Psihologia Educației

1.STATUTUL EPISTEMOLOGIC AL PSIHOLOGIEI EDUCAŢIEI

PSIHOLOGIA (din grecescul psyche = suflet şi logos = ştiinţă) se afirmă ca ştiinţa centrală despre om şi relaţiile interumane, studiind fenomenele psihice şi urmărind descrierea şi explicarea lor prin intermediul unui ansamblu de legi şi modalităţi determinative. Altfel spus, psihologia se ocupă cu descrierea şi clasificarea proceselor, stărilor, trăsăturilor şi caracteristicilor psihice, cu studiul dezvoltării specifice ce le caracterizează în diferite condiţii, cu extragerea legilor activităţii psihice şi ale psihismului, în vederea înţelegerii şi folosirii lor în practica oricăror activităţi umane.

Psihologia vizează atât interioritatea, cât şi exterioritatea umană. Pe de o parte, fenomenele psihice se manifestă în interior, ca fapte subiective, putând avea formă de procese psihice, activităţi psihice, trăsături psihice sau condiţii reglatorii pentru activităţile psihice, aşa cum rezultă din schema de mai jos. Pe de altă parte ele se desfăşoară în exterior, prin intermediul comportamentelor şi conduitelor (ca ansamblu de comportamente, operaţii şi acţiuni convergente aceleaşi motivaţii).

Comportamentul grupează ansamblul reacţiilor şi acţiunilor ce pot fi observate în exterior. El este oglinda vieţii psihice, latura manifestă extrinsecă a acesteia.

Între activitatea internă, subiectivă (viaţa psihică) şi activitatea externă, observabilă sunt raporturi de interacţiune, interdependenţă şi intercondiţionare reciprocă. Ele formează activitatea psiho-comportamentală ce se întemeiază pe experienţa acumulată de subiect şi este condiţionată de resursele, posibilităţile şi caracteristicile acestuia.

Psihismul se exprimă prin comportamente şi stări subiective, trăiri interioare şi constituie substratul tuturor schimbărilor ce au loc în conduitele şi conştiinţa omului, iar activitatea nervoasă superioară constituie substratul lui material.

2. PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI ŞI ROLUL EI ÎN FORMAREA VIITORULUI PROFESOR- MODEL INTEGRATIV

În perioada actuală se doreşte şi se impune din ce în ce mai mult considerarea procesului educaţional ca fiind ştiinţă aplicată. Psihologia aduce o importantă contribuţie la constituirea acestui domeniu prin ramura Psihologia educaţiei.

Cum ajută Psihologia educaţiei profesorul? Iată principalele domenii:

- în ceea ce priveşte conţinutul obiectului de învăţământ predat: se cercetează modul în care acest conţinut poate fi adaptat particularităţilor de vârstă sau particularităţilor individuale ale elevilor, cum poate fi structurat şi accesibilizat conţinutul predat, cum se poate crea cadrul în care elevul să poată aplica sau transfera cu uşurinţă informaţiile sau deprinderile achiziţionate spre alte domenii;

- în ceea ce priveşte organizarea procesului de transmitere a cunoştinţelor: se pune problema adaptării metodelor de predare la particularităţile psihice ale elevilor (stil de cunoaştere şi învăţare)

- în ceea ce priveşte diversitatea umană cu care trebuie să lucreze profesorul: se caută răspunsuri la întrebări de genul: Posedă elevii aptitudinile şi motivaţia necesare învăţării? Se poate lucra cu o clasă sau cu elevi nemotivaţi să înveţe? Ce se poate face pentru a rezolva sau remedia asemenea situaţii?

Profesionalismul profesorului derivă din îmbinarea a trei factori:

a. pregătirea de specialitate (ca rezultat al cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite pe parcursul instruirii oferite de specializarea universitară);

b. pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor psihopedagogice: psihologia educaţiei, pedagogie, didactica şi alte discipline de specialitate psihopedagogică);

c. aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în contextul practicii pedagogice şi permiţând realizarea efectivă a actului educaţional).

Psihologia educaţiei este disciplina care pune începutul pregătirii psihopedagogice a profesorului, creându-i atât un cadru explicativ al fenomenelor observabile în actul educativ cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

Cele două întrebări la care încearcă să răspundă Psihologia educaţiei pun în centrul problematicii cercetării problema învăţării. Aceste întrebări sunt:

1. De ce unii elevi învaţă mai bine decât alţii?

2. Ce se poate face pentru a stimula învăţarea?

Bazându-ne pe experienţa şi cunoştinţele pe care le deţinem putem identifica diferite răspunsuri la aceste întrebări. Contribuţia esenţială a Psihologiei educaţiei constă în a identifica răspunsuri ce se bazează pe cercetări riguroase care permit organizarea informaţiilor în modele operaţionale de intervenţie educativă.

În demersul de elaborare a răspunsului la prima întrebare, Psihologia educaţiei introduce certitudinea şi rigoarea ştiinţei propunând o analiză de tip cauză-efect pentru activitatea de învăţare. Rezultatele învăţării variază datorită unor cauze. Aceste cauze sunt numite şi variabile ale învăţării. Principalele tipuri de variabile ale învăţării se grupează în patru categorii:

- variabile contextuale – factorii care oferă mediul, cadrul pentru procesele de transmitere-însuşire de cunoştinţe;

- variabile de intrare - input – calităţi / caracteristici / trăsături ale profesorilor şi ale elevilor;

- variabile procesuale – comportamente ale profesorului şi ale elevilor ce exprimă procesele psihice implicate în activitatea de învăţare;

- variabile de ieşire - output – rezultatele obţinute în urma evaluării învăţării realizate de către elevi – feed-back-ul învăţării.