Configurația confesională, etnică și culturală a creștinilor din România

Introducere

Am ales această temă, deoarece este o temă cu rezonanţă mare, care ar putea trezi la viaţă dorinţa de afirmare a ortodoxismului faţă de alte confesiuni creştine recunoscute în România în momentul de faţă.

Vom face distincţie clară între ce înseamnă o confesiune, o sectă şi o mişcare şi vom vedea care sunt cele recunoscute de statul român. Vom stărui pe configuraţia actuală recunoscută în România, iar pe cele nerecunoscute le vom trece succint în revistă.

În România sunt recunoscute 18 culte religioase care îşi desfăşoară activitatea fără intervenţia obligatorie a statului sau a politicii interne. Existenţa câtorva culte care nu sunt încă recunoscute oficial nu este periculoasă, ci trebuie să o acceptăm aşa cum este, fără discriminare.

Fiecare om este liber să-şi aleagă propria religie (conform şi legilor juridice ale unui stat democrat).

Istoria religiei este o dramă emoţionantă, a urcuşului omului către Dumnezeu. Căutarea omului este atât de sinceră, nevoia lui aşa de mare şi descoperirea lui atât de importantă încât nimic pe lume nu este mai vital decât pelerinajul spiritual. Fiecare cultură şi fiecare popor caută adevărul divin, cântă despre propriile credinţe, posedă rituri şi ritualuri diverse. Nicio altă convingere nu este mai universală, nicio teorie nu este mai fundamentală decât aceasta: că viaţa trebuie să-şi aibă originea într-un Duh sau izvor divin. Este imposibil să concepem universul fără Dumnezeu şi nimeni nu-şi poate imagina viaţa fără El drept cauză creatoare. Dintotdeauna, lupta dintre religii şi diferenţele dintre acestea au existat şi vor exista în continuare, deoarece niciodată nu se va ajunge la un punct comun între cultele religioase din întreaga lume. Sunt religii total diferite, religii monoteiste, religii politeiste, aşa că unui om care, să zicem, nu ar fi născut în nicio religie, i-ar fi foarte dificil să aleagă o biserică în care să activeze. Din acest motiv, mulţi şi-au creat propriile lor credinţe şi principii religioase.

Tocmai acest lucru încercăm să scoatem în evidenţă în lucrarea de faţă: faptul de a face din creştinismul ortodox religia preponderentă în România, căci aşa cum ştim, poporul romîn s-a născut creştin prin propovăduirea Cuvântului Evangheliei de către Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

I. Configuraţia confesională din România

În România sunt recunoscute oficial 18 culte religioase, între care: Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Sârbă (dominante), Biserica Romano-Catolică, Biserica Reformat-Calvină (protestantă), Biserica Greco-Catolică, Biserica Penticostală, Biserica Baptistă, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Unitariană, Cultul Musulman, Cultul Creştin după Evanghelie (Biserica lui Cristos), Organizaţia religioasă Martorii lui Iehova, Biserica Evanghelică-Lutherană de Confesiune Augustană (protestantă), cu germani, Cultul Creştin de Rit Vechi (Biserica Lipovenească), Biserica Evanghelică-Lutherană Sinodo-Presbiteriană (protestantă) cu maghiari, Biserica Evanghelică Română (neoprotestantă), Cultul Mozaic, Biserica Armeană.

Pe lângă aceste culte recunoscute oficial în statul nostru, activează şi alte grupări religioase care, însă, nu sunt recunoscute deocamdată ca fiind culte: Biserica Mormonă (Biserica lui Isus Cristos şi a Sfinţilor din Urmă), Biserica Nou-Apostolică (neoprotestantă), Asociaţia Religioasă Nazariteană (neoprotestantă), Organizaţia Credincioşilor Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Credinţa Baha’i, Oastea Domnului, Congregaţionalişti ş.a.

Încă de la începutul credinţei într-un singur Dumnezeu, apare fenomenul eretic sau de sectă. Primul exemplu îl avem în Vechiul Testament. Când Moise s-a urcat pe muntele Sinai ca să primească tablele legii, poporul ales a făcut din aurul care îi aparţinea, un viţel căruia să i se închine. Iată deci prima rătăcire de la dreapta credinţa sau primul început de erezie.

Această necunoştere a lui Dumnezeu a dus la apariţia fenomenului eretic şi sectar. La “plinirea vremii” proorocită de profeţii Vechiului Testament, vine Cel ce va ridica popoarele din nou la starea de har şi binecuvântare. Acest moment este unul din cele mai importante momente din istoria omenirii. Este momentul bucuriei şi al fericirii dar este şi momentul întristării şi al rătăcirii celor ce nu au crezut în venirea Sa. Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, prin naşterea Sa, aduce în sufletul popoarelor pace, adevăr şi iubire pentru cei care cred în El, iar pentru cei ce nu cred în El, aduce mâhnire sufleteasca, care va da naştere la neînţelegerea spuselor Sale şi astfel se va naşte îndepărtarea de adevăr şi încercarea unora de a explica acest adevăr nu aşa cum a fost el dat, ci într-un fel care îi favoriza pe cei ce îl vor explica.