Programe Moderne de Intervenție în Dezvoltarea Comunicării și a Limbajului

În ultimul timp, o serie de cercetări au demonstrat faptul că handicapaţii mintal prezintă aptitudini de comunicare mult reduse în comparaţie cu cele ale persoanelor normale, fapt explicat prin nedezvoltarea limbajului la nivelul corespunzător.

Această situaţie a determinat orientarea activităţii din domeniul învăţământului special către rezolvarea problemelor legate de educarea limbajului şi stimularea comunicării handicapaţilor mintal, din perspectiva integrării lor sociale. Rezultatul acestor preocupări a constat în apariţia unei varietăţi de programe destinate intervenţiei în sfera limbajului, ce conţin o multitudine de elemente toretice şi practice, deosebit de utile specialiştilor din domeniul educaţiei.

Organizarea unui program de intervenţie în vorbire se compune din următoarele componente :

1. obiectivul general al programului,

2. obiectivul pe termenul lung,

3. obiective intermediare,

4. obiective imediate pentru fiecare activitate,

5. conţinutul şi derularea activităţilor.

Obiectivele formulate în termeni precisi, care să cuprindă descrierea modificărilor, care urmează a fi realizate prin activităţile practice, cuprinse în cadrul programului propus. Este util să se respecte, în acest sens, indicaţiile metodice ale lui Bloom, cu privire la teoria obiectivelor.

Este evident că baza oricărui program de intervenţie, inclusiv din sfera vorbirii, la handicapaţii mintal, îl constituie, în primul rând, nivelul funcţional la care acesta se regăseşte înainte de a începe acţiunii recuperativ-terapeutice. Scopul oricăror astfel de programe îl constituie activarea tuturor funcţiilor de comunicare ale subiectului, pornindu-se de la intenţii explicite.

Obiectivele pe termen lung, este necesar să definească rezultatul final propus prin intervenţie şi să acopere o perioadă de circa un an. Ele vor fi revăzute pe zile, la intervale regulate.

Obiectivele intermediare fac parte din categoria obiectivelor operaţionale, adică obiectivele traduse în comportamente observabile, care se pretează la evaluare. Acestea, este necesar să cuprindă descrierea obiectivului, materialul necesar şi transpunerea în situaţia de instruire”.

În rezumat, după S. Ionescu, obiectivele intermediare constituie un amestec de răspunsuri sau de rezultate, propuse pentru a fi atinse în condiţii asociate, în cadrul activităţii de iniţiere şi în condiţii, care determină reuşita muncii, la care se adaugă, în plus, analiza mijloacelor de intervenţie.

Obiectivele imediate, specifică comportamentul prevăzut a fi realizat de subiect, în urma iniţierii fiecărei activităţi. În fapt, aceasta impune condiţia analizării amanunţite a fiecărei activităţi desfăşurate de profesor sau logoped.

Conţinutul şi derularea activităţilor, după părerea majorităţii autorilor din domeniu, este necesar să cuprindă situaţii importante de comunicare, judicios selectate.

Vorbirea trebuie, întotdeauna exersată prin diferite moduri, imitaţie, conversaţie şi jocuri spontane şi organizate cu ajutorul unor materiale diverse şi bogate, deorece, numai în acest mod, se poate realiza transferul conceptelor în diferite contexte ale vieţii cotidiene.

astfel se poate dezvolta la subiect o comunicare inteligibilă şi complexă sub toate aspectele sale componente.

Organizarea unei activităţi de învăţare în sfera limbajului, este utilă să se bazeze pe respectarea a trei principii fundamentale :

1. Organizarea unei activităţi de învăţare în sfera limbajului, este utilă să se bazeze pe învăţarea în sfera limbajului receptiv va precede, în general, formarea în sfera limbajului expresiv, pentru că astfel, copilul înţelege, în mod frecvent,un cuvânt din punct de vedere al semnificaţiei sale înainte ca el să-l poată exprima. De aceea copilul trebuie expus la enunţuri în concordanţă cu nivelul său de dezvoltare. Aceasta acţiune trebuie realizată într-un context de obiecte şi evenimente, care-l ajută să codifice sensurile şi semnificaţiile verbale. În acest caz, anumite enunţuri pot apărea spontan să producă enunţurile propuse.

2. Enunţurile noi sunt asimilate mai bine, atunci când sunt percepute într-un context familiar şi sunt inserate în propoziţii scurte.

3. Vocabularul de bază trebuie ales în funcţie de cunoştinţele copilului, de cuvintele ce denumesc obiecte dorite sau activităţi preferate.

Respectarea etapelor prezentate, va uşura sarcina cadrului didactic, de elaborare a unui program de intervenţie eficace, în sfera dezvoltării vorbirii. Un astfel de program poate fi aplicat în vederea ameliorării tuturor domeniilor structurale ale limbajului fonologic, morfologic, sintactic, semantic şi pragmatic. Se pot organiza, astfel, programe pe care le-am putea globale, care vizează limbajulu în ansamblul său ori secvenţiale, care vizează numai anumite aspecte ale limbajului.