Rolul Imaginii de Sine în Procesul Autodezvăluirii

PARTEA I

ASPECTE TEORETICE PRIVITOARE LA IMAGINEA DE SINE SI FORMAREA ACESTEA ÎN RELATII INTERPERSONALE

1. Delimitari conceptuale – atitudinile

Gordon W. Allport scria despre conceptul de “atitudine” cã este probabil cel mai distinct si mai indispensabil concept al psihologiei contemporane. Nu existã un alt concept care sã fie la fel de des de invocat în literatura de specialitate. Murphy, Murphy and Newcomb, în lucrarea lor despre statutul psihologiei sociale din 1937 afirmau faptul cã "atitudinile sunt conceptul central al psihologiei sociale”.

Atitudinile reprezintã unul dintre conceptele cel mai studiate în domenii precum : psihologia socialã, psihosociologie. Existã peste 10.000 de articole, cãrti si capitole dedicate definirii si explicãrii mecanismelor care stau la baza formãrii atitudinilor. Desi foarte studiat de cãtre cercetãtori din întreaga lume, acest concept este caracterizat în continuare de imprecizia legatã de definirea sa, cât si de dificultatea stabilirii unor limite clare cu alte concepte cum ar fi opiniile, credintele sau intentiile.

Conceptul de “atitudine” a apãrut la începutul secolului XX în lucrãrile de psihologie experimentalã. Atitudinile aveau rolul de a explica relatiile care existã între stimuli si rãspunsul subiectului.

Prin atitudine se întelege o dispozitie internã a individului care contine perceptiile sale si reactiile sale fatã de un obiect sau de un stimul. Atitudinile sunt considerate a fi relativ stabile, durabile si polarizate; ele reprezintã rezultatul experientei personalã a individului ca membru al unei societãti.

a) Caracteristicile atitudinilor

În Manualul de psihologie socialã , M. Boza enumerã existenta urmãtoarelor proprietãti :

1. Valenta – pozitia ocupatã de atitudine în privinta dimensiunilor evaluative si afective. Astfel, o atitudine poate fi pozitivã sau negativã, favorabilã sau defavorabilã unui obiect. Ea poate fi gânditã într-o manierã unipolarã adicã pozitiv - negativ sau bipolarã ca un continuum de la pozitiv la negativ. Predominanta este datã de numãrul de elemente cognitive care constituie fiecare pol, de importanta atribuitã fiecãrui element si de intensitatea evaluãrilor si afectelor care le sunt asociate.

2. Intensitatea se referã la pozitia ocupatã de atitudinile noastre pe scalele continue si bipolare de tip “favorabil/defavorabil”, “pozitiv/negativ” utilizate pentru mãsurarea lor. Apropierea de una dintre extremitãti pune în evidentã intensitatea ridicatã a atitudinii respective.

3. Centralitatea pune în evidentã pozitia ocupatã de atitudine în ansamblu de elemente identitare ale individului: valorile, apartenentele sociale, definitiile în termeni de personalitate si de atitudini. Asocierea mai mult sau mai putin puternicã a unei atitudini cu unul dintre aceste aspecte va determina gradul sãu de centralitate.

4. Accesibilitatea reprezintã forta legãturii care uneste atitudinea de obiectul ei. Cu cât legãtura dintre obiect si atitudine este mai puternicã, cu atât probabilitatea si rapiditatea cu care atitudinea va fi activã în prezenta obiectului este mai mare. Aceastã proprietate este utilizatã în studiile asupra relatiei atitudine-comportament.

2. Comunicarea persuasiva si schimbarea atitudinii

Comunicarea reprezinta "forta gravitationala a câmpului social" si este unul dintre aspectele cele mai studiate din cadrul domeniului psihologiei sociale datorita numeroaselor implicatii sociale pe care le presupune actul comunicativ.

Comunicarea umanã reprezintã o strategie directã si eficientã de influentare socialã a comportamentului indivizilor, prin impactul direct pe care îl are asupra atitudinilor si credintelor individuale.

Mc. Guire considerã cã impactul persuasiv al comunicãrii parcurge la nivelul constient al individului 4 procese: atentia, întelegerea, acceptarea, retinerea si, în final, efectul se observã în comportamentul individului.

Informatia transmisa prin intermediul diferitelor surse de comunicare (mass-media, interlocutor) implicã un proces de prelucrare cognitivã, analiza criticã a mesajului, corelarea experientei anterioare a individului, referitoare la transmitator, cu argumentele continute în mesaj.

In ceea ce priveste comunicarea persuasiva, primele cercetari experimentale s-au realizat în cadrul Scolii de la Yale ( C. Hovland, W.Weiss si J.L.Janis), ca urmare a interesului suscitat de aspecte precum schimbarea atitudinilor si mecanismele ce influenteaza formarea si schimbarea acestor atitudini.

Majoritatea studiilor efectuate au avut ca scop analizarea celor trei termeni care definesc paradigma clasica a comunicarii si anume :

a) sursa si caracteristicle acesteia : credibilitatea, competenta, atractivitatea, puterea ei de a pedepsi sau de a recompensa individul;

1. Mesajul poate fi acceptat chiar si în lipsa unei motivatii logice dacã individul capãtã credibilitate si prezintã atractivitate. Când candidatul este atractiv (aspect fizic, personalitate, charismã, conduitã) schimbarea atitudinalã este determinatã de procesele de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le încearcã individul.

Eficienta mesajului este mai mare cu cât nivelul de educatie, statutul social, inteligenta si competenta profesionalã atribuite sursei vor creste. Si, ca urmare a aprecierii acordate acestuia, mesajul va fi considerat cã detine informatii pertinente, adevãrate. Oamenii se lasã influentati de cei asemãnãtori lor, având atitudini si comportamente similare lor. Dar, se lasã influentati si de cei cu trãsãturi si comportamente diferite de ale lor, în mãsura în care sunt cele pe care nu le au si ar dori sã le aibã (complementaritatea generând atractivitate).