Prevenirea Fumatului în Rândul Elevilor de Gimnaziu

1. Motivaţia

1.1. Riscul pentru sănătate

Cel puţin la nivel biologic, fumatul este dăunător din mai multe motive. Unul dintre acestea este faptul că o singură ţigară conţine peste 4000 de substanţe pe lângă nicotină, dintre care mai bine de 40 sunt cancerigene. Însă şi ingerarea nicotinei pe perioade lungi, pe lângă inducerea simptomelor de sevraj are efecte asupra: creşterea ratei pulsului şi a respiraţiei, încetinirea reflexelor prin acţiunea la nivel muscular, forţează organismul să consume mai mult oxigen ceea ce duce la o mai dificilă funţionare a inimii. (Greenland S et al,1998)

Efectele la nivel cognitiv sunt controversate unele studii accentuând efectele pozitive pe care nicotina le poate avea la persoanele foarte emotive sau cu alte genuri de tulburări emoţionale, sunt atestate sau efectele negative ale sevrajului la fumători. Alte studii însă demonstrează efectul negativ al fumatului pe termen lung precum: tulburări atenţionale, dificultăţi de învăţare, modificări ale dispoziţiei afective, încetinirea reacţiilor (Ghatan P.H. et al., 1998). Din alte puncte de vedere, s-ar părea ca substanţele din fumul de ţigară, fie că sunt ingerate activ sau pasiv, pot cauza cancer la nivelul organelor respiratorii, boli cardiovascularii, boli pulmonare şi mai ales probleme cu sarcina în rândul femeilor fumătoare.

1.2. Prevalenţă

Consumul de tutun reprezintă o problemă mai semnificativă în România decât în majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Astfel, circa 36,5% dintre români erau fumători în 2004 (Agenţia Naţională Antidrog, 2005), pe când numai 29% dintre cetăţenii UE fumau la momentul respectiv (Action on Smoking and Health, 2006). E de remarcat şi faptul că numai 46.5% dintre fumătorii români îşi afirmă dorinţa de a se lăsa de fumat, spre deosebire 68% în Marea Britanie (Office for National Statistics, 2006).

1.3. Factori de risc

Un studiu al Agenţiei Naţionale Antidrog (2005) a pus în evidenţă câţiva factori de risc privind dobândirea comportamentului de a fuma.

1. Vârsta este un asemenea factor, 46% dintre tinerii între 25 şi 34 de ani fiind fumători, faţă de 19,7% dintre cei care au între 55 şi 64 de ani. De asemenea, prevalenţa fumatului de-a lungul vieţii între 15 şi 24 de ani (61,8%) este egală cu cea din populaţia generală (62,1%), ceea ce confirmă că adolescenţa este vârsta la care se experimentează consumul de tutun. Vârsta de debut este şi ea în scădere: de exemplu, femeile de peste 35 de ani fumătoare au debutat în jurul vârstei de 22 de ani, în timp ce femeile sub 34 de ani au început să fumeze la o vârstă medie de 17,8 ani.

2. Un al doilea factor de risc este mediul de rezidenţă, locuitorii oraşelor mari având o probabilitate mai mare (40,6%) de a fi fumători decât cei din mediul rural (31,4%). Există diferenţe marcante şi între regiunile istorice: 68,2% dintre locuitorii Transilvaniei au fumat la un moment dat de-a lungul vieţii, în timp ce numai 53,6% dintre dobrogeni au experimentat fumatul.

3. În fine, statusul socio-economic ridicat şi studiile superioare reprezintă şi ele un factor de risc. Astfel, 63,6 % dintre cei cu venituri ridicate sunt fumători, faţă de 33,5% dintre cei cu venituri scăzute. Fumătorul tipic din România „debutează în consum în clasele superioare de liceu [...] menţinându-şi acest comportament în timpul facultăţii şi după încheierea studiilor superioare.”(p. 19)

La nivel internaţional campaniile antifumat au început odată cu primul raport al Surgeon General, în 1964. De atunci au început să se extindă campaniile publice antifumat în Statele Unite (în urma cărora frecvenţa fumatului în rândul bărbaţilor a scăzut cu 39% până în 1975).

În România, Legea 349/2002 (Parlamentul României, 2002) interzice fumatul în spaţii publice închise, impune imprimarea a două avertismente pe fiecare pachet de ţigări şi prevede sancţiuni pentru comercianţii care vând produse din tutun minorilor. Cu toate acestea, minorii care fumează declară că nu întâmpină dificultăţi în a-şi procura ţigări (Agenţia Naţională Antidrog, 2005).

În concluzie, fumatul este o problemă mai gravă în România decât în restul U.E., iar tinerii sunt cei mai expuşi. Locuitorii marilor oraşe şi cei cu venituri ridicate au şi ei o probabilitate mai mare de a fuma.

1.4. Auto-eficacitatea percepută

Auto-eficacitatea se defineşte ca fiind „capacitatea auto-percepută de a face faţă unor situaţii specifice.” (Opre şi Boroş, 2006) Auto-eficacitatea percepută joacă un rol esenţial în toate comportamentele sanogene şi patogene, întrucât de ea depinde trecerea de la atitudine la comportament (Taylor, 1991). În ceea ce priveşte fumatul, auto-eficacitatea influenţează comportamentul atât în mod direct, cât şi indirect, prin intermediul de stării de bine fizice (physical well-being; McCarthy, 1986, apud Taylor, 1991).

Aşadar, auto-eficacitatea joacă un rol determinant în comportamentul adolescentului de a accepta, respectiv de a refuza prima ţigară. Sentimentul de eficacitate este la rândul să determinat de scopurile personale, suportul social, cunoştinţe despre fumat (McCarthy, 1986, apud Taylor, 1991), modelele din mediu, experienţa personală, presiunea verbală şi starea emoţională (Opre şi Boroş, 2006).