Metode și Tehnici de Evaluare

1.Definitii si clasificare

Evaluarea reprezinta activitatea prin care profesorul verifică pregătirea elevilor şi o apreciază prin note.

Evaluarea seamana cu predarea prin faptul ca in structura lor aspectele teoretice si metodologice sunt subordonate unor obiective operationale. Activitatea instructiv-educativa solicita o aplicare prompta a unor principii si instrumente de evaluare, oricat de complexa si ambigua ar fi situatia respectiva. Succesul actiunii evaluativ-educative depinde de cel putin doi factori de ordin metodologic:

a) Numarul de metode si procedee, mijloace etc. pe care le cunoastem si le putem aplica, de unde deriva necesitatea identificarii tipurilor si formelor de tehnici educative.

b) Capacitatea de a gasi o metoda potrivita obiectivelor educationale urmarite, ceea ce presupune, pe langa elemente de cunoastere si experienta, anumite priceperi si abilitati.

Criteriul ierarhiei profesorale si universitare, care ar trebui sa corespunda cu cel al calitatii axiologice si docimologice, permite deosebirea mai multor tipuri de evaluari:

• Autoevaluarea elevilor, prin natura ei subiectiva, tinzand oarecum spre obiectivitate, dar contaminate permanent de iluzii si de amorul propriu foarte viu, intens, in pubertate si adolescenta;

• Evaluarea banala realizata de o persoana necalificata, inclusiv de acelea relativ exterioare procesului de invatamant cum sunt: cunostintele, rudele sau parintii elevilor;

• Evaluarea întreprinsa de profesori calificati, dar aflati pe treapta de jos a ierarhiei profesorale cum sunt profesorii incepatori sau suplinitorii;

• Evaluarea standard a cadrelor didactice aflate la mijlocul ierarhiei profesoarale, cea mai frecventa;

• Evaluarea profesorilor aflati pe treptele superioare ale ierarhiei, profesorilor universitari, specialistilor-evaluatori, cunoscuta si sub denumirea de judecata experta.

2. Strategii de evaluare

Strategiile evaluative au o sfera larga de cuprindere, incluzand un numar mare de operatii si tehnici de apreciere. Ele vizeaza obiective de durata importante pentru buna organizare a activitatii instructiv-educative.

Doua strategii sunt mai bine conturate: cea continua (formativa) si cea de bilant (cumulativa sau sumativa). Aceste doua strategii de apreciere rezulta din modul in care este conceput raportul dintre evaluare, predare si invatare.

Specialistii apreciaza ca „evaluarea formativa se concretizeaza in indrumarea elevului in decursul invatarii sale, accentul punandu-se pe activitatea de evaluare in continuitatea sa, permitand o modificare a proceselor de invatamant in functie de lacunele constatate la elevi” in timp ce „evaluarea cumulativa (finala) exercita o functie de bilant (suma) a cunostintelor unui elev sau grup de elevi dupa o perioada de studiu (la sfarsitul invatamantului primar, secundar).

Evaluarea continua sau formativa este mult mai analitica decat cea cumulativa, deoarece se desfasoara pe secvente mai mici si presupune un numar mai mare de tehnici. Spre deosebire de evaluarea cumulativa care se incheie printr-un bilant, evaluarea continua presupune verificari active, sistematice, constiente, dar si spontane, pe parcursul intregului program educativ.

Evaluarea cumulativa se caracterizeaza prin urmatoarele particularitati:

a) vizeaza aprecierea rezultatelor si nu mai poate interveni nemijlocit deoarece incepe dupa ce s-a sfarsit procesul de invatamant;

b) exercita o functie de clasificare (ierarhizare) a elevilor;

c) genereaza neliniste, stres, nemultumire si ostilitate;

d) necesita un efort considerabil pentru a fi elaborata, administrata, corelata, atestata etc. ;

Preferintele pentru strategiile de evaluare formative se datoreaza sperantei ca acestea ar permite limitarea esecurilor in invatare si astfel ar putea duce la desfiintarea repetentiei. Strategiile formative limiteaza elementele de constrangere si mai ales pe acelea generatoare de frica, deoarece au ca si principiu constitutiv intarirea rezulatelor bune obtinute de elev. Din pacate o asemenea strategie, solicitand un volum mare de activitati individuale cu elevii, necesita mult timp, nu se poate desfasura la un nivel calitativ corespunzator, in conditiile unor clase avand un numar mare de elevi.