Reamintirea și uitarea. Memoria implicită. Memoria din perspectivă conexionistă

Reamintirea si uitarea

Experienta noastra zilnica ne pune în fata unui fapt evident – uitam. Teoria interferentei este una din teoriile care încearca sa explice fenomenul uitarii. Avem de-a face cu interferenta proactiva în cazul în care cunostintele învatate anterior reduc rata de reactualizare a cunostintelor dobîndite ulterior. Vorbim de interferenta retroactiva cînd ultimele cunostinte influenteaza pe cele anterioare.

Aceasta teorie si-a pierdut astazi din importanta din doua motive:

1. pentru ca nu ne spune nimic despre procesele interne implicate în învatare si memorie. Cercetari recente sugereaza totusi ca materialul ce în aparenta a fost pierdut datorita interferentei poate fi eventual recunoscut daca sînt prezentati stimuli apropiati (Anderson, 1981; Tulving & Psotka, 1971);

2. fenomenul este greu de identificat în viata de zi cu zi.

Efectul FAN (Facts added to nodes) încearca de asemenea sa explice fenomenul uitarii. Cu cît avem mai multe informatii stocate cu privire la un individ, fenomen, obiect (ex: despre individul Ion, “Ion locuieste la Cluj”, “Ion are automobil”, “Lui Ion îi place palinca”, “Ion e cumnat cu Maria”, “Ana e sotia lui Ion” etc.) cu atît ne este mai greu sa ne reamintim cu exactitate o anumita informatie (daca Maria sau Ana este sotia lui Ion). Cînd avem putine informatii stocate în MLD asupra unui obiect atunci activarea este aproape instantanee, cu cît creste numarul informatiilor asupra acelui obiect cu atît activarea va fi mai înceata. Subiectul fiind silit sa raspunda în limita de timp va face erori si va considera ca a pierdut din memorie informatia respectiva.

Mecanismele de aparare ale eului sunt utilizate de ego în confruntarea cu pulsiunile libidinale ale idului, avînd rol de a reprima informatiile ce l-ar pune în pericol. Unul din aceste mecanisme este represia si consta în blocarea inconstienta a informatiilor despre fantasmele sau dorintele sexuale ale subiectului. O buna exemplificare în acest sens o constituie Amnezia infantila (absenta amintirilor din primii ani de viata) tocmai asupra unor astfel de amintiri.

Cercetarile au evidentiat ca memoria de recunoastere este superioara celei de reamintire. O explicatie în acest sens este data de Teoria celor doua procese sau teoria celor doua stadii. Teoria dezvolta doua teze:

1. În reamintire sînt implicate doua procese (stadii):

- un proces de cautare – activare a informatiei în memorie

- si apoi un proces de recunoastere – potrivire dintre informatia activata si cea noua.

2. În recunoastere este implicat doar ultimul proces.

Asa se explica ca reamintirea este mai dificila decît recunoasterea, esecul putînd interveni în oricare din aceste doua stadii existînd o posibilitate mai mare de a se produce.

Teoria specificitatii codarii (Tulving si Thompson, 1973)

Cercetari recente sugereaza ca noi ne reamintim mai bine informatiile într-un context identic sau similar aceluia în care am învatat. De exemplu vom rezolva mai bine un test daca vom studia în aceeasi sala în care îl vom sustine.

Teoria lor explica performanta superioara a recunoasterii fata de reamintire prin doi factori:

1. Similaritatea contextului este mai importanta în cazul recunoasterii;

2. Reproducerea necesita o mai mare suprapunere informationala între învatare si rabdare.

Concluzionam ca oamenii învata informatia dar si contextul acestei informatii, ponderea acestora fiind diferita în recunoastere si reproducere.

Pîna acum am facut referire explicita la ceea ce se numeste context fizic. Smith & colab. (1982) au realizat un experiment de acest fel, unor subiecti li s-a cerut sa memoreze o lista de cuvinte într-unul din laboratoarele universitatii. Dupa cîteva zile au fost supusi probei de reamintire, jumatate în laboratorul în care au învatat (rata reproducerilor corecte a fost de 59%), iar jumatate în alt loc (rata reproducerilor corecte a fost de 46%). Asadar performanta a fost favorizata de contextul fizic.

Alt experiment este cel al lui Godden & Baddeley. O echipa de scafandri este solicitata sa memoreze o lista de cuvinte în doua medii: la 120m sub apa si pe uscat. Ulterior, ambele liste trebuiau reproduse în ambele medii. Rezultatele obtinute au confirmat importanta similaritatii mediului fizic: rata reproducerilor corecte pentru itemii învatati pe uscat a fost mai mare daca reproducerea se realiza tot pe uscat; similar, în cazul itemilor învatati subacvatic.

Putem vorbi si de importanta similaritatii contextului neuropsihic adica congruenta dintre starea neuropsihica din momentul învatarii si cea din reactualizare. De exemplu materialul învatat într-o anumita dispozitie afectiva poate fi reamintit mai bine cînd subiectii se afla într-o stare similara (Bower, 1981). Pacienti maniaco-depresivi îsi amintesc mai bine continuturile învatate cînd exista o similaritate a starii afective în învatare si reproducere. Anderson (1985) a realizat un experiment în care subiecti fumatori de marijuana reproduceau mai bine un material cînd se aflau sub influenta drogului daca acesta a fost învatat de asemenea în aceeasi stare.

Limita acestei teorii este ca nu s-a putut masura cantitatea necesara de informatii similare în cele doua procese învatare si redare.

Teoria rutei multiple (Jones, 1982) tine seama de flexibilitatea sistemului mnezic uman. Teoria sa afirma existenta a doua rute de accesare a informatiei din memorie:

1. Ruta directa – indivizii acceseaza direct si rapid informatiile memorate (adresa de acasa, numerele de telefon des utilizate etc.);

2. Ruta indirecta – indivizii acceseaza prin rationamente informatiile memorate (ex: cum si-a petrecut concediul în urma cu 4 ani).