Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal

Lucrarea se adresează celor interesaţi de studiul pro¬blematicii complexe a uneia dintre ramurile psihopedagogie speciale, cu alte cuvinte, se adresează cadrelor din învăţământul special pentru handicapaţi mintal, dar şi celor care lucrează în învăţământul obişnuit, îndeosebi la nivelul claselor primare, unde sarcina prevenirii şi înlătu¬rării dificultăţilor pe care le întâmpină unii elevi cu insuficienţe ale dez¬voltării intelectuale este deosebit de importantă. Lucrarea poate fi utilă şi părinţilor având copii cu probleme în ceea ce priveşte dezvoltarea capacităţilor intelectuale, probleme care fac dificilă, dar nu imposibilă, educaţia lor în şi în şcoală - chiar în şcoala obişnuită - cu condiţia acordării unui ajutor timpuriu, sistematic şi de bună calitate.

Nu în ultimul rând, lucrarea este destinată studenţilor de la facultăţile de specialitate.

Aşa cum rezultă chiar din titlul lucrării, obiectivul acesteia este limitat la expunerea şi analiza unor probleme, pe care le ridică instruc¬ţia, educaţia şi terapia complexă a handicapaţilor mintal, într-o anumi¬tă perioadă de vârstă şi dezvoltare, adică în etapa şcolarizării lor. Aceasta nu înseamnă însă că, în paginile lucrării, nu se vor face şi numeroase trimiteri la etapa premergătoare debutului şcolar - perioa¬dă extrem de importantă în ceea ce priveşte influenţarea dezvoltării ulterioare a oricărui copil - cât şi la etapa postşcolară, de integrare în comunitate, inclusiv prin participare la munca utilă şi la viaţa socială.

Principalul demers la care se recurge, ori de câte ori este necesar pe parcursul lucrării, este demersul compa¬rativ, prin care vom evidenţia asemănările şi deosebirile dintre şcolarii cu handicap consecutiv deficienţei mintale, cei cu alte tipuri de handicap şi şcolarii fără deficienţe sau fără alte cerinţe educative speciale. Acest demers comparativ ne va înlesni cunoaşterea aprofun¬dată a tuturor, în perspectiva abordării eficiente, la nivelul potenţialului real al fiecăruia.

Deficienţa reprezintă o afecţiune stabilă sau un complex de ase¬menea afecţiuni, care se manifestă în plan anatomic, fiziologic şi/sau funcţional, diminuând puternic capacitatea de învăţare şi de adaptare a individului în cauză şi punându-l într-o stare de inferioritate în raport cu semenii săi.

Când instalarea acestei inferiorităţi nu este prevenită la timp sau nu este înlăturată treptat, prin măsuri terapeutice corespunzătoa¬re, iar copilul respectiv este puternic dezavantajat în raporturile sale cu mediul social, deficienţa devine cauză a unei stări de handicap. Odată instalată, starea de handicap creează condiţii pentru consoli¬darea şi chiar agravarea deficienţei, între deficienţă şi starea consecu¬tivă de handicap există, deci, o complexă relaţie de intercondiţionare.

Domeniul ştiinţific interdisciplinar şi cu ramificaţii intradisciplinare, care aprofundează modalităţile de cunoaştere şi rezolvare a pro¬blemelor complexe de educaţie specială şi intervenţie recuperativă a copiilor cu deficienţe, se numeşte psihopedagogie specială sau defectologie.

Psihopedagogia specială a şcolarilor cu handicap mintal stu¬diază problematica multiplă a cunoaşterii aprofundate, a instruirii formative şi a educaţiei terapeutice a acestor şcolari, în perspectiva recuperării lor treptate şi a integrării sociale, de regulă în contextele obişnuite ale propriei comunităţi.

Pentru iniţierea măsurilor adecvate de instruire, educaţie tera¬peutică şi recuperare este importantă cunoaşterea proporţiei copiilor cu deficienţe mintale în populaţia infantilă.

Etiologia stărilor de handicap consecutiv deficienţei mintale este deosebit de complexă şi variată. Factorii cauzali (etiologici) se găsesc în trei domenii fundamentale:

- zestrea genetică - ereditatea, adică ceea ce este moştenit; în această categorie intră:

a) factorii genetici nespecifici (care dau naştere deficienţei mintale endogene);

b) factorii genetici specifici (aberaţii cromozomiale, deficienţe specifice ale genelor - disfuncţii metabolice, disfuncţii endocrine etc.);

- mediul şi educaţia, adică ceea ce este dobândit, în această categorie intrând factorii etiologici prenatali, perinatali, postnatali, şi psihoafectivi. Când factorii respectivi provoacă leziuni ale sistemului nervos central şi determină o stare de deficienţă mintală, această deficienţă este considerată exogenă. Prin acţiunea - de regulă, complexă şi înlănţuită - a unor factori etiologici nocivi asupra organismului, în totalitatea sa, dar, mai ales, asupra sistemului nervos central, în diferite etape ale procesului de creştere şi maturizare, se produce o accentuată scădere a eficienţei mintale, precum şi o semnificativă diminuare a capacităţii de adaptare şi integrare socială, adică o stare de handicap consecutiv deficienţei mintale.

Cunoaşterea temeinică a factorilor etiologici ai deficienţei min¬tale reprezintă o condiţie importantă pentru iniţierea unor măsuri adec¬vate, vizând profilaxia şi/sau, după caz, terapia specifică a acestui fenomen. Pentru ca măsurile iniţiate să fie eficiente este necesară abordarea timpurie şi complexă, în echipă interdisciplinară, a oricărui caz de abatere de la traseul normal (obişnuit) al dezvoltării bio-psiho-sociale.

Printre caracteristicile cele mai evidente ale deficienţilor mintal, se numără diferite întârzieri în dezvoltare: întârzierea debuturilor spe¬cifice micii copilării (apariţia gânguritului, primele cuvinte, primii paşi etc.), întârzierea în dezvoltarea limbajului, întârzierea în dezvoltarea intelectuală etc. Pe fondul întârzierilor menţionate, deci a unor dife¬renţe cantitative, se reliefează, însă, şi o serie de deosebiri calitative între copiii cu deficienţă mintală şi copiii normali, toate aceste dife¬renţe şi deosebiri având ca rezultat scăderea eficienţei procesului de adaptare şi integrare în comunitate a celor cu deficienţă mintală. întârzierile în dezvoltarea intelectuală şi diferenţele calitative faţă de copiii normali stau la baza diverselor clasificări psihometrice ale copiilor cu deficienţă mintală, precum şi la baza descrierilor prin care se urmăreşte evidenţierea acelor caracteristici diferenţiatoare, ce trebuie avute în vedere în elaborarea programelor de intervenţie ameliorativă.

Evaluarea nivelului de dezvoltare într-un proces modern de diagnoză formativă, dinamică, bazată pe învăţare mediată - care nu elimină, ci întregeşte sistemul tradiţional de psihodiagnoză - oferă posibilităţi mai largi de cunoaştere a caracteristicilor copiilor cu defi¬cienţă mintală şi cu alte probleme de adaptare, datorate unor insufi¬cienţe intelectuale. La rândul său, cunoaşterea aprofundată a carac¬teristicilor acestor copii asigură posibilitatea abordării diferenţiate în procesul de modelare compensatorie a personalităţii lor handicapate.