică.

Ideea de la care s-a pornit a fost aceea că se impune armonizarea tehnicilor noi cu cele tradiţionale în „ansambluri de bune practici care tind spre complexitate”. Şi aceasta, în măsura în care se doreşte surprinderea progresului în stăpânirea unui domeniu disciplinar prin atribute interdisciplinare, absente uneori din conţinutul probelor de evaluare sau al baremelor construite grăbit, necreativ.

O altă idee care nu satisface decât parţial condiţiile asigurării calităţii noului sistem de evaluare digitală este convingerea că noul model/ sistem ar permite armonizarea evaluării cu calitatea proceselor şi stilurilor de învăţare, corespondenţa şi coerenţa între probele de evaluare prezente în platforma evaluativă digitală şi probele existente în manuale.

În condiţii disfuncţionale evidente, practica arată existenţa a nu puţine nepotriviri între ceea ce se evaluează profesional prin metode clasice orale, prin exerciţiile la tablă şi controlul direct oral şi „rezultatele obiective” obţinute prin evaluări scrise şi bareme ale conţinuturilor digitalizate. De aici, lipsa de acceptare sau de rezistenţă, înmulţirea surselor de contestaţii, evident mai ecranate de aceste noi achiziţii metolodogice.

O altă posibilă limită în calea unui standard al calităţii evaluării computerizate ţine de psihologia elevilor, mult mai reactivi astăzi, dar şi mai adaptabili la ceea ce se consideră a fi „obiectivitate, transparenţă şi etos în evaluarea modernă”. Se are în vedere un fapt exprimat simplu de Vogler (p. 219) astfel: „Elevii par să se acomodeze foarte bine diversităţii de probe care sunt puse în aplicare pentru a-i evalua. Ele îi incită să elaboreze numeroase tactici. Mentalitatea elevilor evoluează...înspre o tendinţă de a investi în ceea ce este util, adică a căuta un efect maxim cu un efort minim”. Lipseşte aici complementaritatea dintre controlul regulat şi identificarea reuşitelor vs. a dificultăţilor întâmpinate (adesea formate prin învăţare negativă – n.a.) de anumiţi elevi, urmare a rupturii dintre evaluarea formativă, continuă, adaptată uneori „ad-hoc”, fără grile criteriale şi evaluarea sumativă, derulată prin practici şi tehnici pedagogice de tip „e-evaluation”.

În momentul proiectării sistemului digital de evaluare s-au pus următoarele probleme: unde se situează corelativ evauarea procesuală, spre exemplu la matematică, dacă se vor considera numai „rezultatele” la probele de control? Unde, cât şi cum este evaluată la ştiinţele socio-umane investiţia în competenţa de tip argumentativ sau în formarea competenţei lectorale prin studiu reflectiv şi atitudinal vs. performanţa conceptuală? Cum sunt evaluate eforturile profesorului de istorie în a face cuvenitele transformări – transpoziţii sau transinformaţii didactice ale manualelor în moduri de a înţelege şi utiliza filosofia lecţiei de istorie? Cum va putea evalua profesorul micile progrese ale elevului în înţelegerea efectelor geopolitice în istoria lumii moderne? Să ne mai întrebăm: ce semnifică modernizarea tehnicilor de învăţare eficientă comparativ cu ce s-ar putea defini drept „transformarea profundă a învăţării şi a modului de evaluare a progresului realizat de elev/ elevi pentru a fi consemnat în fişele personale” la literatură (în măsura în care acestea vor deveni obiect al responsabilităţii profesorului la clasă?).