Terapia prin Joc

Joaca este pentru copii ceea ce vorbirea este pentru adulti. Este un mediu pentru exprimarea sentimentelor, pentru explorarea relatiilor, descrierea experientelor, marturisirea dorintelor si implinirea de sine.

Problemele pe care copiii le experimenteaza nu exista separat de persoana lor. Astfel, terapia prin joc egaleaza structura interioara dinamica a unui copil printr-o la fel de dinamica metoda.

In procesul de crestere/maturizare, multe dintre problemele copiilor sunt determinate de inabilitatea adultilor de a intelege sau de a raspunde efectiv la ceea simte sau incearca sa comunice copilul. Acest "gol de comunicare" este largit ca urmare a insistentei cu care adultii incearca sa ii determine pe copii sa adopte modalitatile de exprimare specifice adultilor. Eforturile de comunicare cu copiii la un nivel exclusiv verbal presupun prezenta unei facilitati destul de dezvoltate de exprimare prin vorbire, limitand astfel copiii la un mediu ce este deseori incomod si restrictiv.

Motivatii pentru terapia prin joc

Deoarece dezvoltarea limbajului copiilor ramane in urma devoltarii lor cognitive, ei comunica prin joaca discernamantul asupra a ceea ce se intampla in lumea lor. In terapia prin joc, jucariile sunt percepute ca si cuvinte ale copilului, iar jocul ca si limbaj al copilului. Deci, terapia prin joc este pentru copil ceea ce consilierea sau psihoterapia este pentru adulti. In terapia prin joc, functia simbolica a jocului este cel mai important aspect, asigurand copiilor posibiltatea de a-si evalua exprimarea simtamintelor interioare. Experientele semnificative din punct de vedere emotional pot fi exprimate, intr-un mod mai confortabil si mai sigur, prin reprezentarea simbolica pe care o asigura jucariile. Folosirea jucariilor permite copiilor sa isi transfere anxietatile, fricile, fanteziile si vinile asupra obiectelor mai repede decat asupra altor persoane. In acest proces, copiii sunt in siguranta fata de propriile lor sentimente si reactii, deoarece jocul permite copiilor sa se distanteze de evenimentele si experientele traumatizante pe care le-au trait. Astfel, copiii nu sunt coplesiti de propriile lor actiuni, deoarece acestea au loc in imaginatia lor. Manifestand simbolic prin joaca o experienta sau situatie inspaimantatoare sau traumatizanta si, probabil, schimband sau alternand in joaca rezultatul, copiii transforma evenimentele exterioare in decizii interioare astfel fiind mult mai apti in rezolvarea sau adaptarea la probleme.

Intr-o relationare caracterizata prin intelegere si acceptare, procesul de joaca permite de asemenea copiilor sa ia in considerare noi posibilitati imposibile in realitate, astfel largindu-si in mod exceptional exprimarea de sine. In siguranta terapiei prin joc, copiii exploreaza ceea ce nu le este familiar si dezvolta o cunoastere care este atat senzitiva cat si cognitiva. Se poate spune deci, ca prin procesul de terapie prin joc nefamiliarul devine familiar, iar copiii exprima in exterior prin joaca ceea ce a avut loc in interior. O functie importanta a jocului in terapia prin joc o reprezinta transformarea a ceea nu poate controlat in realitate in situatii controlabile, folosint reprezentari simbolice, ceea ce ofera copiilor oportunitatea de a invata sa isi rezolve problemele.

Procesul terapiei prin joc

Oferindu-li-se oportunitatea, copiii isi vor exterioriza sentimentele si nevoile intr-o maniera similara adultilor. Desi dinamica expresiei si modalitatea de comunicare sunt diferite pentru copii, exprimarile (teama, satisfactie, manie, fericire, frustrare, multumire) sunt similare cu cele ale adultilor. Copiii pot intampina dificultati considerabile in a exprima ceea ce simt sau in ce fel experientele traite i-au afectat. Daca sunt lasati, totusi, in prezenta unui adult caruia ii pasa, o persoana sensibila si care sa manifeste empatie, copiii isi vor dezvalui sentimentele interioare, prin intermediul jucariilor si al materialelor pe care ei le aleg, prin ceea ce fac cu acestea sau cum se joaca cu ele, de asemenea si prin povestile pe care le interpreteaza. Procesul de terapie prin joaca poate fi vazut ca o relatie intre terapeut si copil, relatioe in care copilul utilizeaza jocul pentru a explora lumea sa personala si pentru a realiza contactul cu terapeutul intr-un mod care asigura siguranta copilului. Terapia prin joc asigura copilului oportunitatea de a exterioriza, in timpul jocului, experiente si sentimente asociate. Acest proces va permite terapeutului sa experimenteze, intr-un mod personal si interactiv, dimensiunile universului interior al copilului. Aceasta relatie terapeutica asigura o dezvoltare dinamica si vindecarea copilului.

Deoarece lumea copilului este o lume a actiunii si activitatii, terapia prin joc asigura terapeutului posibilitatea de a patrunde in lumea copilului. Copilul nu este impiedicat sa discute despre ceea ce s-a intamplat; mai degraba, copilul, in timpul jocului, lasa sa iasa la suprafata experientele trecute si sentimentele asociate. Daca motivul pentru care copilul a fost dus la terapeut este comportamentul sau agresiv, mediul de joaca da terapeutului oportunitatea de a experimenta agresiunea, pe de o parte in timp ce copilul loveste o papusa sau incearca sa il impuste pe tarapeut cu o arma si pe de alta parte sa il ajute pe copil sa invete auto-controlul folosind procedurile terapeutice potrivite a stabili limitele.

Fara prezenta materialelor de joc (jucarii diverse, jocuri etc.), terapeutul poate doar vorbi cu copilul despre comportamentul agresiv pe care acesta l-a manifestat cu o zi sau o saptamana in urma. Indiferent care au fost motivele pentru care copilul a fost dus la terapeut, prin terapia prin joc terapeutul are ocazia de a experimenta si de a incerca sa rezolve in mod activ problema, in momentul in care aceasta este traita de catre copil. Axline (1947) a interpretat acest proces ca unul in care copilul isi exteriorizeaza sentimentele, aducandu-le la suprafata, confruntandu-se cu ele si chiar invata sa le controleze sau sa renunte la ele.