Psihologia Culorilor

Ce este culoarea?

In 1666, omul de stiinta englez Sir Isaac Newton a descoperit ca atunci cand lumina pura trece printr-o prisma, se separa in toate culorile vizibile. El a descoperit si faptul ca fiecare culoare are o singura lungime de unda si nu poate separa mai departe in alte culori.

Culoarea este un element important al vietii noastre. Tot ce ne inconjoara are o culoare, un parfum sau un sunet. Pornind de la aceasta premisa s-a constatat ca, modul in care ne imbracam si talentul cu care imbinam culorile vestimentare, ofera intotdeauna indicii asupra personalitatii noastre sau a starii morale in care ne aflam. Fiecaruia i se potrivesc doar anumite culori, deoarece fiecare culoare potenteaza un anume tip de personalitate.

Din punct de vedere fizic nu exista culori, asa cum le percepem noi; exista numai unde de lumina de diferite lungimi. Atunci cand privim un obiect vedem lumina reflectata de acesta. Ochiul uman are abilitatea de a distinge intre sute de astfel de unde, pe masura ce ele sunt primite de catre retina. Aceasta capacitate pe care o avem ne da posibilitatea de a vedea lumea in culori.

Culorile, în combinaţii diverse, formează diverse raporturi şi în primul rând raporturi de contrast, contrastele putând place din motive fiziologice, influenţând în bine sau în rău armonia culorilor. Sunt diferite moduri de a prezenta culoarea, mai luminat sau mai puţin luminat, făcând uz, în primul rând, de elementele luminii sau insistând mai mult asupra culorii.

În cazul suprafeţelor lucioase, corespunzătoare materialelor textile aluminizate sau chiar aurite, se aplică legile reflexiei stabilite experimental, adică raza incidentă, raza reflectată şi normala sunt în acelaşi plan, iar unghiul de incidenţă este egal cu unghiul de reflexie a luminii.

Radiaţia căldurii este dependentă şi de culoarea acestora. Astfel culoarea corpurilor opace este determinată de radiaţiile monocromatice pe care le reflectă.

Corpurile negre absorb toate radiaţiile care cad pe ele, iar corpurile albe reflectă radiaţiile incidente. Dacă un corp colorat este iluminat cu radiaţii de altă culoare decât culoarea sa, el va apărea negru, datorită faptului că absoarbe aceste radiaţii. Un corp de o anumită culoare reflectă radiaţii de culoarea sa şi din această cauză în acest caz apare colorat.

În alegerea culorii, într-o mare varietate de posibilităţi, arhitectul are o mare responsabilitate şi trebuie adesea să-şi ignore temperamentul, care se manifestă prin preferinţe şi prin moduri de utilizare personale. Dar, chiar supusă unei voinţe directoare şi organizatoare, această opţiune va fi întotdeauna limitată de materialele de care dispune.

Dacă la interior culoarea poate fi utilizată fără restricţii ca element de îmbogăţire şi de animare a suprafeţelor şi elementelor şi se aplică atît din considerente morfologice cît şi pentru demonstrata ei valoare terapeutică, la exterior, aşa cum am arătat, utilizarea culorii este impusă sau nerecomandabilă, în funcţie de luminozitatea locului şi de calitatea luminii.

Arhitectura oraşului, în special dacă ne referim la clădirile publice, trebuie să prezinte o rigoare a liniilor şi a volumelor, o simplitate a aspectului care, în majoritatea cazurilor, conduc la diminuarea importanţei acţiunii culorii, chiar dacă ea se manifestă prin diferenţe de material. Culoarea comportă întotdeauna veselie şi pitoresc şi , de cele mai multe ori , acestea nu sînt trăsături ale construcţiilor urbane , care trebuie să se integreze fără disonanţe în anturaj. O stradă, o piaţă, trebuie să posede o anume unitate, chiar dacă la baza concepţiei lor nu se află o voinţă directoare de unificare şi de armonie a formelor.

Piaţa primăriei din Bruxelles este, din acest punct de vedere, o reuşită de cea mai înaltă ţinută. Culoarea, care este aici un element de subliniere a formelor arhitecturale, este discret utilizată sub forma auririi unor elemente, acuzîndu-se astfel cu simplitate structura compoziţiei. Prin acest mijloc , unitatea e respectată, culoarea fiind o intervenţie raţională din care se degajă o senzaţie discretă de bogăţie.

Utilizarea culorii prespune din partea artistului care o practică o bună cunoaştere a mijloacelor pe care le aduce aceasta ca şi a efectelor care o însoţesc. Ea pretinde şi o observaţie a condiţiilor speciale care guvernează utilizarea ei, dat fiind faptul că noţiunea de culoare este inseparabilă de cea de materie şi că lumina este animatoarea suprafeţelor colorate.

Policromia, considerată în anumite epoci ca un auxiliar important şi necesar al arhitecturii, are uneori o utilizare extinsă în domeniul formelor arhitecturale. Alteori ea se limitează la sublinierea liniilor separatoare ale suprafeţelor, la ranforsarea efectelor părţilor considerate predominante , sau la crearea unei valori de animaţie mai intense şi , prin aceasta, chiar unei bogăţii suplimentare de expresie. Pentru a găsi exemplele cele mai tipice care ilustrează primul dintre cele două moduri de aplicare, trebuie să privim către Orient şi zonele sale de influenţă, spre China sau spre Rusia.