Oboseala la Locul de Muncă

Oboseala la muncă

Fenomenul “burn-out”

Stresul şi oboseala profesională, numite şi bolile secolului, sunt cele mai grave disfuncţionalităţi care apar în munca de birou. Din această cauză a apărut necesitatea organizării ergonomice a muncii în birouri. Stresul reprezintă o dimensiune constantă a vieţii noastre cotidiene. Dacă până în 1989 factorii stresanţi ţineau mai mult de sistemul politic, de aspectele negative ale dictaturii comuniste, în prezent societatea de tranziţie aduce pe scena vieţii noi tipuri de situaţii stresante cum ar fi: incertitudinea, schimbările rapide şi adesea imprevizibile, concurenţa, şomajul, necesitatea reorientării şi recalilificării rapide şi, nu în ultimul rând, scăderea nivelului de trai. Reacţia la stres se instalează treptat atunci când individul este supus un timp îndelungat unor condiţii de tensiune psihică, mai ales atunci când este atinsă imaginea sa, situaţia maritală, profesională sau materială. De obicei individul îşi revine când situaţia stresantă a fost înlăturată, deşi uneori pot rămâne unele sechele sau o vulnerabilitate crescută faţă de anumiţi factori de stres. Există şi stresori de natură psihosocială cum ar fi: situaţiile conflictuale, presiunea socială prea mare, factori care pun în pericol situaţia materială sau statutul social al individului, care sunt percepuţi ca o ameninţare pentru individ. Stresul nu este influenţat numai de situaţiile externe ci şi de vulnerabilitatea, de toleranţa la stres a individului sau de unele trăsături ale personalităţii acestuia. Stresul este considerat factorul cu cel mai înalt potenţial patogen, fiind incriminat în producerea a numeroase tulburări somatice, psihice şi relaţionale. Conceptul de „stres“ a fost introdus de H. Selye în legătură cu teoria sa asupra „sindromului general de adaptare", care presupune trei faze: 1) faza de alarmă, în care organismul încearcă să se apere împotriva acţiunii unui factor nociv printr-o puternică reacţie endocrină (secreţie de adrenalină şi de steroizi); 2) faza de revenire sau de rezistenţă specifică, în care organismul pare că ,se adaptează la situaţia tensională, comportându-se relativ normal; 3) faza de epuizare, care apare după o acţiune mai îndelungată a stimulului nociv, timp în care au loc importante modificări hormonale care pun organismul într-o situaţie fiziologică şi psihică precară şi vulnerabilă, care se accentuează dacă în această perioadă mai intervin şi alţi factori nocivi.

Oboseala reprezintă o reacţie a organismului de readaptare, de refacere a funcţiilor sale. Ea reprezintă un fenomen fiziologic normal care apare în urma solicitărilor prezente în activitatea umană. În general oboseala este un fenomen reversibil, deoarece dacă este urmată de o perioadă de odihnă sau de somn, organismul îşi reface plenitudinea funcţiilor sale. Ea nu este o boală, dar poate avea consecinţe temporare asupra organismului precum slăbirea atenţiei faţă de munca îndeplinită şi faţă de mediu.

Specialiştii clasifică oboseala în următoarele grupe:

- Oboseala musculară (dinamică şi statică) – determinată de efortul muscular şi de contractarea musculară fixă.

- Oboseala neurosenzorială – cauzată de tensiunea nervoasă a simţurilor (ochi, urechi).

- Oboseala psihică – determinată de factori de natură psihică.

Oboseala poate fi provocată de o mulţime de cauze, dintre care cele mai des întâlnite sunt:

- intensitatea şi durata muncii fizice şi intelectuale;

- factorii de mediu (temperatura, lumina, zgomotul);

- factorii de natură psihică (responsabilităţi, griji, conflicte);

- monotonia sau rutina muncii;

- boli şi dureri.

Formele de manifestare a oboselii la om sunt multiple:

- scăderea atenţiei;

- încetinirea şi inhibarea percepţiei;

- inhibarea capacităţii de gândire;

- scăderea randamentului activităţii fizice şi intelectuale

Cele mai multe joburi generează cel puţin un pic de stres. Totuşi, într-un anumit fel, unii indivizii reuşesc să se adapteze acestui stres; ei continuă să funcţioneze eficient în ciuda ciocnirii zilnice cu diverşii stresori. Alţii în schimb nu sunt la fel de norocoşi. În timp ei par a fi istoviti, învinşi de stresul prelungit.

Eşecul în faţa stresului este fenomenul de burn-out, adică sindromul de epuizare emoţională, fizică şi mentală. Persoanele afectate de acest sindrom sunt, în general, cele implicate în activităţi profesionale ce presupun un contact prelungit cu alte persoane. Burn-out-ul apare ca şi consecinţă a unui nivel ridicat de stres la locul de muncă combinat cu modalităţi inadecvate de a face faţă acestui stres.

Burn-out presupune trei dimensiuni :

- epuizarea emoţională care este rezultatul cerinţelor psihologice excesive ale sarcinilor de muncă. Această epuizare emoţională se traduce prin sentimente de neajutorare, disperare, depresie, aplatizare afectivă, detaşare etc. Este cea mai pregnantă dimensiune a sindromului burn-out.

- epuizarea fizică presupune o lipsă de energie, apariţia oboselii, senzaţii de greaţă, senzaţie de plictis; în plus pot interveni schimbări de apetit alimentar, dureri de cap, insomnii, apatie etc

- epuizarea mentală înseamnă modificarea atitudinii faţă de muncă, faţă de sine (se consideră incapabil, incompetent), faţă de viaţă în general.

În acelaşi timp cei care sunt afectaţi de sindromul burn-out au un sentiment de competenţă profesională diminuat cu efect demotivator. Adică atunci când eforturile repetate nu duc la rezultatele aşteptate se ajunge la convingerea că toate aceste eforturi sunt zadarnice.

Efectul firesc este renunţarea

Cele trei dimensiuni nu sunt independente, însă epuizarea emoţională este cea mai răspândită dimensiune, asfel încât, în cele mai multe cazuri, atunci când se vorbeşte despre burn-out se face de fapt referire la acest tip de epuizare.

În urma epuizării emoţionale poate să apară depersonalizarea, adică reacţii cinice, insensibilitate în relaţionarea cu ceilalţi, tendinţa de a-i trata ca pe nişte obiecte. Adesea această depersonalizare este reflectată în limbaj, în sensul că sunt utilizate etichete pentru a descrie persoana sau boala acesteia (ex. “Ficatul din salonul 7“).