Educația nonformală

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Psihopedagogie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 1667
Mărime: 488.16KB (arhivat)
Publicat de: Valentin Neagu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Ce însemnă educația nonformală?

Din punct de vedere etimologic, termenul de educație nonformală își are originea în

latinescul “nonformalis”, preluat cu sensul “în afara unor forme special/oficial organizate

pentru un anume gen de activitate”. Nonformal desemnează o realitate educațională mai puțin

formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formativ-educative.

Din punct de vedere conceptual, educația nonformală cuprinde ansamblul activităților

și al acțiunilor care se desfășoară într-un cadru instituționalizat, în mod organizat, dar în afara

sistemului școlar.

Ce este educația nonformală?

Educația nonformală se poate defini astfel:

- educaţia primită în afara şcolii sau în afara anilor afectaţi prin statutul şcolarităţii

(„Dicţionarul intenaţional al educaţiei”)

- educaţia care are loc în afara şcolii- de exemplu, prin influenţa mediului familial, al

grupurilor de prieteni şi al mediului de viaţă (Terry G. Page et al., 1977)

- educaţia urmărită în afara sistemului şcolar, într-o manieră regulată sau intermitentă;

educaţia nonformală poate fi considerată ca un ansamblu de mijloace extraşcolare de a

dobândi cunoştinţele generale sau calificări profesionale („Terminologia învăţământului

tehnic şi profesional, 1978);

- orice activitate educativă structurată într-un cadru nonşcolar (diferite organizaţii ale

tinerilor, cluburi, asociaţii dicerse, ONG-uri etc.) („Vocabularul educaţiei”, 1979);

- orice activitate organizată în mod sistematic, creată în afara sistemului formal şi care

oferă tipuri selectate de învăţare a subgrupelor specifice populaţiei- atât copii, cât şi adulţi

(Coombs şi Ahmed, 1974);

- o realitate educaţională mai puţin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu

efecte formative (C. Moise, T. Cozma);

- reprezintă ansamblul acțiunilor pedagogice proiectate și realizate într-un cadru

instituționalizat extradidactic constituit ca "o punte între cunoștințele asimilate la lecții

și informațiile acumulate nonformal( V?ideanu, George).

Așadar educația nonformală este reprezentată de activitățile opționale sau facultative, care

suplinesc și completează procesul de educație. Acest tip nou de instruire elimină stresul notelor

din catalog, al disciplinei impuse și a temelor obligatorii care se poate traduce prin entuziasmul

și bucuria de a cunoaște.

Caracteristicile educației nonformale:

- răspunderea concretă la cerinţele fixate;

- permite momente de abstractizare, prin extragerea de cunoştinţe din viaţa practică;

- scoate din educaţie, funcţia de predare, lăsând loc funcţiei de învăţare;

- elevii sunt implicaţi în proiectarea, organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi;

- are caracter facultativ sau opţional;

- nu se pun note, nu se face o evaluare riguroasă;

- permite punerea în valoare a aptitudinilor şi intereselor copiilor şi tinerilor;

- permite o mare varietate de forme, flexibilitate sporită a formelor, cunoaşte modalităţi

diferite de finanţare;

- facilitează promovarea muncii în echipă şi a unui demers pluri sau interdisciplinar;

- accentuează obiective de tip formativ-educativ.

Bibliografie

1. Cucoş, C., 1998, Psihopedagogie, Editura Polirom, Iaşi ;

2. Joiţa, E., 2003, Pedagogie şi elemente de psihologie şcolară, Editura Arves, Craiova;

3. Toader, A.D.,1995, Psihologia schimbării şi educaţia. Polarităţi şi accente ale procesului educaţional, EDP, Bucureşti.

4. http://www.asociatia-profesorilor.ro/educatia-nonformala.html

5. http://www.imparte.ro/Ajutor/Reintegrare-sociala/Educatia-non-formala-si-avantajelesale-406.html

6. http://www.didactic.ro/materiale/86083_educatia-nonformala

Preview document

Educația nonformală - Pagina 1
Educația nonformală - Pagina 2
Educația nonformală - Pagina 3
Educația nonformală - Pagina 4
Educația nonformală - Pagina 5
Educația nonformală - Pagina 6
Educația nonformală - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Educatia nonformala.pdf

Alții au mai descărcat și

Rolul Inteligenței Emoționale în Succesul Școlar

1 INTELIGENŢA EMOŢIONALĂ 1.1 Conceptul de inteligenţă emoţională Spre deosebire de inteligenţa academică care a fost studiată de peste o sută de...

Educațiile paralele - educația formală, nonformală, informală

Învăţământul apare ca o etapă importantă în pregătirea individului. Deşi copilul porneşte la drum cu un pachet educaţional relativ „sărac”, pe...

Educațiile paralele

“Dicţionarul educaţiei” - Carter V. Good, 1973: educaţie, definit drept “orice educaţie oferită într-un mod ordonat, logic, planificat şi...

Psihicul și Caracteristicile Acestuia

Dictonul socratic „nosce te ipsum” („cunoaste-te pe tine însuti”) reprezinta un punct de plecare în dezvoltarea ulterioara a stiintelor. Socrate,...

Handicapul de Limbaj

Constituirea logopediei Logopedia face parte si ea din sistemul stiintelor psihopedagogiei speciale si poate fi apreciata ca fiind un domeniu...

Te-ar putea interesa și

Rolul Educației în Societate

Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi, vrând-nevrând unui aflux informational si unui bombardament mediatic cu sau fara intentie pedagogica....

Formele și lațurile educației

1. Educaţia – delimitări conceptuale şi accepţiuni ale termenului Termenul de educaţie este de origine latină: „educo-educare (educere)” – a...

Relația dintre educația formală, nonformală și informală - competiție sau complementaritate

Educaţia a însoţit istoria omenirii de la începuturile ei, şi va continua să existe de-a lungul întregii evoluţii a acesteia. Educaţia este...

Educația formală, informală, non-formală

Termenul de educaţie este de origine latină: „educo-educare (educere)” – a creşte, a cultiva, a îndruma, a educa; „educatio” – creştere, cultivare,...

Educațiile paralele - educația formală, nonformală, informală

Învăţământul apare ca o etapă importantă în pregătirea individului. Deşi copilul porneşte la drum cu un pachet educaţional relativ „sărac”, pe...

Relația dintre educația formală, nonformală și informală - competiție sau complementaritate

Etimologic, termenul educaţie, poate fi dedus din latinescul educo-educare (a alimenta, a ingriji, a creste -plante sau animale) sau educe –...

Proiect de educație nonformală - școala adolescenților

Argument Prin expresia "educabilitate" psihopedagogii desemnează, de obicei, potenţialul de formare umană sub influenţa factorilor de mediu sau...

Forme și țipuri de educație - Relația dintre educația formală, nonformală și informală

CONCEPTUL PEDAGOGIC DE FORMĂ GENERALĂ A EDUCAȚIEI Conceptul pedagogic de formă generală a educației delimitează și definește cadrul de realizare a...

Ai nevoie de altceva?