Aptitudinile

Oamenii se deosebesc între ei dupa capacitatile, posibilitatile lor de actiune. Aceleasi activitati practice, intelectuale, artistice sunt executate de diversi indivizi la diverse niveluri calitative, cu o eficienta mai mare sau mai mica, uneori foarte redusa. Aptitudinile constituie latura instrumentala si executiva a personalitatii. Ele s-ar putea defini ca subsisteme sau sisteme operationale, superior dezvoltate, care mijlocesc performante supramedii în activitatea depusa. Ceea ce intereseaza e posibilitatea de a prevedea reusita profesionala. O aptitudine izolata nu poate asigura succesul într-o activitate profesionala, pentru ca îndeplinirea oricarei activitati profesionale necesita conlucrarea unui grup de aptitudini. Aptitudinea profesionala e complexa si nu poate fi determinata de un singur factor. Fiecare din însusirile necesare luate separat, reprezinta o aptitudine simpla, iar întregul grup de aptitudini simple de care e nevoie într-o activitate, formeaza o aptitudine complexa. E adevarat ca aptitudinile se bazeaza pe anumite premise, predispozitii ereditare, dar acestea se formeaza si dezvolta în cursul activitatii, în functie de mediu si educatie.

În afara de aptitudini, îndeplinirea cu succes a unei activitati e conditionata de cunostinte si deprinderi, interese si atitudini. Cunostintele si deprinderile în lipsa aptitudinilor, asigura îndeplinirea activitatilor profesionale numai la un nivel mediu. Daca, pe lânga cunostinte si deprinderi, mai exista si aptitudini, atunci se obtin rezultate superioare în activitatea respectiva.

Reusita profesionala reprezinta o structura complexa în care, în afara de aptitudini, se includ interesele si motivatia. În anumite situatii, aptitudinile ce sunt deficitare, pot fi compensate prin dezvoltarea într-un grad mai mare a altor însusiri sau printr-o înclinatie puternica pentru activitatea respectiva. Înclinatia deosebita, statornica pentru o activitate asociata unei foarte bune dezvoltari ale aptitudinilor se transforma în vocatie. O forma superioara de manifestare a aptitudinilor complexe e talentul. Iar forma cea mai înalta de dezvoltare a aptitudinilor, care se manifesta într-o activitate creatoare de însemnatate istorica pentru viata societatii, o constituie geniul.

Aptitudinile de care depinde succesul într-un mare numar de activitati, se numesc aptitudini generale, iar aptitudinile speciale sunt cele cerute de domenii specifice de activitate.

Aptitudinile generale

Inteligenta e aptitudinea cea mai generala, care se întâlneste atât în cadrul profesiunilor intelectuale, cât si în cadrul celor manuale, în primul rând fiind necesara mai muta inteligenta abstracta, iar în celalalt, inteligenta concreta sau inteligenta tehnica.

De-a lungul timpului, s-au încercat mai multe definitii ale inteligentei, cum ar fi: Spearman (1904, 1923), e o aptitudine care presupune în esenta educatia relatiilor si corelatiilor, Binet si Simon (1905): aptitudinea de a judeca bine, Piaget (1972) : un termen generic care sa indice formele superioare ale organizarii sau echilibrului structurii cognitive utilizata la adaptarea la mediul fizic si social, si exemplele pot continua.

Cu alte cuvinte, inteligenta exprima doua aspecte principale:

- e o capacitate de a învata din experienta

- presupune capacitatea individului de a se adapta la mediu, la situatii noi, problematice. Cu ajutorul analizei factoriale s-au identificat urmatorii factori ai inteligentei: întelegerea verbala, fluenta verbala, memorie, rationament inductiv, viteza de perceptie, factori simbolici, factori de descoperire, factori de gândire si factori de evaluare.