Educația Religioasă în Învățământul Preprimar și Primar

EDUCAŢIA RELIGIOASĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREPRIMAR ŞI PRIMAR

Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului din primii ani de viaţă: "Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai târziu" (Vasile Băncilă, "Iniţierea religioasă a copilului", p. 21). Nu religia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil, deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural cu realitatea religioasă: "Adevăr vă spun: Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea" (Marcu 10, 15).

Educaţia religioasă afirmă sufletul copilului şi, în acelaşi timp, îl înalţă prin iubire. Sunt voci care, în numele libertăţii de conştiinţă, susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie din şcoală, propunând soluţii "ingenioase": scoaterea din trunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuri opţionale. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţia şcolii româneşti, practica europeană, dar şi impactul actual al educaţiei religioase asupra elevilor.

Educatia religioasa se realizează în familie, Biserică şi şcoală, de către părinţi, preoţi şi profesori. Există o strânsă legătură între aceşti factori educativi, conlucrarea lor determinând transmiterea valorilor credinţei şi formarea conduitei exemplare. O educaţie temeinică şi durabilă este cea începută în familie, încă din fragedă copilărie, continuată în şcoală şi consolidată prin diferite activităţi ce se derulează în Biserică şi societate. Prin ora de religie suntem educaţi în spiritul onestităţii, al promovării valorilor morale, al iubirii de Dumnezeu. Rămân ecouri adânci în mintea şi sufletul celui care acum începe să se formeze: bun, ascultător, harnic, răbdător, iubitor de dreptate şi adevăr. Legătura cu Dumnezeu este indisolubilă, iar orarul şcolar fără religie este ca trupul fără suflet".

"În contextul adoptării proiectului Legii educaţiei naţionale şi învăţării pe tot parcursul vieţii, de către Camera Deputaţilor, în data de 19 mai 2010, şi al dezbaterilor pe marginea acestuia, din Senatul României, este necesar ca autorităţile statului să consulte cultele recunoscute, ori de câte ori se pune în discuţie statutul disciplinei religie. Un dialog deschis între Stat şi Biserică conduce spre o educaţie religioasă de calitate în şcoala românească, care pregăteşte copiii pentru prezent şi veşnicie", a spus diac. George Jambore, inspector eparhial - Sectorul teologic-educaţional, Patriarhia Română.

Educaţia este un proces evolutiv şi complex desfăşurat pe parcursul mai multor etape şi vizând o anume finalitate, finalitate care are în vedere formarea şi dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale copiilor şi ale tineretului, ale oamenilor şi ale societăţii. De-a lungul secolelor, educaţia a fost strâns legată de religie. În Antichitate, în Orient, şcolile funcţionau în general pe lângă temple. În Occident, mănăstirile erau centre de cultură pe lângă care funcţionau şcoli, atât pentru viitorii clerici (şcoala interioară), cât şi pentru laici (şcoala exterioară). În ţara noastră încă din sec. al XI-lea existau şcoli pentru pregătirea preoţilor pe lângă mănăstiri şi centre episcopale, cu predare în limba latină, greacă şi slavă.

Despre sensul şi importanţa educaţiei religioase, vorbeşte şi filosoful culturii şi esteticianul Tudor Vianu care, scriind despre interacţiunea valorilor preciza că, dacă toate celelalte domenii au o valoare integrativă, religia se constituie ca o valoare ce dă sens integrator celorlalte direcţii ale cunoaşterii.

Prin educaţia religioasă trebuie să realizăm de fapt o reală cultivare a spiritului. Ea ne ajută să construim un sistem de valori spirituale, etice, estetice etc. racordate la personalitatea fiecăruia dintre noi şi materializarea în comportamente integratoare în viaţa comunităţii din care facem parte şi a societăţii în ansamblu.

În aspiraţia noastră către perfecţiune, ne raportăm la fiinţa divină, la Dumnezeu, pentru că El este singurul model formativ existenţial. În cultivarea sufletului educaţia religioasă nu este unilaterală; ea apelează şi, chiar mai mult, îşi găseşte unele premise care o fortifică în educaţia civică, estetică, morală.

Cercetările în domeniul psihologiei copilului ne arată că educaţia moral-religioasă este posibilă de la cea mai fragedă vârstă, iar preşcolarii cu trăsăturile de voinţă şi caracter în formare sunt receptivi la influenţele exercitate asupra lor.