Agresivitatea

. Ce este agresivitatea?

Structurarea sistemului afectiv al personalitatii se poate realiza la niveluri diferite de activitate (de prag) pentru cele doua segmente polare - pozitiv si negativ. De asemenea, întinderea celor doua segmente poate fi diferita, ceea ce duce la formarea în plan individual a unor profiluri emotionale semnificative deosebite.

Drept coordonate fundamentale de integrare a acestor profiluri, din punct de vedere relational, interpersonal, se disting agresivitatea si toleranta.

Agresivitatea presupune integrarea emotiilor de semn negativ (de discordanta sau de respingere a obiectului) într-un pattern de actiune distructiva. În plan filogenetic, agresivitatea se constituie într-un montaj instinctual, care împinge la atac. Cel mai pregnant ea se afirma la animalele de prada, pentru care atacul, agresiunea devin principalul mijloc de dobândire a conditiilor necesare existentei, în primul rând, al hranei. La acest nivel, agresivitatea se leaga de satisfacerea unor stari de necesitate reale, iar emotia initiala de furie, asociata comportamentului de atac, cedeaza locul starii de satisfactie, de placere, pe masura ce obiectul agresiunii este luat în stapânire. La om, sub influenta normelor si îngradirilor de ordin cultural, moral, agresivitatea este împinsa în plan secundar si exprimarea ei devine conditionata. Totusi, ca impuls primar, de natura instinctual – inconstienta, ea intra în sfera afectiva a oricarei persoane. Gradul de intensitate si pragurile ei de activitate difera însa, in limite foarte largi, de la un individ la altul. Se delimiteaza, astfel, tipul agresiv de personalitate, caracterizat prin atitudinea emotionala rejectiva, irascibilitate, tendinta de riposta la prezenta si manifestarile celorlalti cu duritate si prin încercarea de a-si satisface interesele prin forta. Agresivitatea este o stare afectiva reactiva prin care se exacerbeaza propriile interese si valoarea propriului Eu, asociindu-se cu egocentrismul si cu convertirea influentelor sau actiunilor celor din jur în amenintari la adresa propriei persoane. Ea este activata si sustinuta adesea de rautate si ura. (Acestea din urma se pot mentine si în stare pasiva, fara sa duca la incitarea unor comportamente agresive: pot urî pe cineva fara a trece la amenintari sau la actiuni de lezare morala sau fizica).

Agresivitatea nu se manifesta numai în plan actional – comportamental, ci si verbal, limbajul oral, în acest caz, al persoanei agresive abundând în expresii amenintatoare, provocatoare, jignitoare.

Intensitatea agresivitatii si a trairilor specifice se amplifica semnificativ în cadrul multimii, ca si bucuria, de altfel, gratie fenomenului de contagiune si întarire reciproca între membrii grupului.

În sfera intensitatii emotiilor actioneaza legea sumatiei: din intensitati individuale initial scazute se ajunge la o emotie colectiva de intensitate sporita (ceea ce nu se întâmpla în cazul inteligentei, de pilda).

Pe lânga îngradiri, societatea a creat cadre si modalitati specifice de canalizare si manifestare controlata a agresivitatii. Cel mai obisnuit asemenea cadru îl constituie întrecerile sportive. În unele genuri de sport: lupte, box, etc. agresivitatea atinge cote ridicate de exteriorizare, apropiindu-se de natura ei primitiva, instinctuala.

Fenomenele sociale cu caracter global în care agresivitatea se dezlantuie distructiv sunt rascoalele, revolutiile si razboaiele. În asemenea contexte, se produce o eliberare a instinctului din tiparele culturale curente si agresivitatea regreseaza spre formele ei animalice, individul decazând din statutul de om în cel de bestie. Prezenta în structura profunda a personalitatii a instinctului agresivitatii si posibilitatea acestuia de a rabufni la suprafata în mod intempestiv au determinat pe unii gânditori sa legitimeze expresia ,,omul – bestie,, si sa considere viata psihica a omului ca o permanenta confruntare între fortele raului si fortele binelui, fortele întunericului si cele ale luminii.

Opusa agresivitatii este coordonata tolerantei. Toleranta rezulta tot dintr-o relationare interna între cele doua segmente polare ale afectivitatii, însa, în cazul sau predomina întinderea segmentului de semn pozitiv. Acesta are drept efect în plan psihocomportamental o deschidere larga spre lume, cu o extindere corespunzatoare a fâsiei de acceptanta a influentelor si actiunilor celor din jur. În plan comportamental, aceste influente si actiuni genereaza trairi pozitive de securitate, de reciprocitate, de cooperare, de empatie, etc.